Bacalaureat 2026. Probele scrise încep luni, 29 iunie 2026, pe caniculă. Reguli pentru cei aproximativ 131.000 de candidați care sunt așteptați în centrele de examen - Pagina 2 din 3 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 15 ani pentru voi

Bacalaureat 2026. Probele scrise încep luni, 29 iunie 2026, pe caniculă. Reguli pentru cei aproximativ 131.000 de candidați care sunt așteptați în centrele de examen

Bacalaureat 2026
Credit foto: Depositphotos.com

Măsuri speciale în centrele de examen, din cauza caniculei

Probele scrise se desfășoară în contextul unor temperaturi ridicate și al unui disconfort termic accentuat. Din acest motiv, Ministerul Educației și Cercetării a cerut inspectoratelor școlare să ia măsuri pentru protejarea sănătății candidaților, profesorilor evaluatori și membrilor comisiilor.

În toate centrele de examen trebuie asigurat accesul permanent la apă potabilă pentru candidați și pentru personalul implicat în organizarea examenului și în evaluarea lucrărilor.

De asemenea, acolo unde este posibil, sălile de examen, spațiile destinate evaluării lucrărilor scrise și cele pentru vizualizarea lucrărilor trebuie organizate în încăperi cu expunere redusă la radiația solară directă, orientate către zone umbrite ale clădirii.

Cum învingem emoțiile înainte de examen. Sfaturi pentru părinți și copii

Ministerul a solicitat folosirea cu prioritate a spațiilor dotate cu instalații de climatizare funcționale.

În unitățile în care nu există aer condiționat, trebuie identificate soluții alternative pentru reducerea disconfortului termic, precum aparate mobile de aer condiționat, ventilatoare sau alte mijloace tehnice disponibile, cu respectarea regulilor de examen.

Printre măsurile transmise inspectoratelor se numără și aerisirea periodică a spațiilor, în măsura în care acest lucru nu afectează desfășurarea probelor, evaluarea lucrărilor sau activitatea de vizualizare a acestora.

Totodată, centrele de examen trebuie să asigure, acolo unde infrastructura permite, spații umbrite și răcoroase pentru candidați înainte de intrarea în sălile de examen și după finalizarea probelor, pentru a evita expunerea prelungită la temperaturi ridicate și aglomerarea în zone nepotrivite.

Centrele trebuie să verifice și funcționalitatea instalațiilor electrice necesare folosirii echipamentelor de climatizare, precum și disponibilitatea surselor de alimentare cu energie electrică.

O altă măsură vizează accesul rapid la asistență medicală și la primul ajutor. Centrele de examen trebuie să verifice disponibilitatea cabinetului medical școlar sau a spațiului destinat acordării primului ajutor și să mențină legătura cu personalul medical desemnat.

Condițiile din centrele de examen vor fi monitorizate pe durata probelor, iar comisiile trebuie să intervină rapid dacă temperaturile ridicate afectează desfășurarea examenului sau starea de sănătate a candidaților ori a personalului implicat.

Ce au voie candidații să folosească la probele scrise

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi doar cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru executarea schemelor și desenelor este permis doar creionul negru.

La probele scrise de Matematică și Geografie, candidații pot folosi numai instrumente de desen. Este permisă exclusiv hârtia distribuită de asistenții din sala de examen.

Este interzisă introducerea în săli a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare, precum telefoane, tablete, stickuri de memorie sau alte dispozitive. De asemenea, nu sunt permise manualele, dicționarele, notițele sau însemnările.

Candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor.

Candidații surprinși în astfel de situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu. Candidații eliminați nu mai au dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Când se afișează rezultatele la Bacalaureat 2026

Primele rezultate vor fi afișate marți, 7 iulie, până la ora 12:00. După afișarea acestora, candidații vor putea solicita vizualizarea lucrărilor și vor putea depune contestații.

Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor, iar vizualizarea nu obligă elevul să depună contestație. Ministerul precizează că vizualizarea lucrării are caracter strict informativ și nu implică recorectarea acesteia.

Candidații minori care solicită vizualizarea lucrărilor trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte sau de reprezentantul legal.

Candidații care depun contestație trebuie să completeze și să semneze o declarație-tip prin care confirmă că au luat la cunoștință faptul că nota finală, stabilită după soluționarea contestației, poate fi mai mare sau mai mică decât nota inițială.

Rezultatele finale vor fi comunicate luni, 13 iulie.

Citeste continuarea: 1 2 3

Dacă ți-a plăcut articolul și crezi că cineva poate beneficia de informatiile din el, te invităm să ne dai like și share. Îți mulțumim! Urmărește Sfatulparintilor.ro și pe Facebook și GoogleNews!
Redactor-Șef Sfatul Părinților - Jurnalist, cu 30 de ani experienta in presa scrisa si online, comunicare si social-media. Pasionata de dezvoltare personala, astrologie, spiritualitate. Mii de articole scrise pentru sfatulparintilor.ro, din anul 2011, in domenii diverse: sarcina, bebelusi, parenting, sanatate, alimentatie, familie, timp liber, astrologie, lifestyle, retete, relatii si cuplu.
Cuvinte cheie:
Data articol: 28/06/2026 (actualizat la: 28 iunie 2026)