În 1980, un biolog pe nume Edward O. Wilson de la Harvard emitea o teorie, biofilia, care spune că oamenii sunt atrași instinctiv către mediul lor natural. Din păcate, în secolul 21, părinții se confruntă cu o altă teorie, cea a tulburării de deficit de natură. Copiii de astăzi, deși au instinctul de mai sus, nu au parte de suficient timp petrecut în natură, mai ales cei aflați în mediul urban. Trebuie să încercăm, prin diverse mijloace, să-i încurajăm să petreacă mai mult timp în natură. Din articolul de mai jos vom afla de ce este atât de bine ca micuții să fie cât mai des în contact cu natura, astfel încât să poată beneficia de o dezvoltare armonioasă și să devină adulți responsabili față de mediul înconjurător.
Minte sănătoasă
Dacă îți vei duce micuțul în natură de la o vârstă fragedă, îi vei da șansa să-și dezvolte mai bine toate simțurile. Multitudinea de activități ce se pot derula în aer liber îl vor ajuta pe copil să-și extindă universul cunoașterii, să aibă parte de noi experiențe, din care va avea mereu câte ceva de învățat. De la mirositul florilor, până la urcatul în copaci, la adunatul fructelor, legumelor sau ghindelor, fiecare activitate îi va stimula simțurile și îl va determina să fie mai curios și mai activ. Expunerea creierului unui peisaj natural, plin de verdeață, chiar și în simple fotografii, așa cum a demonstrat un studiu, stimulează energia mentală și dezvoltarea neuronală, prin simplul fapt că admirăm un peisaj și ne minunăm de frumusețea lui.
Natura are un efect miraculos și asupra dezvoltării memoriei. Universitatea din Michigan a demarat un studiu unde studenții au fost supuși unui test de memorie, apoi trimiși la plimbare. Un grup s-a plimbat în natură, iar celălalt în mediul urban. La întoarcere, supuși din nou testului, studenții care s-au plimbat în natură au avut rezultate cu 20% mai bune decât grupul din mediul urban. Astfel, s-a demonstrat că elevii ce petrec zilnic timp în natură se concentrează mai bine, sunt mai atenți și mai receptivi la școală. În plus, ei pot memora mai ușor informațiile și au mai multă disponibilitate de a desfășura tot felul de activități didactice. Cu alte cuvinte, psihologii spun că statul în aer liber va stimula dezvoltarea cognitivă a copilului, mai ales când copilul este provocat să ia decizii și să rezolve diverse probleme.
Citește continuarea pe Qbebe: https://cutt.ly/AQIQzf5
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?