De peste o sută de ani specialiștii s-au străduit să găsească dovezi solide cu privire la modul în care personalitatea noastră este influențată de ordinea în care am fost născuți.
Viata lunga sau scurta este influentata de propria ta dieta, de miscarea pe care o faci si de gene. In acelasi timp insa viata lunga depinde si de mediul in care traiesti.
Personalitatea şi modul de a trăi al părinţilor influenţează foarte mult modul de a gândi şi, implicit, educaţia unui copil.
Asociația pentru Dezvoltare și Cercetare Medicală Sanamed (ADCMS) organizează în cadrul clinicii SANAMED din Bdul Dacia nr. 54 un amplu eveniment cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului dedicat medicilor, pacienților și familiilor acestora și având ca temă centrală – Diabetul și Familia.
Oricând poți spune nu. Este lecția pe care o mamă i-a dat-o fiului său în ceea ce privește împărțitul lucrurilor personale cu ceilalți. Iată ce a scris aceasta într-o postare pe contul de facebook, care a devenit la scurt timp virală.
Cuvantul dieta provine din Grecia Antica „diaita”, care inseamna „mod de viata”. In Grecia Antica, dieta avea legatura cu sanatatea infloritoare si nu cu slabirea radicala sau incercarea de a ajunge la o anumita conditie fizica.
Dieta manastireasca te ajuta sa iti cureti atat trupul, cat si sufletul. Poti sa pierzi pana la 9 kilograme in doar 14 zile.
Cercetatorii au descoperit ca oamenii suprima zonele creierului responsabile de gandirea analitica si seteaza partile responsabile de empatie sa creada in Dumnezeu.
Multe mame își pun întrebarea dacă există vreo legătură între grupa sanguină și alăptare, dacă aceasta din urmă poate fi influențată în vreun fel.
Cu cat acumulam mai multa informatie cu atat ne este mai clar ca longevitatea nu inseamna numai mostenire genetica. Sunt o multime de factori care influenteaza calitatea si cantitatea anilor de viata, precum nutritia, sportul sau somnul.
Multe femei au un exces de pilozitati faciale, care, in functie de nuanta tenului, pot fi uneori foarte vizibile si dizgratioase.
Vei reusi sa pierzi pana la 4 kilograme intr-o zi cu o metoda sanatoasa si eficienta.
Toti parintii si-ar dori ca zilele de gradinita ale copilasului sa fie pline de activitati intersante si educative si sa il ajute pe cel mic sa se formeze, sa devina mai independent si mai sociabil.
Iti prezentam in continuare cateva sfaturi practice care te vor ajuta sa traiesti mai mult, sa ai un corp mai sanatos si sa te bucuri mai mult de viata.
Daca vrei sa devii intelept trebuie sa petreci o multime de timp discutand/citind despre experienta de viata a unor intelepti, incercand sa rezolvi propriile probleme cu care te confrunti si investigand viata, in general.
Viața de mamă este una extrem de dificilă. Dacă în loc de un copil crești nu mai puțin de șase, provocările devin de șase ori mai numeroase, și nu doar din punct de vedere financiar.
Ti-ai dori ca micutul tau sa fie mai infipt si mai vorbaret, mai ales cand aveti musafiri – si sa raspunda degajat la intrebarile lor amabile, in loc sa se ascunda dupa tine?
Sa speli hainele poate fi o sarcina in care poti intampina multe probleme. Poti face greseli ce-ti vor ruina garderoba ireversibil.
Scopul acestei cure de slabire consta nu doar in disparitia surplusului de kilograme, ci si in schimbarea metabolismului, astfel incat kilogramele pierdute sa nu se mai puna la loc.
Printre obiceiurile dăunătoare sănătății noastre se numără și luarea gustărilor între mese.