Fisticul este nu doar delicios, ci și o gustare extrem de sănătoasă cu numeroase beneficii pentru organism. Nutriționistul Gianluca Mech ne explică de ce este sănătos să mănânci fistic.
Fisticul are un gust inconfundabil, dar și un conținut extrem de bogat în substanțe nutritive esențiale pentru sănătatea organismului. În plus, nu are foarte multe calorii și poate fi consumat într-o mulțime de moduri. Iată cele mai importante beneficii pentru sănătate ale fisticului, explicate de nutriționistul Gianluca Mech.
Bogat în substanțe nutritive
Fisticul este foarte hrănitor, iar o porție de aproximativ 28 de grame conține:
Calorii: 159
Carbohidrați: 8 grame
Fibre: 3 grame
Proteine: 6 grame
Grăsimi: 13 grame (90% sunt grăsimi nesaturate)
Potasiu: 6% din aportul zilnic necesar
Fosfor: 11% din aportul zilnic necesar
Vitamina B6: 28% din aportul zilnic necesar
Important de știut faptul că fisticul este unul dintre cele mai bogate alimente în vitamina B6. Aceasta este extrem de importantă pentru buna funcționare a organismului. Ea ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge și la formarea hemoglobinei, o moleculă care transportă oxigenul în celulele roșii din sânge.
Fisticul este, de asemenea, bogat în potasiu. O singură porție conține mai mult potasiu decât jumătate dintr-o banană mare”, explică nutriționistul Gianluca Mech.
Citeste si: Ce nu stiai despre fistic
Bogat în antioxidanți
Antioxidanții sunt esențiali pentru un organism sănătos. Previn deteriorarea celulelor și joacă un rol cheie în reducerea riscului de boli cronice. Fisticul conține mai mulți antioxidanți decât majoritatea altor tipuri de nuci și semințe. De fapt, doar nucile și nucile pecan conțin o cantitate mai mare decât fisticul.
Fisticul are un conținut ridicat de luteină și zeaxantină, antioxidanți foarte importanți pentru sănătatea ochilor. Conține de asemenea polifenoli și tocoferoli, substanțe care protejează organismul împotriva cancerului și a bolilor de inimă.
Sarac în calorii, dar bogat în proteine
În timp ce consumul de nuci are multe beneficii pentru sănătate, acestea sunt de obicei bogate în calorii. Din fericire, fisticul se numără printre nucile cu cele mai puține calorii. El este compus din aproximativ 20% proteine și conține aminoacizi esențiali pe care corpul nu îi poate produce singur”, adaugă nutriționistul Gianluca Mech.
Poate ajuta la scăderea în greutate
Este tipul de aliment care oferă foarte multă energie și poate favoriza pierderea în greutate. Fisticul este bogat în fibre și proteine, care cresc senzația de sațietate și te ajută să mănânci mai puțin.
Te mai poate interesa si: Beneficiile fisticului pentru o silueta frumoasa si un corp sanatos
Promovează bacteriile intestinale sănătoase
Cu toții cunoaștem beneficiile fibrelor asupra sănătății florei intestinale. Unele tipuri de fibre sunt digerate de bacteriile bune din intestin, acționând ca prebiotice. Bacteriile intestinale fermentează apoi fibrele și le transformă într-un tip de acizi grași cu numeroase beneficii pentru sănătate”, este de părere nutriționistul Gianluca Mech.
Poate reduce colesterolul și tensiunea arterială
Pe lângă faptul că este bogat în antioxidanți, fisticul poate reduce colesterolul din sânge și poate îmbunătăți tensiunea arterială, reducând astfel riscul de boli de inimă.
Poate favoriza sănătatea vaselor de sânge
Endoteliul este mucoasa interioară a vaselor de sânge. Este important să funcționeze corect, deoarece disfuncția endotelială este un factor de risc pentru bolile de inimă. Oxidul nitric este un compus care joacă un rol important în vasodilatație. Aceasta determină dilatarea vaselor de sânge prin semnalizarea relaxării celulelor netede din endoteliu. Fisticul este o sursă excelentă de aminoacid L-arginină, care este transformat în oxid nitric în organism. Prin urmare, această gustare poate juca un rol important în sănătatea vaselor de sânge”, dezvăluie Gianluca Mech.
Poate ajuta la scăderea zahărului din sânge
În ciuda faptului că au un conținut mai mare de carbohidrați decât majoritatea nucilor, fisticul are un indice glicemic scăzut, ceea ce înseamnă că nu provoacă creșteri mari ale nivelului zahărului din sânge. Prin urmare, consumul de fistic ca parte a dietei zilnice poate ajuta la controlul nivelul zahărului din sânge pe termen lung.
Poate fi consumat sub mai multe forme
Fisticul poate fi savurat într-o varietate de moduri. Putem alege să îl transformăm într-o gustare delicioasă. De asemenea, îl putem adăuga în salată, ca topping pentru pizza sau în diferite deserturi sănătoase”, recomandă nutriționistul.
Gianluca Mech este unul dintre cei mai apreciați nutriționiști. La nivel internațional, sfaturile sale sunt urmate inclusiv de staruri precum Anastasia Soare, Sarah Ferguson – Ducesa de York, Ornela Mutti sau Silvio Berlusconi.
Gianluca a lansat în trecut două campanii importante împotriva obezității. Campanii care trag un semnal de alarmă în ceea ce privește înmulțirea cazurilor în rândul copiilor și al adolescenților. Campania din Statele Unite ale Americii a fost lansată alături de Ivana Trump, iar în Europa alături de Ducesa de York, Sarah Ferguson.