7 lucruri cu care îi supărăm pe copiii noştri

Tot ce facem noi în viaţa copiilor noştri se întoarce însutit. Dacă un copil creşte în atmosferă de încredere, va învăţa şi el să aibă încredere în alţii, dacă micuţul este iubit şi sprijinit, va deveni şi el atent şi grijuliu.

Dar există nişte greşeli cumplite pe care le fac părinţii, fie sub influenţa furiei, fie a indiferenţei, fără să se gândească ce urmări poate avea asta în fragedul suflet de copil…

Noi îi supărăm mult pe copii atunci când:

Nu-i înţelegem!

Pe la 13 ani m-am îndrăgostit de un coleg de clasă. El era eminent, orgolios şi plin de sine. Dar mie îmi părea pur şi simplu ideal. Sigur că “idealul” nu-mi acorda nici o atenţie şi eu plângeam. Iar mama, încercând să mă liniştească, spunea nişte prostii: “Ce-i cu tine? Asta e atât de neserios. Peste un an totul va trece!”. Iar eu nu vroiam deloc să-mi treacă acea stare de îndrăgostire.

Nu-i susţinem!

Micuţul Caruso a venit o dată plângând de la şcoală: “Mamă! Profesorul de muzică a spus că vocea mea e ca vântul ce suflă printr-o ţeavă!”. “Ce vorbeşti, fiule?! Nu-l asculta, tu cânţi ca cea mai minunată priveghetoare din lume. Ştiu sigur asta!”. E uluitor să te gândeşti că lumea ar fi putut să nu audă niciodată glasul marelui tenor dacă mama sa nu era atât de înţeleaptă. Spuneţi-le copiilor mereu: “Vei reuşi! O vei face şi pe asta!” – astfel de cuvinte îi umplu de puteri.

Îi comparăm cu alţi copii

“Uite la Anişoara cât de curată şi îngrijită este. Iar tu eşti ca un purceluş!”. Vă sună cunoscut? Una nu pot înţelege: ce vor să obţine mamele spunând aşa cuvinte? În afară de ură faţă de Anişoara e dificil să-ţi imaginezi alte emoţii…