Migrena cu aură este un tip de migrenă mai des întâlnit decât îți imaginezi, mai exact reprezentând un sfert din toate tipurile de migrene. Iată ce simptome presupune, din ce cauze apare, precum și tratamentul care se impune, alături de recomandări importante din partea specialistului neurolog.
Ce este migrena cu aură și din ce cauză apare
Medicii și pacienții sunt fascinați și intrigați de modul în care apar împreună migrena și aura. Atunci când se stabilește diagnosticul, persoanele pot intra în categoria migrenei cu aură sau a migrenei fără aură sau în ambele. Fiind descrisă adesea drept semn de avertizare, stadiul de aură al migrenei este unic deoarece este experimentat de 25-30% dintre persoanele care suferă de migrene. Aura reprezintă o serie de tulburări senzitorii care se petrec la scurt timp după un atac migrenos; acestea variază de la vizualizarea de scântei, puncte strălucitoare și linii în zig zag la furnicături pe o parte a corpului sau inabilitatea de a vorbi clar, durând 20-60 minute. Chiar dacă apare aura, aceasta poate să nu însoțească fiecare migrenă. Unii copii și adulți vârstnici pot să aibă o aură fără să aibă durere. Deși pot să fie inconfortabile, aceste dureri de cap nu periclitează viața.
Citește continuarea pe Qbebe: http://bit.ly/2TCErZA
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025