Rostogolitul de pe o parte pe alta este o deprindere importanta in dezvoltarea puiului tau si un pas insemnat spre o mobilitate mai mare – asa ca trebuie sarbatorit cu fast atunci cand se intampla pentru prima oara. In general, bebelusii „cuceresc” aceasta etapa in jurul varstei de 5-6 luni, adica imediat ce reusesc sa-si sustina singuri capul si invata sa stea in sezut fara ajutor. In scurt timp, ei incep sa-si schimbe singuri pozitia, intorcandu-se cu usurinta pe burtica sau pe spate.
Noua descoperire le ofera mai multa libertate de miscare si ocazia sa exploreze putin teritoriul necunoscut din jurul lor.
In acelasi timp, rostogolitul pune bazele pentru mersul de-a busilea – urmatoarea mare etapa din viata voastra. Ceea ce trebuie sa stii e ca unii micuti isi fac curaj mai greu si se deprind ceva mai tarziu cu rostogolitul, asa ca nu sta cu ochii pe calendar sa numeri lunile: puiul tau va ajunge la acest pas in ritmul lui.
De asemenea, s-ar putea chiar sa inceapa mai devreme. De pilda, unii bebelusi reusesc sa se rostogoleasca pe spate inca de la 4 luni; totusi, mai trece putin timp pana sa treaca pe burtica, din pozitia intins pe spate, pentru ca abia la 5-6 luni se dezvolta suficient muschii gatului si ai bratelor pentru o astfel de manevra.
Te mai poate interesa: Cand este mersul pe varfuri la copii un motiv de ingrijorare
Cum incepe aventura
Cam pe la 3 luni, o sa observi ca, atunci cand iti asezi micutul pe burtica, el isi inalta capul si umerii, sustinandu-si greutatea in manute. E ca un fel de „mini-flotare” care il ajuta sa exerseze si sa-si intareasca sistemul muscular. La 5 luni, bebelusul poate deja sa-si ridice singur capul, sa se impinga in sus cu bratele si sa-si arcuiasca spatele pentru a-si inalta pieptul de la sol. Tot acum, el incepe sa se balanseze pe burtica, sa dea din picioruse si sa „inoate” cu manutele. Toate aceste miscari il ajuta sa-si dezvolte exact acei muschi pe care ii va folosi mai tarziu (la 6 luni) pentru a se rostogoli – in ambele directii.
Trebuie sa afli insa ca nu toti bebelusii adopta aceasta metoda de a se deplasa. Unii micuti sar cu desavarsire peste aceasta etapa si trec direct la statul in fundulet si apoi la mersul de-a busilea. Prin urmare, nu iti face griji daca puiul tau nu respecta tiparul. Cata vreme el isi dezvolta totusi niste abilitati noi, capata tot mai multa mobilitate si isi manifesta interesul de a se misca si de a explora casa si mediul din jurul lui, nu ai niciun motiv sa-si faci griji ca refuza sa se rostogoleasca.
Nu rata nici: Ce spune stilul de mers despre personalitatea ta
Ce ai tu de facut
Cea mai la indemana modalitate sa-ti incurajezi puiul sa progreseze este prin joc. Cand observi ca incepe sa se rostogoleasca singurel, incearca sa-l stimulezi sa repete miscarea tentandu-l cu o jucarie pe care sa i-o asezi alaturi – langa el, pe partea pe care a invatat deja sa se rostogoleasca, dar nu atat de aproape incat sa ajunga imediat la ea. Sau asaza-te chiar tu langa el si cheama-l spre tine, incercand astfel sa-l determini sa se deplaseze. Zambeste-i si lauda-l de fiecare data cand reuseste (ii poti aplauda chiar succesele) – e foarte distractiv sa te rostogolesti, dar la primele incercari s-ar putea sa-i fie teama, asa ca are nevoie de toata incurajarea ta.
Pe langa iubire si sprijin, tot tu trebuie sa-i oferi si protectie. Asta inseamna sa fii foarte atenta la eventualele accidente, cu precadere, atunci cand il urci pe masuta de schimba scutece. Chiar daca pana la varsta de 5 luni nu exista pericolul s-o ia din loc, e mai intelept sa-l tii cu o mana inca de la inceput atunci cand il schimbi pe o suprafata inalta (pat, masa, canapea etc.). Ar fi pacat ca prima lui tentativa de rostogolire sa se termine cu o accidentare!
Te mai poate interesa: Principalele avantaje ale folosirii unui ham pentru primii pasi ai copilasului
Autor: Alexandra NEDELCU
Sursa: Baby Center
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?