Relaţia dintre părinţi şi copii n-a fost şi nu va fi niciodată floare la ureche. Este nevoie de multă răbdare, respect reciproc şi mai ales comunicare pentru ca legătura dintre părinţi şi copii să fie strânsă şi greu de destrămat.
Vi s-a întâmplat poate sau aţi auzit alţi părinţi plângându-se „Nu mai suport, copilul meu nu mă respectă, în special când sunt şi alţii de faţă. Simt că am dat greş ca părinte”, sau „Copilul meu, adolescent, a rămas corijent la 3 materii. Işi distruge viaţa. Sunt aşa de îngrijorat că nu pot să dorm”, sau „Copiii mei mă înnebunesc. Sunt aşa de furioşi şi încăpăţânaţi. Vor ca toate lucrurile să fie cum vor ei, iar dacă dau de bucluc toată lumea este vinovată, mai puţin ei”.
E adevărat, sunt momente când copiii fac cum vor ei, iar părinţii devin anxioşi. Este normal şi natural. Face parte din latura umană. Însă, de multe ori, aflaţi în această situaţie, părinţii depăşesc anumite graniţe. Iar pericolul constă în faptul că, cu cât se simt mai vinovaţi pentru alegerile pe care le fac copiii, cu atât devin mai anxioşi, iar această anxietate se tranformă în panică, în gândul că se va pierde controlul şi că vor deveni nişte părinţi depăşiţi de situaţie. În acest punct, părinţii simt nevoie ca cei mici să fie “cuminţi” doar pentru ca ei, părinţii, să se simtă confortabil. Cu cât părinţii simt că starea lor de bine se află în mâinile copilului, cu atât se frustrează mai mult, cu atât devin mai anxioşi şi se formează un cerc vicios mai greu de depăşit. “Cum să fiu calm, când copilul îmi vorbeşte urât / se bate tot timpul la şcoala / ia note mici etc.”? Aţi auzit desigur această frază de multe ori în discuţiile cu prietenii sau cu colegii de serviciu.
Părinţi şi copii: Calm vs anxietate
Deşi pare greu de crezut, se poate ieşi din această situaţie care nu doar că frustrează la maximum părinţii, însă contribuie şi la transmiterea anxietăţii către copii. Din fericire, şi opusul anxietăţii, CALMUL, este “contagios”. Dacă părintele este calm, şi copilul este calm. Când un copil îşi pierde controlul, părintele îl poate contracara păstrându-şi calmul. În acest fel, nu numai că va lua cele mai bune decizii, însă nu-i va mai da copilului alte motive să se agite.
Iată un exemplu care vă va ajuta să gestionaţi mai uşor situaţiile “conflictuale”. Să zicem că aveţi un copil care refuză să-şi facă temele. Se poate reacţiona în două moduri:
“Ce e în neregulă cu tine? Mă scoţi din minţi. O să ajungi ca X (un exemplu negativ din familie sau din anturaj)”
Sau
“S-a întâmplat ceva cu tine? Alegerile pe care le faci mă îngrijorează întrucât îmi este teamă că, pe termen lung, ai putea avea de suferit!”.
Prima variantă este expresia tipică a unui părinte anxios. Acuză, critică şi îi transmite propriului copil că îi este ruşine cu el. Şi că trebuie să schimbe comportamentul pentru ca părintele să scape de ruşine şi să nu se mai simtă anxios.
A doua variantă transmite mesajul că părintele este îngrijorat de ceea ce se întâmplă, însă copilul este responsabil pentru alegerile pe care le ia. Copilul va fi totodată atenţionat şi, în acelaşi timp se va simţi iubit din moment ce pe părinte îl îngrijorează starea lui prezentă şi viitoare.
Citeste continuarea: 1 2
3 ZODII testate de UNIVERS în săptămâna 16-22 decembrie 2024
Faza lunii când te-ai născut. Cum se calculează și ce spune despre viața ta