E 1 iunie, Ziua Copiilor, prilej cu care Sfatulparintilor.ro te invită să păşesti în lumea copilăriei şi să te laşi provocat de campania noastră „Recunoaşte cine este vedeta din imagine?”.
De câte ori nu ne-am pus întrebarea: „Oare cum arătau vedetele de azi când erau copii?”. Ei bine, un număr mare de vedete îndrăgite de publicul din România au răspuns afirmativ campaniei Sfatulparintilor.ro şi ne-au pus la dispoziţie – în exclusivitate – imagini inedite de când erau mici.
O adevărată încântare să descoperi în spatele chipului unor copii dulci, talentaţi, deosebiţi, actuale vedete a căror menire de viaţă este aceea de a oferi publicului tot ceea ce au mai bun ca adulţi.
Aşadar, Recunoaşte VEDETA…
Debutul campaniei are loc cu imaginea din copilărie a unei vedete ce nu mai are nevoie de nicio prezentare. Decât că …
A început cariera de televiziune ca ştirist în TVR. A trecut apoi la divertisment în Antena 1 – realizand o emisiune mult indragita de public – ba chiar a jucat şi în două filme. Din primăvara acestui an a revenit la prima dragoste… ştirile … pe care le prezintă înapoi la TVR.
Iată ce a scris vedeta TV pe blogul său, despre copilărie:
“Te-am visat…
De fapt, am visat ideea de tine, pentru ca, în realitate, nu te cunosc.
De fapt, în realitate, eu nu ştiu decât puţine lucruri şi toate se leagă de prezent – știu că acum, când scriu, sunt îmbrăcat cu un tricou maron, că am pe masă un pahar de vin rece, sec și pal-verzui, făcut din struguri tineri şi că, la picioarele mele, doarme un câine ciobănesc… Mai sunt sigur, de asemenea, că în insulele Kalimantan-Borneo trăieşte un orangutan cu părul roșu cu o moacă simpatică, de care râdeam eu când eram mic. Stăteam aşa, în fund, mă uitam la orangutanul din poză şi râdeam în hohote fără să spun nimic. Până într-o zi, când ai mei au intrat la idei ”Ce are dragă ăsta micu? O sta rău cu nervii?… De unde dragă nervi la el, tu nu vezi ce blonduț e?…” și mi-au aruncat poza… Sau mi-au ascuns-o atât de bine
încât nici ei n-au mai ştiut unde au pus-o… Cel puţin aşa am crezut până acum 5 ani (să fie ca ieri… ce mai trece timpul…) când, o vecină, m-a chemat la ea acasă zicând că ar vrea să-mi spuie ceva – de fapt nu ea, ci mă-sa mare ținea morțiș…
Am urcat două etaje (număr par, ca la mort) m-am şters pe picioare şi am intrat în casă. Înăuntru, lume strânsă, moace lungi, unii la costum deja…
”Acolo! Intraţi acolo!” îmi arată vecina o cameră în care era o bătrână lungită pe un pat… Intru şi zic sărut mâna; doamna care ședea pe spate şi respira greu, nu-mi răspunde imediat… Eh, nu-i nimic, gândesc eu, poate data viitoare…
– Dumneata eşti cutare? îmi horcăie doamna numele corect.
– Da, zic…
– Am ceva să-ţi dau… o datorie de onoare… și bagă mâna sub pernă (ei, acum să te văd cetitoareo dacă ştii ce scoate de acolo?!…) Cu două degete, prinsă delicat şi cu simpatie, aşa cum fetișistul ține în soare o pereche de bikini, e poza cu urangutanul!…
Mă uit la ea secunde întregi. Când simt că globii oculari îmi amorțesc, panoramez năuc, de câteva ori, pe distanţa poză-doamnă… Şi încep să râd. Întâi timid, fără sunet, ca o grimasă, apoi pe nas, şi termin în hohote. Râd cu ochii în lacrimi până mă doare în capul pieptului – întind mâna şi mă reazem de tocul ușii. A bătrână nechează şi ea, dându-și cu palma peste burtă – îmi zice sacadat că bunică-mea i-a dat poza acum vreo 30 şi ceva de ani şi că a venit vremea să mi-o dea înapoi. Şi pune-te iar pe râs. Am înţeles de la vecina că ea a mai hăhăit şi după plecarea mea – de altfel, coană-mare chiar a murit din cauza asta, că altfel n-avea nimic; atunci ședea-n pat că era ușor răcită…
Ei, asta e…ce să-i faci… Nici nu ştiu dacă e bine sau e rău că te-am visat. Pe tine sau ideea de tine… Dar ce contează? Eu sunt îmbrăcat în tricou maron iar câinele care doarme la picioarele mele s-a făcut mare…
Iar poza cu orangutanul e înramată, pe biroul meu.”
Copilul din imagine este actuala vedeta de televiziune… Mircea Radu.
Te aşteptăm şi mâine să descoperi următorul fost copil actuală vedeta a campaniei Sfatulparintilor.ro
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025