În luna copiilor, Societatea Română de Pediatrie, cu sprijinul GlaxoSmithKline (GSK) România, lansează campania națională de informare şi educare «Să protejăm împreună copilăria». Campania vine pe fondul unor realități dramatice: ţara noastră are încă cea mai ridicată rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană la copiii de până în 5 ani, numărul cazurilor de îmbolnăvire cauzate de bolile infecțioase pediatrice a crescut în ultimii ani, iar părinţii consideră în continuare că au puţine surse de informare corecte despre protecţia copiilor.
Sub sloganul „Ştiu că mă iubeşti. Află cum poți să mă îngrijeşti şi mai bine”, campania va aborda de-a lungul unui an de zile, aspecte esențiale legate de protecția bebeluşului în special în primul an de viață, considerată a fi perioada critică pentru dezvoltarea copilului. Astfel, acțiunile de informare a părinților se vor concentra pe Nutriție/Alimentație sănătoasă, Siguranța copilului şi Imunizare, acestea fiind considerate piloni esențiali în îngrijirea şi protecţia copilului.
Campania îşi propune să aducă împreună cele mai importante categorii care pot acţiona pentru o mai bună protejare a copiiilor în România: părinţi, medici de familie şi pediatri, asistente medicale şi chiar moaşe, într-o inițiativă care se înscrie în efortul de îmbunătățire a stării generale de sănătate a populației, ce face parte din obiectivele Societății Române de Pediatrie.
„Sănătatea copilului este un indicator cheie pentru sănătatea unei societăți, iar în prezent, acest subiect în România se află din nou pe agenda publică din cauza incidenței ridicate a cazurilor de boală, de mortalitate infantilă etc, în comparație cu alte țări. Societatea Română de Pediatrie a inițiat această campanie pentru a oferi copiilor din România şansa de a avea cel mai bun start în viață prin educarea părinților şi sprijinirea medicilor în activitatea zilnică, cu informații referitoare la subiectele cele mai importante pentru îngrijirea copilului”, declară Prof. Dr. Marin Burlea, Preşedintele Societății Române de Pediatrie.
Datele despre mortalitatea infantilă şi cauzele acesteia în România arată că majoritatea deceselor survenite la copiii sub 5 ani pot fi prevenite. Potrivit celor mai recente date Eurostat, mortalitatea infantilă în România este de 9,8 ‰ (9,8 morți la 1000 de nou născuți), aproape dublă față de media europeană.
Vinovate pentru toate aceste decese sunt anomaliile congenitale şi afecţiunile apărute în perioada perinatală, în aproape jumătate din cazuri (48%), bolile aparatului respirator, cele infecţioase şi parazitare (30%) şi accidentele (10%).
Îmbunătățirea alimentației, prevenirea şi tratamentul bolilor copilăriei, imunizarea, creşterea accesului la informație sunt factori care pot duce la scăderea ratei mortalității infantile iar campania inițiată de Societatea Română de Pediatrie vizează sprijinirea părinților în aceste direcții, atât cu informații, cât şi în mod aplicat.
Ghid practic de profilaxie
Societatea Română de Pediatrie dă startul campaniei făcând public primul ghid practic de profilaxie a bolilor infecţioase pediatrice din România, un document util cu date despre bolile infecţioase frecvente în rândul copiilor şi recomandări de vaccinare, care va sta la dispoziția medicilor, fiind un suport real, cu argumente, în dorința acestora de a educa şi informa în mod cât mai corect părinții cu privire la acest aspect esențial al îngrijirii copilului.
Datele statistice disponibile indică în 2010 şi 2011 o creştere îngrijorătoare a numărului de îmbolnaviri cu boli infecțioase ale copilăriei, față de anii precedenți:
– România este una dintre ţările cu incidenţă ridicată la boli ce pot fi prevenite prin vaccinare, cum sunt rujeola – locul 3 în Europa sau hepatita B – locul 6 în Europa.
– În 2011 s-a înregistrat o creştere a cazurilor de îmbolnavire de rujeolă raportate (4239 cazuri), comparativ cu aceeaşi perioadă în 2010 (193 cazuri), în 79.6% fiind vorba despre nevaccinaţi.
– În cazul varicelei, în anul 2011, au fost raportate la nivel național 52.342 cazuri de varicelă5, față de 36.245 în 2010.
– Şi numărul de îmbolnăviri cu rubeolă a crescut în 2011, de la 350 în 2010 la 3494 în 2011.
– Tot în România, în 2011, au fost înregistrate 37.595 de cazuri de boală diareică acută spitalizate. Gastroenterita cauzată de rotavirus este o afecţiune foarte frecventă, în special la copiii mici: se estimează că 95% dintre copii se vor contamina înainte de a împlini vârsta de 5 ani.
– În România, doar 3% dintre copii sunt vaccinaţi antipneumococic, mai puţin de 3% sunt complet protejaţi împotriva varicelei şi numai 2% sunt vaccinaţi anti-rotavirus.
În acelaşi timp, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, numărul copiilor care mor anual la nivel mondial a scăzut, pentru prima dată în istorie, sub 10 milioane – ca rezultat atât al îmbunătăţirii accesului la imunizare, al soluţiilor integrate pentru sistemul sanitar de prim ajutor, cât şi al folosirii apei potabile şi a normelor elementare de igienă. De asemenea, imunizarea previne anual un număr estimat de 2,5 milioane de decese la copiii din întreaga lume – decese cauzate de boli ca difteria, tetanosul, tusea convulsivă sau rujeola (pojarul).
„Ne dorim ca acest prim ghid practic de profilaxie să îi ajute pe medici în efortul lor de zi cu zi de a le oferi părinților cele mai bune soluții de profilaxie şi îngrijire pentru copii. Cu toții suntem preocupați de creşterea numărului de cazuri de îmbolnăviri datorate bolilor infecțioase în ultimii ani, precum şi de rata de mortalitate infantilă încă foarte ridicată în România. Protecția copiilor este în mare masură şi responsabilitatea şi efortul de echipă al părinților, medicului pediatru şi medicului de familie, al asistentelor medicale şi moaselor, care trebuie să împărtăşească aceeaşi viziune asupra a ceea ce înseamnă un stil de viață sănătos pentru copil. Obiectivul acestui ghid este de a oferi acest numitor comun specialiştilor implicați în creşterea copilului, astfel încât părinții să beneficieze de sprijin medical optim”, declară doamna Prof. Univ. Dr. Doina Azoicăi, Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr.T.Popa”- Iaşi, membru al comitetului de lucru al Recomandărilor de Vaccinare în Pediatrie.
Platformă online pentru părinți
De asemenea, în cadrul acestui proiect, părinții vor putea avea acces permanent la informații legate de nutriție, siguranță şi imunizare direct pe platforma online a campaniei: www.protejamcopilaria.ro . Website-ul îşi propune să fie un instrument util şi un partener de încredere pentru părinți încă din perioada sarcinii, cu informații şi mai ales cu răspunsuri la cele mai frecvente întrebări. Este pentru prima oară când viitoarele şi actualele mamici pot găsi informații provenite de la medici specialişti pe o platformă online adresată publicului larg. Pentru a veni şi mai mult în sprijinul părinților, website-ul conține şi rubrica ”Întreabă”, în cadrul căreia răspunsurile vor fi date numai de specialişti.
Campania va continua cu acțiuni specifice legate de cei trei piloni mari care definesc protecția copilului şi care se vor adresa părinților, dar şi celorlalte părți implicate în actul de îngrijire a bebeluşului.
Program de training pentru asistente şi moaşe
Societatea Română de Pediatrie va lansa, în toamna acestui an, un program de training pentru asistente medicale şi moaşe, pentru ca acestea să poată fi un sprijin pentru proaspeții părinți în primele zile, nu numai în cadrul unității medicale dar şi la domiciliu. Trainingul va conține informații de ultimă oră, în linie cu cele mai bune practici la nivel internațional, din zonele identificate ca fiind de maximă importanță pentru părinți. Scopul acestui program este să îi ajute pe aceştia, prin intermediul personalului calificat, să depăşească cu uşurință perioada de incertitudini, imediat după ce copilul este adus acasă de la maternitate şi să le ofere bebeluşilor lor cea mai bună îngrijire.
Mercur retrograd se încheie în 15 decembrie 2024. 5 zodii cu care scapă de confuzia cosmică
3 ZODII sunt FAVORITELE Universului în luna DECEMBRIE 2024