Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București va fi iluminată în roz pe 1 octombrie, de Ziua Națională de Luptă împotriva Cancerului de Sân
Fundația Renașterea marchează, astăzi, 25 de ani de activitate dedicată sănătății femeilor din România și continuă, ca în fiecare an, pe 1 octombrie, tradiția Iluminării în Roz, eveniment simbol al luptei împotriva cancerului de sân, organizat cu ocazia Zilei Naționale de Luptă împotriva Cancerului de Sân. Anul acesta, la București, lumina roz va îmbrăca clădirea Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, într-un gest simbolic prin care Fundația Renașterea atrage atenția asupra importanței prevenției, a controalelor medicale periodice și a accesului la diagnostic precoce.
Printre participanții la eveniment se vor număra personalități din mediul medical, cultural și social, autorități locale și centrale, diplomați, alături de membrele Boardului Fundației și de supraviețuitoare ale cancerului, care dau mărturie despre puterea prevenției și a solidarității. Iluminarea în Roz este mai mult decât un moment simbolic. Este un mesaj adresat femeilor, familiilor și comunităților: cancerul de sân poate fi depistat la timp și poate fi tratat.
„De 25 de ani, Fundația Renașterea este alături de femeile din România, promovând prevenția și accesul la investigații medicale care pot salva vieți. Iluminarea în Roz ne reamintește, în fiecare an, că dincolo de acest gest simbolic există o responsabilitate reală: aceea de a vorbi despre prevenție, de a încuraja controalele periodice și de a sprijini femeile să ajungă la medic la timp. Ne dorim ca mesajul nostru să ajungă în cât mai multe comunități și să contribuie la o mai bună înțelegere a importanței depistării precoce. În spatele celor 25 de ani ai Fundației Renașterea se află mii de povești de viață, lacrimi, curaj și speranță. Pentru mine, cea mai mare bucurie este să întâlnesc femei care au învins boala și să știu că am putut contribui la șansa lor de a-și continua povestea alături de cei dragi. Fiecare viață salvată ne amintește de ce am început și de ce nu avem voie să ne oprim. Le mulțumim tuturor instituțiilor, partenerilor și oamenilor care ni se alătură și care, împreună cu noi, susțin sănătatea femeilor din România. După 25 de ani, cred cu aceeași putere că prevenția salvează vieți!”, Mihaela Geoană, Președintele Fundației Renașterea.
25 de ani în slujba sănătății femeilor
Înființată în anul 2001, Fundația Renașterea a adus în atenția publicului din România importanța prevenției și depistării precoce a cancerului de sân și de col uterin. De-a lungul celor 25 de ani, organizația a dezvoltat programe de informare și educare, a oferit investigații medicale și consiliere pacientelor oncologice și a contribuit la apropierea serviciilor de prevenție de femeile din comunități vulnerabile:
• Peste 134.216 investigații medicale efectuate în Centrele Medicale Renașterea. • Peste 43.517 de teste medicale gratuite (Babeș-Papanicolau și mamografii) oferite prin Unitățile Mobile în comunități rurale și orașe mici.
• 6.400 de paciente diagnosticate în centrele Fundației și Unitațile Mobile, cu șansa de a începe tratamentul la timp.
• 75 campanii de informare și educație pentru sănătate
• La inițiavita Fundației Renasterea, în anul 2014, Parlamentul României a declarat, ziua de 1 octombrie ca Zi Națională de luptă împotriva cancerului de sân. • Peste 2.750 de peruci au fost donate pacientelor oncologice din România prin Campania Brave Cut. În cadrul campaniei au fost primite peste 36.000 de codițe de păr donate de femei și copii din România și diaspora.
• Campanii naționale de informare și conștientizare, prin care sute de mii de femei au primit mesaje esențiale despre autoexaminare, screening și prevenție.
• Coaliția pentru Sănătatea Femeii – Parteneriat cu organizații nonguvernamentale, asociații de pacienți, reprezentanți ai sistemului medical, companii, autorități și reprezentanți ai mass-media pentru a crea cadrul propice pentru susținerea adecvată a Sănătății Femeii în România.
• Race for the Cure România – 12 ediții ale evenimentului sportiv de conștientizare a importanței prevenției cancerului de sân.
O inițiativă națională pentru sănătatea femeilor
În 2026, inițiativei Fundației Renașterea i se alătură clădiri reprezentative din mai multe orașe ale țării, care vor fi iluminate în roz în seara de 1 octombrie: Alba Iulia (Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, Transilvania Medical Clinic, Amethyst, Clinica Elysee, Spitalul Dr. Holhoș, Clinica Gynlife, Clinica Prevet, Mercure City Mall Alba Iulia, Palatul Apor), Brașov (Primăria și literele de pe Tâmpa), Brăila (Brăila Mall), Caracal (Primăria, Teatrul Național, Biblioteca), Chișinău (Arcul de Triumf), Cluj-Napoca (Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”), Constanța (Cazinoul, City Park Mall Constanța), Craiova (Universitatea de Medicină și Farmacie), Galați (Clădirea Consiliului Județean), Iași (Palatul Roznovanu – sediul Primăriei, Muzeul Unirii), Mioveni (Primăria), Oradea (Primăria), Pașcani (Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu”), Râmnicu Vâlcea (Shopping City Râmnicu Vâlcea), Sibiu (Primăria).
În București va mai fi iluminat în roz și Turnul Televiziunii Române.
Mesajul „Iluminării în Roz” va ajunge în acest an și în spitalele partenere ale proiectului DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, un program național dedicat prevenirii, depistării precoce (screeningului) și diagnosticării cancerului de sân, coordonat de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, în care Fundația Renașterea este partener. În semn de susținere a mesajului nostru comun, vor fi iluminate în roz mai multe clădiri în care își desfășoară activitatea printre care: Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca.
Evenimentul face parte dintr-o inițiativă globală în cadrul căreia clădiri-emblemă precum Empire State Building (New York), Turnul Perla Orientului (Shanghai), Opera din Paris sau Muzeul Britanic (Londra) au fost iluminate în roz – culoarea simbol a luptei împotriva cancerului de sân.
Pe parcursul lunii octombrie, dedicată prevenției și luptei împotriva cancerului de sân, mai multe companii de retailer au ales să susțină această campanie prin promovarea mesajelor de prevenție prin intermediul magazinelor unde își desfășoară activitatea. Anul acesta Marks&Spencer donează 10 lei din vânzarea fiecărui sutien în perioada 1 – 31 octombrie, Primark contribuie cu procent din vânzări și donațiile făcute la casele de marcat, iar OZ Style business românesc cu produse pentru îngrijirea părului donează 10% din încasările din luna octombrie. Oaspeții Corinthia Hotel vor fi informați pe parcursul lunii octombrie cu privire la importanța prevenției și necesitatea controalelor medicale periodice.
