Interpretare vise: Ce inseamna daca iti cade un dinte? Dar ca esti urmarit?
Interpretare vise: De multe ori avem tendinta de a ignora visele si de a nu le da nici o interpretare. Sunt totusi cateva mesaje pe care creierul le transmite si pe care n-ar trebui sa le trecem cu vederea, mai ales atunci cand acestea se repeta, aparent fara nici un motiv. Visele recurente (care se repeta la un interval regulat – in fiecare noapte, saptamana, luna etc.) pot sublinia o slabiciune, o teama, o incapacitate personala de a controla ceva din viata reala, fie ca este vorba de ceva din prezent sau din trecut.
Iata cele mai comune vise recurente si ce interpretare le poti da.
Interpretare vise #1: Din nou la scoala
Chiar daca ai terminat scoala acum 10, 20 sau chiar 50 de ani, te bantuie visul ca esti scos la tabla la ora de chimie sau ti-ai pierdut ghiozdanul, sau ai ramas repetent. Aceste vise au legatura cu cariera ta si cu viata sociala. De ce? Pentru ca scoala este primul loc in care inveti ce este un “dead-line”. Ai timp pana la ora urmatoare sa-ti faci temele si sa inveti lectia.
Apoi, scoala este primul loc in care inveti sa te acomodezi cu ceilalti, sa comunici, sa te integrezi in societate. Cand ai un vis legat de scoala ar trebui sa te intrebi Trebuie sa-mi dovedesc capacitatile si abilitatile in fata unui sef nou? Vreau sa demonstrez ca sunt cel mai bun pentru ca vreau sa avansez? Sunt in momentul de fata in pozitia in care doream sa fiu? Sunt suficient de pregatit si de sigur pe mine pentru pozitia la care aspir? Se apropie dead-line-ul pentru proiectul in care sunt implicat?
Cauta raspunsurile la aceste intrebari si pregateste-te sa rezolvi problemele care sunt de rezolvat pentru a face fata cu succes tuturor provocarilor legate de job-ul si cariera ta.
Afla aici semnificatia viselor cu serpi.
Interpretare vise #2: Esti urmarit
Cercetatorii spun ca visul in care esti urmarit este cel mai comun vis recurent in randul femeilor. De fapt acest tip de vise iti transmite ca n-ar trebui sa mai fugi de probleme, ci sa le confrunti pentru a scapa de ele. intrebarile pe care ar trebui sa ti le pui sunt: De cine fug? Ce problema trebuie sa rezolv? Este vreo problema pe care nu stiu cum s-o rezolv? Am vreo obligatie catre cineva pe care nu stiu cum s-o onorez? Am vreun secret din trecut de care fug si sper sa nu iasa la suprafata?
Nu poti fugi la nesfarsit. Sa eviti o problema, un obstacol, nu inseamna ca vei scapa de ele. Nu faci decat sa prelungesti durerea si anxietatea. Aceste vise vor disparea in momentul in care vei avea curajul sa infrunti problema.
Afla aici ce inseamna cand visezi sange.
Interpretare vise #3: Toalete murdare
Nu intram in toate detaliile „murdariilor” intalnite in vis. insa trebuie sa te gandesti la toate lucrurile care te deranjeaza la toti cei din jurul tau si pe care nu ai curajul sa le rostesti in fata lor. intrebarea pe care trebuie sa ti-o pui este „Ce anume nu-mi permite <sa trag apa>? Incapacitatea de a spune ce te deranjeaza, de a-ti exprima frustrarile, duce la acumularea si mai multor frustrari si energii negative care te tin pe loc, intr-o „mizerie” emotionala. si cu cat acumulezi mai multa mizerie, cu atat iti va fi mai greu sa o cureti.
Citeste continuarea: 1 2
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025