Cum să arăţi bine în costum de baie. 3 sfaturi de la Dr. Oz - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Cum să arăţi bine în costum de baie. 3 sfaturi de la Dr. Oz

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Actualitate » Cum să arăţi bine în costum de baie. 3 sfaturi de la Dr. Oz
Cum să arăţi bine în costum de baie - sfatulparintilor.ro - pixabay-com - summer-842140_1920

Care femeie nu-şi doreşte să arate bine în costumul de baie? Vine vara, incepe perioada concediilor şi multe femei ar ucide pentru a arăta la fel de bine ca la 20 de ani în costum de baie. Doar că, pe măsură ce anii trec, perspectiva de a purta costum de baie, chiar şi pe plajă, devine înfricoşătoare. Coapsele şi braţele sunt expuse vederii, chiar şi părţile corpului care sunt acoperite lasă prea puţin loc pentru imaginaţie atunci când o femeie poartă numai costumul de baie, care devine din ce în ce mai mic.

Acestea fiind spuse, ai doar câteva opţiuni: fie stai tot timpul acoperită, cât este vara de lungă chiar şi în concediu sau înoţi doar în costum de scuba diving, care de acoperă din cap până în picioare şi nu lasă la vedere ceea ce vrei să ascunzi. Sau, pentru a-ţi recăpăta încrederea în tine, poţi urma sfaturile simple şi inteligente oferite de Dr. Oz prin care să pierzi din kilogramele în plus astfel încât să porţi din nou un costum de baie.

Bea inteligent şi vei arăta bine în costum de baie

Înainte de orice masă, încearcă băutura secretă a Dr. Oz care te va ajuta să arăţi magnific în costumul de baie: o combinaţie între sucul de grapefruit şi oţetul de mere. Nu trebuie decât să amesteci la o cană de suc de grapefruit, 2 linguriţe de oţet de mere după care te poţi bucura de o băutură excelentă. Sucul conţine vitamina C, cea care te ajută să arzi mai rapid grăsimea, mai ales în timpul antrenamentelor. De altfel, diferite studii au arătat că  persoanele care au un nivel normal al vitaminei C ard cu 30% mai multe grăsimi în timp ce fac exerciţii, decât oamenii deficitari la acest capitol.

Citeste si: Vrei să arăţi bine în costum de baie? Iată 6 exerciţii pentru fese

Costumul de baie nu te va mai speria în cazul în care consumi multă salată

Pentru un prânz gustos şi plin de nutrienţi care luptă împotriva grăsimilor apelaţi la o salată de păpădie verde, pepene verde şi pătrunjel. Combinaţia, nu doar că este plină de proteine sănătoase, dar păpădia verde stimulează bila, care este vitală pentru descompunerea grăsimilor. În plus, salata acţionează şi ca un diuretic slab şi astfel vei reduce cantitatea de apă din corp. Totodată, salata cu pepene este bogată în arginină, un aminoacid care ajută la pierderea în greutate. Iar pătrunjelul nu doar că adaugă o savoare aparte salatei, însă ajută şi la reducerea balonării. În ceea ce priveşte dresingul pentru salată, uită de combinaţiile pline de grăsimi nesănătoase şi apelează la uleiul de măsline, jumătate de lingură de suc proaspăt de lămâie, la sare şi piper.

Sculptează-ţi corpul şi costumul de baie ţi-l va scoate în evidenţă

Pentru a arăta bine în costumul de baie, tot ce ai nevoie este un prosop de plajă, 5 minute şi angajamentul că vei face în fiecare dimineaţă următoarele mişcări.

În primul rând, pentru a lucra coapsele şi fesierii execută fandări în faţă pe toată lungimea lungimea prosopului. 6 fandări pentru fiecare picior sunt suficiente. Pe măsură ce forţa creşte poţi folosi două gantere pentru a stimula şi mai mult arderea grăsimilor.

Te mai poate interesa si: Cum sa alegi costumul de baie potrivit in functie de forma corpului

Acum este timpul pentru întărirea zonei abdominale.

Cel mai indicat este exerciţiul de tip plank. Este un tip de exerciţiu izometric, adică implică contracţia muşchilor într-un mod staţionar. Se stă în poziţie de flotare, pe vârfuri cu sprijin pe antebraţe. Şi cel mai important lucru, muşchii abdominali trebuie încordaţi pe toată durata exerciţiului. Iniţial, execută exerciţiul timp de 30 de secunde, după care, pe măsură ce musculatura abdomenului devine mai puternică poţi mări până la un minut.

Nu uita, cel mai bun sfat pentru a arăta bine în costum de baie este să te simţi bine. Asta înseamnă că nu trebuie să te compari folosind cine ştie ce standarde imaginare şi de neatins stabilite de modelele numai piele şi os. Să fii sexy nu înseamnă ca circumferinţa şoldurilor tale să se încadreze într-un anume număr; sexualitatea trebuie să vină din încrederea însoţită de faptul că faci zilnic tot ce ţine de tine pentru atingerea celui mai important obiectiv: sănătatea ta.

Imagine de Jill Wellington de la Pixabay

Data articol: 04/06/2021