Povestea lui Harap Alb, de Ion Creangă - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Povestea lui Harap Alb, de Ion Creangă

Sfatulparintilor » Școlari » Povesti si poezii create de ai nostri copii » Povestea lui Harap Alb, de Ion Creangă
Povestea lui Harap Alb
Credit foto: Depositphotos.com

Va prezentam Povestea lui Harap Alb, scrisa de Ion Creanga, o poveste atat pentru cei mici, cat si pentru cei mari.

Povestea lui Harap Alb, de Ion Creangă

Amu cica era odata într-o țara un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împarat într-o alta țara, mai departata. Și împaratul, fratele craiului, se numea Verde-împarat; și împaratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulți ani trecura la mijloc de cand acești frați nu mai avura prilej a se întalni amandoi. Iara verii, adica feciorii craiului și fetele împaratului, nu se vazuse niciodata de cand erau ei.

Și așa veni împrejurarea de nici împaratul Verde nu cunoștea nepoții sai, nici craiul nepoatele sale: pentru ca țara în care împarațea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pamantului, și craia istuilalt la o alta margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țarile erau bantuite de razboaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea calatori așa de ușor și fara primejdii ca în ziua de astazi. Și cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus ramanea pana la moarte.

Dar ia sa nu ne departam cu vorba și sa încep a depana firul poveștii.

Amu cica împaratul acela, aproape de batranețe, cazand la zacare, a scris catre fraține-sau craiului, sa-i trimita grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți, ca sa-l lase împarat în locul sau dupa moartea sa. Craiul, primind cartea, îndata chema tustrei feciorii înaintea sa și le zise:

– Iaca ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. Care dintre voi se simte destoinic a împarați peste o țara așa de mare și bogata, ca aceea, are voie din partea mea sa se duca, ca sa împlineasca voința cea mai de pe urma a moșului vostru.

Atunci feciorul cel mai mare ia îndrazneala și zice:

– Tata, eu cred ca mie mi se cuvine aceasta cinste, pentru ca sunt cel mai mare dintre frați; de aceea te rog sa-mi dai bani de cheltuiala, straie de primeneala, arme și cal de calarie, ca sa și pornesc, fara zabava.

– Bine, dragul tatei, daca te bizuiești ca-i putea razbate pana acolo și crezi ca ești în stare a carmui și pe alții, alege-ți un cal din herghelie, care-i vrea tu, ia-ți bani cat ți-or trebui, haine care ți-or placea, arme care-i crede ca-ți vin la socoteala și mergi cu bine, fatul meu.

Atunci feciorul craiului își ia cele trebuitoare, saruta mana tatane-sau, primind carte de la dansul catre împaratul, zice ramas bun fraților sai și apoi încaleca și pornește cu bucurie spre împarație.

Craiul însa, vrand sa-l ispiteasca, tace molcum și, pe înserate, se îmbraca pe ascuns într-o piele de urs, apoi încaleca pe cal, iese înaintea fecioru-sau pe alta cale și se baga sub un pod. Și cand sa treaca fiu-sau pe acolo, numai iaca la capatul podului îl și întampina un urs mornaind. Atunci calul fiului de crai începe a sari în doua picioare, foraind, și cat pe ce sa izbeasca pe stapanu-sau. Și fiul craiului, nemaiputand struni calul și neîndraznind a mai merge înainte, se întoarna rușinat înapoi la tatu-sau. Pana sa ajunga el, craiul pe de alta parte și ajunsese acasa, daduse drumul calului, îndosise pielea cea de urs și aștepta acum sa vina fecioru-sau. Și numai iaca îl și vede venind repede, dar nu așa dupa cum se dusese.

– Da ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi? zise craiul cu mirare. Aista nu-i semn bun, dupa cat știu eu.

– De uitat, n-am uitat nimica, tata, dar ia, prin dreptul unui pod, mi-a ieșit înainte un urs grozav, care m-a varat în toți sparieții. Și cu mare ce scapand din labele lui, am gasit cu cale sa ma întorc la d-ta acasa decat sa fiu prada fiarelor salbatice. Și de-acum înainte, duca-se, din partea mea, cine știe, ca mie unuia nu-mi trebuie nici împarație, nici nimica; doar n-am a trai cat lumea, ca sa moștenesc pamantul.

– Despre aceasta bine ai chitit-o, dragul tatei. Se vede lucru ca nici tu nu ești de împarat, nici împarația pentru tine; și decat sa încurci numai așa lumea, mai bine sa șezi departe, cum zici, caci, mila Domnului: „Lac de-ar fi, broaște sunt destule”. Numai aș vrea sa știu, cum ramane cu moșu-tau. Așa-i ca ne-am încurcat în slabaciune?

– Tata, zise atunci feciorul cel mijlociu, sa ma duc eu, daca vrei.

– Ai toata voia de la mine, fatul meu, dar mare lucru sa fie de nu ți s-or taia și ție cararile. Mai știi pacatul, poate sa-ți iasa înainte vreun iepure, ceva… și popac! m-oi trezi cu tine acasa, ca și cu frate-tau, ș-apoi atunci rușinea ta n-a fi proasta. Dar da, cearca și tu, sa vezi cum ți-a sluji norocul. Vorba ceea: „Fiecare pentru sine, croitor de paine”. De-i izbuti, bine-de-bine, iara de nu, au mai pațit și alți voinici ca tine…

Atunci feciorul cel mijlociu, pregatindu-și cele trebuitoare și primind și el carte din mana tata-sau catre împaratul, își ia ziua buna de la frați, și a doua zi pornește și el. Și merge, și merge, pana se înnopteaza bine. Și cand prin dreptul podului, numai iaca și ursul: mor! mor! mor! Calul fiului de crai începe atunci a forai, a sari în doua picioare și a da înapoi. Și fiul craiului, vazand ca nu-i lucru de șaga, se lasa și el de împarație și, cu rușinea lui, se întoarce înapoi la tata-sau acasa.

Craiul, cum îl vede, zice:

– Ei, dragul tatei, așa-i ca s-a împlinit vorba ceea: „Apara-ma de gaini, ca de caini nu ma tem”.

– Ce fel de vorba-i asta, tata?! zise fiu-sau rușinat; la d-ta urșii se cheama gaini? Ba, ia acum cred eu fraține-meu, ca așa urs oștirea întreaga este în stare sa o zdrumice… Înca ma mir cum am scapat cu viața; lehamite și de împarație și de tot, ca doar, slava Domnului, am ce manca la casa d-tale.

– Ce manca vad eu bine ca ai, despre asta nu e vorba, fatul meu, zise craiul posomorat, dar ia spuneți-mi: rușinea unde o puneți? Din trei feciori cați are tata, nici unul sa nu fie bun de nimica?!

Apoi, drept sa va spun, ca atunci degeaba mai stricați mancarea, dragii mei… Sa umblați numai așa, frunza frasinelului, toata viața voastra și sa va laudați ca sunteți feciori de crai, asta nu miroase a nas de om… Cum vad eu, frate-meu se poate culca pe o ureche din partea voastra; la sfantul Așteapta s-a împlini dorința lui. Halal de nepoți ce are! Vorba ceea:

La placinte, înainte

Și la razboi, înapoi.

Fiul craiului cel mai mic, facandu-se atunci roș cum îi gotca, iese afara în gradina și începe a plange în inima sa, lovit fiind în adancul sufletului de apasatoarele cuvinte ale parintelui sau. Și cum sta el pe ganduri și nu se dumerea ce sa faca pentru a scapa de rușine, numai iaca se trezește dinaintea lui cu o baba garbovita de batranețe, care umbla dupa milostenie.

– Da ce stai așa pe ganduri, luminate craișor? zise baba; alunga mahnirea din inima ta, caci norocul îți rade din toate parțile și nu ai de ce fi suparat. Ia, mai bine miluiește baba cu ceva.

– Ia lasa-ma-ncolo, matușa, nu ma supara, zise fiul craiului; acum am altele la capul meu.

– Fecior de crai, vedea-te-aș împarat! Spune babei ce te chinuiește; ca, de unde știi, poate sa-ți ajute și ea ceva.

– Matușa, știi ce? Una-i una și doua-s mai multe; lasa-ma-n pace, ca nu-mi vad lumea înaintea ochilor de necaz.

– Luminate craișor, sa nu banuiești, dar nu te iuți așa de tare, ca nu știi de unde-ți poate veni ajutor.

– Ce vorbești în dodii, matușa? Tocmai de la una ca d-ta ți-ai gasit sa aștept eu ajutor?

– Poate ți-i deșanț de una ca aceasta? zise baba. Hei, luminate craișor! Cel-de-sus varsa darul sau peste cei neputincioși; se vede ca așa place sfinției-sale. Nu cauta ca ma vezi garbova și stremțuroasa, dar, prin puterea ce-mi este data, știu dinainte ceea ce au de gand sa izvodeasca puternicii pamantului și adeseori rad cu hohot de nepriceperea și slabiciunea lor. Așa-i ca nu-ți vine a crede, dar sa te fereasca Dumnezeu de ispita! Caci multe au mai vazut ochii mei de-atata amar de veacuri cate port pe umerii aceștia. Of! craișorule! crede-ma, ca sa aibi tu puterea mea, ai vantura țarile și marile, pamantul l-ai da de-a dura, lumea aceasta ai purta-o, uite așa, pe degete, și toate ar fi dupa gandul tau. Dar uite ce vorbește garbova și neputincioasa! Iarta-ma, Doamne, ca nu știu ce mi-a ieșit din gura! Luminate craișor, miluiește baba cu ceva!

Fiul craiului, fermecat de vorbele babei, scoate atunci un ban și zice:

– Ține, matușa, de la mine puțin și de la Dumnezeu mult., De unde dai, milostivul Dumnezeu sa-ți dea, zise baba, și mult sa te înzileasca, luminate craișor, ca mare norocire te așteapta. Puțin mai este, și ai sa ajungi împarat, care n-a mai stat altul pe fața pamantului așa de iubit, de slavit și de puternic. Acum, luminate craișor, ca sa vezi cat poate sa-ți ajute milostenia, stai liniștit, uita-te drept în ochii mei și asculta cu luare-aminte ce ți-oi spune: du-te la tata-tau și cere sa-ți dea calul, armele și hainele cu care a fost el mire, și atunci ai sa te poți duce unde n-au putut merge frații tai; pentru ca ție a fost scris de sus sa-ți fie data aceasta cinste. Tatu-tau s-a împotrivi și n-a vrea sa te lase, dar tu staruiește pe langa dansul cu rugaminte, ca ai sa-l îndupleci. Hainele despre care ți-am vorbit sunt vechi și ponosite, și armele ruginite, iara calul ai sa-l poți alege punand în mijlocul hergheliei o tava plina cu jaratic, și care dintre cai a veni la jaratic sa manance, acela are sa te duca la împarație și are sa te scape din multe primejdii. Ține minte ce-ți spun eu, ca poate sa ne mai întalnim la vrun capat de lume: caci deal cu deal se ajunge, dar înca om cu om!

Și pe cand vorbea baba aceste, o vede învaluita într-un hobot alb, ridicandu-se în vazduh, apoi înalțandu-se tot mai sus, și dupa aceea n-o mai zari defel. Atunci o înfiorare cuprinde pe fiul craiului, ramanand uimit de spaima și mirare, dar pe urma, venindu-i inima la loc și plin de încredere în sine ca va izbuti la ceea ce gandea, se înfațișaza înaintea tata-sau, zicand:

– Da-mi voie ca sa ma duc și eu pe urma fraților mei, nu de alta, dar ca sa-mi încerc norocul. Și ori oi putea izbuti, ori nu, dar îți fagaduiesc dinainte ca, odata pornit din casa d-tale, înapoi nu m-oi mai întoarce, sa știu bine ca m-oi întalni și cu moartea în cale.

– Lucru negandit, dragul tatei, sa aud așa vorbe tocmai din gura ta, zise craiul. Frații tai au dovedit ca nu au inima într-înșii, și din partea lor mi-am luat toata nadejdea. Doar tu sa fii mai viteaz, dar parca tot nu-mi vine a crede. Însa, daca vrei și vrei numaidecat sa te duci, eu nu te opresc, dar mi-i nu cumva sa te întalnești cu scarba în drum și sa dai și tu cinstea pe rușine, c-apoi atunci curat îți spun ca nu mai ai ce cauta la casa mea.

– Apoi da, tata, omul e dator sa se încerce. Am sa pornesc și eu într-un noroc și cum a da Dumnezeu! Numai, te rog, da-mi calul, armele și hainele cu care ai fost d-ta mire, ca sa ma pot duce.

Povești pentru copii. Cele mai frumoase povești ale copilăriei

Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

Cuvinte cheie:
Data articol: 17/11/2023