Când e criză economică, oamenii încearcă să cheltuiască tot mai puţini bani, în timp ce magazinele încearcă să apese butoanele magice pentru ca oamenii să cumpere din impuls. Fie că se plictisesc, fie că se simt bine la cumpărături, fie că o fac pentru că se află într-o stare emoţională bună sau proastă, după caz, oamenii dau fuga la magazin, iar dacă sunt şi reduceri, nimic nu-i mai poate stăpâni. Ai grijă însă, dacă te încadrezi în acestă categorie, degeaba te plângi apoi că te-a lovit criza economică.
Nu mai cumpăra echipament sportiv şi vei rezista crizei economice
Dacă stai în faţa televizorului şi vezi tot felul de reclame la teleshopping cu diverse echipamente sportive, de la încălţări şi centuri pentru saună, până la aparate de electrostimulare sau steppere şi benzi de alergat, evită să le cumperi. De cele mai multe ori vor sfârşi fie aruncate pe sub pat sau prin garaj, fie le vei vinde la mâna a doua (asta într-un caz fericit). Ai grijă, dacă nu ai un plan bine stabilit de exerciţii fizice pentru a te menţine în formă, mai bine renunţă. Altfel, aceste aparate îţi vor subţia doar bugetul şi nicidecum talia.
Nu mai cumpăra DVD-uri şi poţi economisi
Dacă nu eşti la facultate şi ai mai mult de 10 ani, atunci fii sigur că n-ai să te uiţi de două ori la un DVD. Presupunând că un DVD costă aproximativ 50 de lei şi obişnuieşti să cumperi două pe lună, vei economisi 1200 de lei pe an.
Animalele de companie costă mai mult decât te-ai gândi
De obicei, oamenii cumpără un animal de companie fără să stea prea mult pe gânduri. Fie vor să-i facă o surpriză partenerului sau copilului, fie văd o oferta “de nerefuzat” la pet-shop, fie li se pare drăguţ animăluţul din vitrină, îl cumpără şi îl aduc acasă. Însă, potrivit statisticilor, cei mai mulţi se plictisesc la puţin timp de la achiziţionarea acestuia. În plus, pentru că nu au ţinut cont de costurile ulterioare cu hrana şi cu îngrijirea lor, ajung la concluzia că până şi un căţel de talie mică poate “costa” aproximativ 3500 de lei pe an.
Magazinul din colţ te face să scoţi mulţi bani din buzunar
Magazinele de cartier sunt o adevărată “salvare”. Îţi este tot timpul în drum, aproape de casă, fără să fii nevoit să străbaţi un sfert de oraş până la cel mai apropiat hipermarket, este tot timpul bine aprovizionat: de la bomboane, pâine şi ţigări, până la cafea expresso şi fructe şi legume. Însă, dacă ai vrea să mai faci economii, ar trebui să te gândeşti că adaosul comercial este destul de mare. Confortul se plăteşte. Chiar şi un leu dacă este în plus faţă de preţurile de la supermarket, se adună. Dacă vrei să treci cu bine peste criza economică, cel mai bine ar fi să eviţi magazinul de cartier şi să apelezi la el doar în ultimă instanţă.
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025