Horoscop saptamanal Astrocafe 27 noiembrie - 3 decembrie. Previziuni pentru toate zodiile - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Horoscop saptamanal Astrocafe 27 noiembrie – 3 decembrie. Previziuni pentru toate zodiile

Sfatulparintilor » Horoscop » Horoscop saptamanal » Horoscop saptamanal Astrocafe 27 noiembrie – 3 decembrie. Previziuni pentru toate zodiile
horoscop - sfatulparintilor.ro - pixabay_com
Iata horoscopul saptamanal AstroCafe.ro, previziuni pentru saptamana 27 noiembrie – 3 decembrie 2017.
astrocafe

Berbec

Zodia Berbec

O săptămână în care ești preocupat mai mult de tine și de nevoile tale sufletești. Sănătatea este vulnerabilă și de aici și stările de spirit sunt fluctuante. Evită consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale pe cât posibil. Ești foarte sensibil și rezultatele demersurilor medicale pot fi eronate. Analizează pe îndelete relațiile și situațiile în care ești implicat și trasează direcții noi de abordare a vieții în general. Dialogurile cu ceilalți te pot ajuta foarte mult să găsești un echilibru just între dorințele și nevoile tale reale. Pe de altă parte sunt posibile controverse și chiar obstacole din partea celorlalți vizavi de ceea ce vrei să întreprinzi.

Taur

Zodia Taur

Relațiile cu prietenii sunt controversate. Ești atras de acest anturaj și dornic de a te implica în acțiuni diverse, dar se recmandă prudență. Nu este ceea ce pare, mai ales în relațiile cu persoanele care te susțin, aparent, în domeniul profesional. Rezervă momente de odihnă și detașează-te de forfota cotidiană. Sănătatea este foarte vulnerabilă și oricând îți poate juca feste. Odihnește-te conștient, adoptă un stil de viață sănătos și potrivit constituției tale, alternând regulat orele de muncă cu orele de relaxare. Dialogurile tăinuite cu persoanele din mediul profesional îți vor oferi informații prețioase. Există conflicte mocnite la serviciu.

Gemeni

Zodia Gemeni

Ești foarte solicitat de către șefi și de către colegii de muncă. Reuniuni profesionale importante, discuții de anvergură cu oficialități, asumarea unor responsabilități pe termen lung. Colegii te sprijină mult și bine, dar în privința șefilor nu se poate spune același lucru. Foarte dinamice sunt și relațiile cu prietenii. Uni te vor sfătui de bine, mai ales în privința relațiilor sentimentale și a relațiilor cu copiii. Totuși, fii prudent și discerne atent ceea ce ți se spune, pentru că există riscul să gafezi serios în plan amoros din te miri ce. Rezervă momente pentru a te ocupa de un hobby și pentru relaxare în aer liber alături de cei dragi.

Rac

Zodia Rac

Demersurile intelectuale și planurile de călătorii reprezintă subiecte importante în această săptămână. Chiar dacă vei întâmpina și niscai obstacole în ceea ce vrei să realizezi, tu urmărește-ți interesele și nu renunța. Cineva din străinătate îți poate oferi informații bune referitoare la un curs sau la un loc de muncă. Selectează informația și analizează totul pe îndelete. La serviciu ești solicitat de către șefi și de reprezentanți ai unor instituții conexe locului tău de muncă. Se pot relua discuții profesionale vechi sau secvențe din sarcini de lucru considerate finalizate demult. Prudență, răbdare, toleranță! Susținere din partea prietenilor.

Leu

Zodia Leu

O săptămână interesantă la capitolul bani și bunuri comune cu alții. Apar cheltuieli pe facturi, taxe, datorii diverse sau este nevoie să relaționezi cu instituții financiare. Investițiile tale din ultimii ani ar trebui revizuite și, în limita posibilului, puse la punct. Prudență și analiză atentă la documentele financiare personale! Dorința de studiu, documetnare, cercetare, dialog cu persoane erudite va fi accentuată și bine ar fi să-i dai curs. Sunt zile bune pentru a te informa, pentru a discuta subiecte deosebite și pentru a trasa planuri de viitor. Călătoriile sunt nerecomandate, dar sunt favorizate numai acelea planificate demult și care te ajută să rezolvi ceva urgent.

 astrocafe

Citeste continuarea pe ASTROCAFE.RO.

Data articol: 27/11/2017