Valorile și sentimentele se învață de către cei mici, ca odată cu trecerea timpului aceștia să le cunoască bine și să și le asume. Pentru copiii mici, care sunt doldora de emoții și întrebări, cea mai bună lecție este fapta și atitudinea părinților.
Așa cum afirma cineva într-o lucrare tematică, „copiii învață ceea ce trăiesc”, adică nu poți forța copilul să devină un cu totul alt om decât ești tu, atunci când el te vede, te simte, te aude, te observă zilnic făcând ceva, vorbind, salutând etc.
Așadar, propriul nostru comportament este dascălul cel mai de vază pentru copilul nostru.
Și dacă intenționăm să plantăm în sufletul lui anumite sentimente de empatie, de curaj, de apreciere a celuilalt, de iertare, atunci trebuie s-o facem autentic, sincer, ori să nu ne apucăm deloc. Pentru că cei mici pot învăța (și cu siguranță o fac) și din mersul lucrurilor, adică orice copil care nu este ajutat să dezvolte anumite deprinderi, atitudini etc. va deveni, în timp, copia părinților săi, mai ales în fapte.
Învățarea este un proces deloc simplu, mai ales în cazul când îți revine rolul de a învăța și educa un om, o viitoare personalitate. Și în zadar vom cumpăra tone de cărți despre comportament dacă noi vom rămâne pe dinafară. Întâi trebuie să ne asumăm noi cele necesare de învățat/transmis și apoi le va prelua și copilul nostru. E un mecanism asemănător ca și la imprimanta multifuncțională: copilul consumă anumite informații vizuale, sonor, sentimental și apoi reproduce același material sub propria percepție. Acest lucru se referă și la deprinderea de a spune „iartă-mă, te rog”.
Când fac o boacănă, neapărat copiii trebuie să realizeze ce au făcut și să vină cu scuzele în buzunar.
Mă rog, aproape întotdeauna. Însă noi, părinții, cât de frecvent realizăm acest lucru între noi adulții, dar și în relația cu cei mici? Știm să cerem iertare? Și dacă știm, o facem din tot sufletul sau doar formalizăm niște maniere de bună cuviință?
În aceeași ordine de idei, a-l învăța pe cel mic să fie bun, empatic, să salute alți oameni, să ceară iertare sau să ofere înțelegere înseamnă să demonstrăm noi înșine aceste abilități și deprinderi atunci când situația ne-o cere. Dată fiind această condiție, mai importanta noastră misiune constă în a-i ajuta pe copiii noștri să-și înțeleagă propriile emoții. Să le înțeleagă și să le recunoască. Iar acest lucru, potrivit psihologilor, este posibil prin cât mai multă comunicare cu cei mici, oferindu-le cât mai mult posibilitatea să vorbească despre ce simt, ce îi deranjează, ce doresc, cum se simt etc.
Neavând maturitate emoțională la vârsta lor, copiii au nevoie să fie ajutați în a înțelege și în a-și asuma anumite stări și emoții, iar dacă în majoritatea cazurilor ei doar acționează ca niște mici oglinzi ale propriilor noastre persoane, atunci să fim atenți și răbdători în a le oferi exemple cât mai bune și când va veni momentul oportun, să spunem fără nici o reținere: iartă-mă!
Imagine de Bessi de la Pixabay
