Reţelele de socializare ar trebui să fie o sursă de amuzament, relaxare şi bucurie. Drept dovadă cei peste 480 de milioane de utilizatori ai uneia dintre cele mai importante reţele de socializare. Sociologii nu sunt tocmai mulţumiţi de această ipoteză şi au pornit cercetările. Iată ce au aflat!
Cele mai recente date, prezentate de Societatea de Psihologie socială şi studiul personalităţii din Statele Unite, relevă faptul că utilizatorii de Facebook care îşi verifică zilnic update-urile pe perete sunt mai fericiţi decât cei care nu o fac. Şi totuşi, există o limită. Potrivit studiului realizat pe un grup al acestei reţele de socializare, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, dacă se depăşeşte „cifra magică” de 354 de prieteni, lucrurile iau o întorsătură drastică. Mai exact, cei care au mai mult de 354 de prieteni s-au declarat mai puţin fericiţi decât cei care au mai puţin. „Mulţi pun în balanţă succesul lor, faţă de succesul prietenilor din lista lor. Iar dacă în lista ta se regăsesc oameni care îşi prezintă vacanţele exotice, noile iubite, promovare după promovare la job, ai toate şansele să te deprimi. Ca să nu mai vorbim că există probabilitaeta ca unele dintre aceste succese să fie simple laude inventate”, explică dr. Dinley Goncalves, autorul studiului.
Deschide Newsletter-ul Sfatulparintilor.ro, intra pe site si primesti automat un cadou, la inceputul saptamanii viitoare. In plus, intri in tragerea la sorti zilnica, cu premii de la Egmont.
Costurile ascunse ale alăptării
Goncalves avertizează că utilizatorii reţelelor de socializare să fie atenţi şi la modul în care prietenii lor updatează informaţiile pe perete, el considerând că cine îşi schimbă statusul de mai mult de două ori pe zi are tendinţe spre narcisism.
Autorul studiului recomandă să păstrezi în listă doar prietenii apropiaţi, de a căror reuşită te poţi simţi mândru, al căror succes nu te deprimă, ci dimpotrivă, îţi ridică moralul. Goncalves spune că este indicat să elimi din listă lăudăroşii şi să îţi “ajustezi” astfel news-feed-ul. Mai poţi scoate din lista de prieteni, dentistul, fostul(a) iubit(ă), colegul din liceu care te bătea cel mai mult la cap şi lista poate continua. Important este să te simţi confortabil citind actulizările prietenilor, nu să te apuce depresia urmărindu-le.
Care este părerea ta despre acest studiu?Este relevant pentru tine?
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025