Aproape 200.000 de liceeni vor susţine Bacalaureatul în următoarele săptămâni. Regulile examenului sunt foarte stricte. Astfel, în timpul Bac-ului, candidaţii nu pot intra în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări şi alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile. Examenul de Bacalaureat 2012 mobilizează importante forţe de ordine. Aproape 3.000 de poliţişti vor asigura măsurile de siguranţă în zona unităţilor de învăţământ şi a centrelor de examen.
Membrii comisiilor vor fi, începând cu ora 10.00, în centrele de examen, unde vor primi subiectele în format electronic. După ora 10.00, nicio persoană străină nu va mai putea intra în centrele de examen, a spus secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Stelian Fedorca.
În Capitală, pentru susţinerea probei orale la limba română au fost înscrişi aproximativ 23.000 candidaţi, dintre care 19.000 sunt din promoţia 2012, restul fiind din anii anteriori. Aceştia vor susţine proba orală la limba română în 109 centre de evaluare a competenţelor, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu.
Citeste mai mult pe RTV.NET.
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!