De ce vrei sa ajuti, cand nu ti se cere?

Un articol exceptional al dr Nicoleta Svârlefus prezentat cu drag de Sfatul Parintilor, ca pentru un weekend in care reflectam la … noi insine.

 

Pentru ca esti convins ca omul pe care tocmai te straduiesti sa-l ajuti nu poate singur.  Pentru ca te ridici deasupra lui si te crezi mai grozav decat el. Deseori, nici nu intrebi daca are nevoie, daca si ce vrea, ci te apuci sa ajuti. Fara sa stii ca in felul acesta ii invadezi spatiul si viata.

 

Cine esti tu sa stii cine trebuie ajutat? De unde stii ce e bine pentru celalalt? Cum stii daca e bun sau rau, slab sau puternic, daca ce face e corect sau gresit, drept sau nedrept, daca are nevoie sau nu de o experienta anume, daca nu cumva drumul lui in viata trece prin acel punct din care tu tocmai te chinui sa-l scoti?

 

Adevarul este ca nu poti sti. Nu ai de unde sa stii. Pentru ca pur si simplu nu esti in locul celuilalt, nu-i cunosti drumul, nu-i cunosti experientele traite, nu stii ce simte. Nu poti sti ce si-a propus acea fiinta pentru viata asta, nu stii de ce trairi are nevoie pentru a se desavarsi, nu stii incotro se indreapta.

 

Tu stii doar ce ai trait pana in acest moment. Doar ce ai invatat, auzit, aflat si, mai ales, experimentat. Tu iti stii trecutul tau. Nimic mai mult si nimic mai putin. Si in relatia cu ceilalti, iti exprimi si aperi punctul de vedere. Atentie, vorbim despre un PUNCT de vedere. Acest punct nascut din toata experienta ta din trecut. Etichetele de tip “bine” si “rau” sunt puse prin filtrul experientelor tale, de catre mintea ta.

 

Dar, sa ne gandim putin, daca tot ne referim la minte… De ce ai vrea sa ajuti pe cineva, de ce ai vrea sa-l critici, chipurile din intentii bune, de ce ai vrea sa arati cuiva drumul “bun”? Pentru ca vrei toate astea pentru tine. Si pentru ca vrei sa arati ca esti mai bun. Crezi ca in acele momente il iubesti?

 

Aud deseori afirmatii precum: “vreau sa-l ajut neaparat pe X, e pe un drum gresit”, “vreau sa-mi conving sotul/sotia sa vin la un curs”, “trebuie sa gasesc o solutie sa-l fac pe X sa renunte la suferinta”… E ca si cand ar spune “vreau sa-i schimb viata, sa i-o fac mai buna, sa-l fac sa traiasca asa cum cred eu de cuviinta”.

 

Unii oameni sunt salvatori permanenti. Mereu isi gasesc cate o victima pe care sa o salveze. Cu inversunare. Cu tenacitate, aproape obsesiv. Oare nu fac asta doar pentru ca vor sa se salveze pe ei insisi? Oare nu o fac din dorinta de a se simti bine? Oare unde e disperare si frica poate fi vorba despre iubire?

 

Stii… cel pe care tocmai vrei sa-l ajuti esti tu. Acesta este oglinda ta, este parte din tine. Cand vrei sa convingi pe cineva ca face ceva gresit, vrei sa te convingi pe tine ca faci ceva gresit. Cand te chinui sa “repari” pe cineva, este pentru ca asta faci cu tine.

 

In plus, cu cat vei pune o presiune mai mare pe cineva, cerandu-i sau sugerandu-i sa se schimbe, cu atat mai mult rau ii faci. In primul rand, pentru ca acel om va interpreta asta ca o lipsa de apreciere, acceptare si aprobare. Cu alte cuvinte, ii transmiti, subtil sau direct, ca ceva nu e in regula cu el si ca trebuie sa se schimbe. Asta face ca durerea lui sa se adanceasca si sa persiste in nefericire si alegeri “gresite”. Cu alte cuvinte, nu faci decat, vazandu-l pe marginea prapastiei, sa-i dai un ghiont sa cada in ea.

 

Citeste tot articolul pe blogul dr Nicoleta Svarlefus