Mirela Pavel, preşedintele asociaţiei No Abuse, a explicat, într-un interviu pentru RTV.NET, că femeile victime ale violenţei domestice ezită să pună capăt relaţiei abuzive din mai multe motive, printre care şi speranţa că vor reuşi să îl schimbe pe bărbatul de lângă ele.
În România, 75% dintre cazurile de violenţă domestică nu sunt declarate. De ce ezită femeile să meargă la poliţie când sunt confruntate cu abuzuri din partea soţului/partenerului? Este vorba de frică, jenă sau speră că bărbatul de lângă ele se va schimba?
Mirela Pavel: Depinde. Fiecare caz are particularitățile lui. Ce pot să spun, este că sunt mai multi factori care pot influența o femeie să rămână într-o astfel de situație cum ar fi, de exemplu, neîncrederea în propriile forțe, în faptul că ar putea să se descurce și fără partener, confuzia iubire-violență, concepţiile tradiţionale, nivelul educațional scăzut, neputința trăită în relație cu abuzatorul sau chiar modelele transgeneraționale. Mai exact, un număr mare de femei nu îşi părăsesc partenerul violent pentru că au fost ameninţate cu forme mai grave de violenţă. Astfel, ele se tem pentru siguranţa lor şi a copiilor sau prietenilor, cele mai multe cazuri confirmând creşterea frecvenţei şi a severităţii violenţei după separare. Adesea, agresorii amenință victimele cu abuzul asupra copiilor sau cu pierderea custodiei de către acestea.
Alte femei considerăcă își pot ajuta partenerul să se schimbe, dacă rămân într-o astfel de relaţie. Deseori, pentru a menţine controlul asupra femeii, agresorul se folosește de acte de violenţă împletite cu acţiuni de iubire, ceea ce creează o confuzie a femeii asupra propriei persoane şi asupra capacităţii ei de a analiza acţiunile partenerului
Cazul ucigaşului de la Perla ne-a marcat pe toti. Soţia ucigaşului a fost una dintre femeile care au apelat târziu la ajutorul poliţiei, şi chiar şi aşa, finalul a fost tragic. Acest lucru transmite un mesaj extrem de negativ celorlalte victime ale violenţei în familie. Şi-au pierdut femeile din România încrederea în forţele de ordine, care ar trebui sa le protejeze?
Mirela Pavel: Nu cred că neîncrederea privește neapărat forțele de ordine, ci mai degrabă sistemul ineficient de soluționare a acestor cazuri. Ieșirea dintr-o situație de violență în familie necesită demararea mai multor proceduri legale – de exemplu, introducerea cererii de divorț și/sau de încredințare a minorilor, depunerea de plângeri penale, sesizarea autorității privind protecția copilului și altele. Toate aceste acțiuni consumă foarte mult din resursele victimei, din timpul și din energia acesteia, care și așa este foarte scăzută.
Ce le sfatuiţi să facă pe femeile care trec printr-o situaţie asemanatoare cu cea a soţiei ucigaşului de la Perla?
Mirela Pavel: Nu cunosc detaliile cazului, deci nu îmi pot exprima o opinie cu privire la acesta. Dacă ne referim la femeile care sunt într-o situație de violență în familie, le sfătuiesc să ceară ajutor oricui cred că le-ar putea ajuta. Totuși, este important să conștientizeze că numai ele pot să-și rezolve problemele, ceilalți le pot doar oferi un
ajutor. Când o femeie își dorește să iasă dintr-o astfel de situatie, este important să beneficieze de suportul și încurajarea celor cărora le pasă de ea – prietenii și familia.
Citeşte articolul întreg pe www.rtv.net
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025