Ajuta-l pe cel mic sa scape de raceala fara medicamente - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Ajuta-l pe cel mic sa scape de raceala fara medicamente

Sfatulparintilor » Bebeluși » Sănătate bebelusi » Ajuta-l pe cel mic sa scape de raceala fara medicamente
sa scape de raceala fara medicamente
Credit foto: Depositphotos.com

Daca te aflii printre norocosii care au descoperit minunea de a fi parinte, inseamna ca si pentru tine pe primul loc au trecut fericirea, siguranta si sanatatea copilasului. Deoarece temperaturile au inceput sa scada si organismul celor mici este mai sensibil decat cel al adultilor, este foarte probabil ca ingerasul tau sa se aleaga cu o raceala de sezon sau cu o gripa.

Chiar daca este micut si inca se bucura de jocul cu jucariile sale favorite in patut, sau daca prichindelul tau se pregateste deja de clasa intai, exista cateva metode naturale prin care il poti ajuta sa scape de raceala. Din fericire, nu totul se trateaza doar cu medicamente…mai are si mama natura cateva trucuri in maneca!

Ghid cuvinte
Ghid digital. Descarci instant
100 de expresii care fac rau copiilor, interzise unui parinte bun
47 lei
Cumpara Descarca demo

Remedii naturale impotriva racelii la cei mici

Copilasul tau a stranutat o data sau are nasucul infundat si deja esti tentata sa dai o fuga la farmacie? Ei bine, este recomandat sa faceti impreuna o vizita medicului pediatru, dar si sa arunci un ochi si prin camara, deoarece o parte din tratament se afla chiar acolo. Iata cum iti poti ajuta micutul sa treaca mai usor de raceala:

O supa de gaina, servita calda

Daca prichindelul tau este racit, mai mult ca sigur pofta lui de mancare va scadea. Totusi, supa de gaina este printre putinele alimente tolerate de cei mici, pentru ca este usor de mancat si are o aroma placuta. Aceasta mancarica este hranitoare, hidratanta si plina de vitamine (datorita amestecului variat de legume), deci va intari organismal copilasului si il va ajuta sa scape de raceala mai repede.

Citeste si: 5 vitamine si minerale esentiale pentru iarna. Nu lasa raceala sa te ia prin surprindere

Mierea, alimentul minune

Mierea intareste sistemul imunitar al copilului, ajuta la combaterea tusei si calmeaza durerile in gat. Dupa cum vezi, o lingurita din acest aliment dulce, administrata regulat, va face minuni pentru micut. Nu uita ca este permisa doar copilasilor care au trecut de primul an de viata!

Ceaiul de musetel, menta, tei sau sunatoare

Pentru organismul unui copil bolnavior, hidratarea este extrem de importanta. Aceasta ajuta la transpiratia corpului, iar prin acest proces se elimina toxinele. Mai multe cani de ceai pe zi vor tine febra la distanta. Adauga o lingurita de miere si putina zeama de lamaie, iar rezultatul va fi unul delicios!

Aspiratorul nazal

Pentru micutii care nu pot sa isi sufle nasucul singuri, aspiratorul nazal este foarte util, pentru ca ii scapa de un disconfort major si ii ajuta sa respire mai usor si sa se odihneasca mai bine

Nu rata nici: Raceala la copii: Cat de des este normal sa raceasca un copil pe an

Aerul proaspat

Copilul isi va reveni mult mai usor daca ai grija ca intreaga casa sa fie aerisita zilnic. In plus, asigura-te ca nu exista niciun pericol ca micutul sa fie expus fumului de tigara!

In concluzie, ingerasul tau va invinge mai repede raceala daca te folosesti de aliatii enumerati mai sus. Dupa cum am mai spus, o vizita la specialist este mereu binevenita, dar asta nu inseamna ca nu te poti baza si pe remediile naturale.

foto: Depositphotos.com

Data articol: 23/11/2022