Colici bebelusi. Ghid complet pentru parinti. Ce sunt, cat dureaza. Cum alini bebelusul cand are colici - Pagina 2 din 3 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Colici bebelusi. Ghid complet pentru parinti. Ce sunt, cat dureaza. Cum alini bebelusul cand are colici

colici bebelusi - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - baby-3149224_1920
Credit foto: pixabay.com

Colici bebelusi. Ce sa faci cand il alaptezi

1. Tine bebelusul in pozitie dreapta

Ai putea incerca sa-ti tii puiul in pozitie verticala atunci cand il hranesti, indiferent daca il alaptezi natural sau cu biberonul. In acest mod, laptele va trece mai usor prin sistemul digestiv al micutului. Daca bebelusul sta ghemuit sau aplecat in timpul hranirii, exista sanse mai mari sa inghita aer si sa-l doara apoi burtica din cauza gazelor.

2. Hraneste-ti micutul in liniste

In primul rand, trebuie sa ai grija sa-ti alaptezi intotdeauna bebelusul inainte de a deveni lihnit – daca micutul plange de foame si se agita, va inghiti mai mult aer. Apoi, e foarte important sa-l hranesti in liniste, fara distrageri, intr-un mediu tihnit si calm. Miscoreaza lumina din camera, pune putina muzica ambientala si roaga-i pe fratiorii mai mari sa se joaca in liniste cat timp bebe papa.

3. Ai grija sa eructeze dupa ce mananca

Asigura-te ca bebelusul suge corect la san, pentru a inghiti cat mai putin aer, si pune-l apoi pe umarul tau, ca sa eructeze. Aceasta practica ajuta la eliminarea bulelor de aer din stomacel. Nu e nevoie sa astepti ca micutul sa termine o masa completa:
– daca alaptezi natural, ridica-l pe umar ca sa eructeze cand il muti de la un san la altul;
– daca il hranesti cu biberonul, fa pauze la cateva minute ca sa-i dai ragaz micutului sa eructeze.

4. Schimba-i tipul de lapte praf

Nu ar trebui sa existe probleme cu laptele praf pe care il folosesti, pentru ca, de regula, nu provoaca aparitia colicilor. Totusi, e bine sa intrebi medicul daca e cazul sa schimbi tipul de lapte praf si sa alegi ceva care nu contine proteine din lapte de vaca.

5. Cumpara tetine anticolici

Daca iti alaptezi micutul cu biberonul, e important sa alegi sticluta si tetina potrivite. Mai ales in perioada colicilor, bebe are nevoie de un biberon care sa nu permita inghitirea aerului in timpul hranirii, pentru ca asta duce la gaze si la probleme cu burtica. Exista biberoane special concepute ca sa previna acest lucru: unele sunt curbate, altele au duze sau o captuseala care impiedica formarea bulelor de aer in lichid si nu permit tetinei sa se stranga din cauza suctiunii. Ca tot vorbim de tetine, ar fi bine sa cauti o tetina anti-colici cu flux mediu – nici prea lent, ca bebelusul sa nu primeasca prea putin lapte si sa fie nevoit sa suga mai tare (cu riscul de a inghiti aer), nici prea rapid, ca micutul sa nu trebuiasca sa inghita repede laptele.

6. Scoate din alimentatia ta tot ce e alergenic

Informeaza-te despre legatura dintre alimentatia mamei si colicile bebelusului. Anumite substante din alimente (in special proteinele din laptele de vaca) pot trece din alimentatia ta in laptele matern, influentand sansele puiului tau de a face colici. S-ar putea sa fie nevoie sa renunti o vreme la lactate, precum si la alte alimente cu potential alergenic sau care i-ar putea irita stomacelul, cum sunt mancarurile picante, graul, nucile, capsunile, usturoiul si legumele crucifere (varza, broccoli, conopida).

7. Stabileste o rutina zilnica

Hraneste-ti micutul doar atunci cand ii e foame, pentru ca supraalimentarea favorizeaza aparitia crampelor abdominale, iar in rest tine-te de rutina cu care s-a acomodat – baite, plimbari, cate un somnic la intervale strategice. Sigur ca bebelusul nu va sta cu ochii pe ceas, dar are un oarecare simt al ritmului in care se succed activitatile lui.

Colici bebelusi. Remedii casnice pentru colicile bebelusului

1. Fa-i un ceai anticolici

Stand de vorba cu parintii care au trecut deja prin aceasta experienta, poti invata cateva trucuri grozave ca sa-i usurezi disconfortul bebelusului tau. Multe mamici te vor sfatui sa-i faci micutului un ceai slab din plante cu efect calmant, care ii vor atenua crampele abdominale. Poti incerca sa folosesti musetel, melisa, anason stelat, fenicul, marar, menta – plante care se regasesc de obicei si in compozitia siropurilor anti-colici disponibile la farmacie. Ai grija insa la concentratii: inainte de a te apuca de treaba, cere sfatul medicului. Eventual, poti incerca sa bei chiar tu ceaiul inainte de alaptare; unele mamici spun ca asta ajuta la calmarea colicilor bebelusului.

2. Cumpara un sirop carminativ

Aceste siropuri sunt preparate din extracte de plante (precum cele de mai sus) si bicarbonat de sodiu si pot ajuta la calmarea crampelor si la eliminarea gazelor. Mai poti incerca sa-i dai picaturi de simeticona, un medicament contra balonarii si flatulentei. Nu uita totusi sa ceri avizul pediatrului inainte de a-i administra copilului tau orice fel de siropuri sau medicamente.

3. Da-i bebelusului suplimente cu probiotice

Cercetatile stiintifice au scos la iveala ca probioticele pot reduce simptomele asociate cu colicile. In acest scop a fost studiat cu precadere Lactobacillus reuteris, pe care il poti cumpara de la farmacie fara reteta. Din nou, intreaba medicul daca poti sa i-l administrezi micutului tau.

4. Maseaza burtica bebelusului

Un masaj delicat poate ajuta la eliminarea gazelor si iti va face puiul sa se simta mai bine si sa nu-l mai jeneze burtica. Ca sa eliberezi tensiunea, incearca sa tii bebelusul pe genunchi, cu fata in jos, si sa-i masezi usor spatele.

5. Pune-i pe burtica o sticla cu apa calduta

S-ar putea sa ii placa senzatia si sa il calmeze. Ai grija ca apa sa aiba o temperatura adecvata (chiar daca tie ti se pare calduta, pentru micut s-ar putea sa fie fierbinte) si infasoara sticla intr-un prosop moale. Eventual, o poti aseza pe abdomenul tau, iar apoi sa intinzi bebelusul deasupra, cu fata in jos. Asa sticla nu ii va apasa greu pe burtica.

Citeste continuarea: 1 2 3

Data articol: 28/03/2023