Ce își amintesc copiii despre părinții lor când ajung adulți. Nu sunt întotdeauna lucrurile la care te-ai aștepta
Îți amintești cât a costat bicicleta primită la opt ani? Probabil că nu. Dar s-ar putea să îți amintești perfect cum te-a ținut tata de șa până ai reușit să mergi singur. Sau poate ai uitat ce cadouri ai primit de Crăciun, însă îți amintești cum mirosea în bucătărie când mama pregătea prăjiturile și cum vă strângeați toți în jurul mesei. Când copiii ajung adulți și privesc în urmă, amintirile despre părinți pot fi surprinzătoare. Unele sunt legate de momente fericite, altele de cuvinte rostite la supărare sau de situații în care ar fi avut nevoie de mai multă înțelegere. Iar cercetările despre memoria autobiografică și relațiile familiale ne ajută să înțelegem de ce anumite experiențe rămân cu noi mult timp după încheierea copilăriei.
O mamă își amintește că a lucrat ani întregi peste program pentru a-i putea cumpăra fiului haine bune, jucării și tot ce avea nevoie la școală. A făcut economii, a renunțat la concedii și s-a străduit să îi ofere o copilărie fără lipsuri. Când fiul ajunge adult și cei doi povestesc despre acei ani, el îi vorbește despre altceva: duminicile în care găteau împreună, felul în care mama îi citea înainte de culcare și seara când ea a stat lângă el până i-a trecut frica de furtună. Nu înseamnă că eforturile materiale ale mamei au fost inutile sau că băiatul nu le apreciază. Pur și simplu, amintirile sale cele mai vii sunt legate de alte experiențe decât cele pe care părintele le considera esențiale. Se poate întâmpla și invers. Un tată își amintește o vacanță minunată la munte, iar fiica lui își amintește mai ales cearta din mașină, când a vărsat suc pe banchetă și a fost certată în fața întregii familii.
Părinții și copiii pot păstra amintiri foarte diferite despre aceleași întâmplări. Fiecare le-a trăit din propria perspectivă, iar memoria nu funcționează ca o înregistrare fidelă a trecutului.
1. Își amintesc cum reacționai când greșeau
Un copil scapă din mână un pahar și îl sparge. Se sperie, se uită la cioburi, apoi ridică ochii spre mama sau tata. Ce urmează poate deveni, uneori, o amintire semnificativă. Poate părintele îi spune: „Stai pe loc, să nu te tai. Adu-mi mătura și curățăm împreună”. Sau poate începe să țipe, îl face neatent și îi amintește cât de scump a fost paharul. Desigur, nu fiecare incident minor rămâne în memoria copilului până la maturitate. Dar felul în care adulții reacționează în mod repetat la greșeli poate contribui la experiența pe care copilul o are în relația cu ei.
Unii adulți își amintesc cu drag că puteau să le spună părinților când stricau ceva sau când luau o notă slabă, fiindcă știau că vor găsi ajutor. Alții își amintesc că încercau să ascundă orice problemă, de teamă să nu fie certați. Un părinte poate impune reguli și consecințe fără să își umilească copilul. Diferența dintre „Ai greșit, hai să vedem cum reparăm” și „Nu ești bun de nimic” este importantă nu doar în momentul respectiv, ci și pentru felul în care copilul învață să privească propriile greșeli.
2. Își amintesc dacă aveai timp să îi asculți
„Mama, vreau să-ți povestesc ceva!”
„Stai puțin, că am treabă.”
Este o conversație obișnuită în multe familii. Părinții au serviciu, cumpărături, mâncare de pregătit și o mulțime de responsabilități. Nimeni nu poate fi disponibil în fiecare clipă. Dar există o diferență între un părinte care spune „Acum termin ceva și apoi te ascult” și chiar revine la conversație și unul care amână atât de des, încât copilul încetează să mai încerce. Poate cel mic voia să povestească despre o furnică descoperită în parc, o ceartă cu un coleg sau un lucru amuzant spus de educatoare. Pentru adult, subiectul poate părea lipsit de importanță. Pentru copil, era ceva ce își dorea să împărtășească.
Cercetătorii de la Centrul pentru Dezvoltarea Copilului al Universității Harvard explică importanța interacțiunilor reciproce dintre copil și adult, cunoscute drept ”serviciu și returnare”. Atunci când copilul inițiază o interacțiune, iar adultul îi răspunde atent, aceste schimburi contribuie la dezvoltarea comunicării și a relațiilor. Un copil nu își va aminti neapărat fiecare conversație de cinci minute. Dar poate crește cu experiența că părerile lui sunt ascultate și că are la cine să vină când ceva îl preocupă. Iar această disponibilitate poate deveni deosebit de importantă în adolescență, când problemele pe care vrea să le discute sunt mult mai complicate decât cele din grădiniță.
3. Își amintesc lucrurile mărunte pe care le făceați împreună
Uneori, părinții se străduiesc să organizeze experiențe spectaculoase pentru copii: vacanțe în străinătate, aniversări costisitoare, excursii și vizite în locuri speciale. Toate acestea pot deveni amintiri frumoase. Dar și activitățile obișnuite pot căpăta o semnificație aparte. Poate un adult își amintește cum mergea sâmbăta cu tatăl său la piață și primea mereu o merdenea caldă. Sau cum mama îl lăsa să amestece aluatul, deși bucătăria ajungea plină de făină. Altcineva își amintește serile în care întreaga familie urmărea un film și fiecare avea locul lui pe canapea.
Aceste amintiri nu sunt importante pentru că activitățile respective ar avea ceva extraordinar. Semnificația lor poate veni din repetare, familiaritate și sentimentul că există un timp al familiei în care copilul este inclus. Nu avem nevoie de un program special în fiecare weekend pentru a construi asemenea experiențe. O plimbare făcută împreună, o rețetă pregătită în fiecare duminică sau obiceiul de a povesti la cină pot deveni parte din istoria unei familii. Și, uneori, exact aceste momente sunt cele pe care copiii le aduc în discuție după douăzeci sau treizeci de ani.
4. Își amintesc cum vorbeai despre ei în fața altor oameni
„El este cel deștept din familie.”
„Cu sora lui n-am avut niciodată probleme, dar el mereu ne dă bătăi de cap.”
„Lasă-l, că e mai timid.”
Pentru părinți, asemenea replici pot părea observații nevinovate, uneori chiar glume. Dar copiii le pot interpreta ca pe niște descrieri ale propriei persoane. Un copil care aude frecvent că este neîndemânatic poate începe să evite activitățile la care crede că nu se va descurca. Altul poate simți presiunea de a avea mereu rezultate excelente, fiindcă toată familia îl prezintă drept copilul inteligent. Există și amintiri din cealaltă categorie. Un adult poate povesti cu emoție despre ziua în care și-a auzit tatăl spunând unui vecin: „Sunt foarte mândru de fata mea. A muncit mult pentru asta”.
Poate copilul nu a primit un cadou și nici o recompensă. Dar a aflat că părintele îi observase efortul. Felul în care vorbim despre copii contribuie la atmosfera relației. A-i aprecia nu înseamnă să îi lăudăm permanent, după cum a le corecta comportamentul nu presupune să le punem etichete. Mai ales când sunt prezenți, merită să ne întrebăm cum s-ar simți auzind lucrurile pe care le spunem despre ei.
