Vaccinarea împotriva gripei sezoniere protejează şi împotriva infarctului miocardic, conform unui nou studiu publicat în Canada. Conform rezultatelor acestui studiu, persoanele care au primit un vaccin antigripal întâmpină un risc cu 50% mai mic de a suferi un atac de cord iar în cazul în care totuşi suferă un infarct, prezintă un risc cu 40% mai mic să moară din cauza sa, prin comparaţie cu persoanele care nu se vaccinează, scrie RTV.NET.
În cadrul studiului, Dr. Jacob Udell, cardiolog la Women’s College Hospital şi la Universitatea din Toronto, şi colegii săi, au examinat alte patru studii realizate pe un total de 3.000 de persoane cu vârsta medie de 60 de ani – dintre care unii cu antecedente cardiace.
Participanţii din toate cele patru studii au primit, în mod aleator, câte o doză de vaccin antigripal, un vaccin placebo sau nu au primit nimic, după care li s-a monitorizat starea de sănătate timp de un an. Rezultatele indică faptul că „este posibil ca vaccinul antigripal să fie de fapt un vaccin pentru inimă”, a declarat Udell.
Citeşte mai multe detalii pe RTV.NET.