Fluturii sunt insecte considerate de multe persoane elegante și adorabile. Fluturii au un important rol simbolic în multe culturi ale lumii. Scriitorii, pictorii și alți artiști i-au folosit de secole drept simboluri ale libertății, speranței și bucuriei. De asemenea, aceste insecte sunt considerate și simboluri ale schimbării, până la urmă fluturii sunt mai întâi omizi urâte care se transformă mai târziu în insecte frumoase care sunt admirate de toată lumea.
Există mii de specii de fluturi, de diferite forme, mărimi și culori. Unele pot fi văzute în apropiere, altele trăiesc în zone în care nu a călcat încă picior de om.
Iată un test prin care fluturii te vor ajută să afli lucruri noi despre ține.
Alege imaginea cu insectă care te atrage cel mai mult și apoi mergi la numărul respectiv și citește ce este scris acolo.
Sensibilitate și generozitate
Dacă ai ales fluturul numărul 1 eșți, fără nicio îndoială, o persoană sensibilă, onestă și plină de iubire. Ești în stare să te pui în pielea celorlalți și adesea îți faci griji din pricina altor oameni. Uneori, uiți de ține, de nevoile și de interesele proprii. Este foarte bine să-ti ajuți aproapele, însă nu uită să te ajuți și pe ține însuți pentru că numai așa îi poți ajută, cu adevărat, și pe ceilalți.
Dacă îți stabilești anumite limite sănătoase în viață, te vei simți mai satisfăcut și plin de bucurie în viață de zi cu zi.
Armonie și pace
Insectă cu numărul noi are culori amonioase ce sunt legate de verdele naturii care, de asemenea, te descrie și pe ține. Ești o persoană plină de armonie, răbdare și serenitate. Cel mai important lucru pentru ține este menținerea echilibrului în viață că și transmiterea de pace și liniște către ceilalți (familie, prieteni sau colegi).
Însă, dorința de a găși liniște te face să eviți situațiile neplăcute și conflictele. Acest lucru duce la episoade de indiferență intenționată sau apatie. Nu uită că orice situație (fericită sau tristă) apare în viață ta cu un scop. Provocarea supremă pentru ține este să accepți tot ceea ce îți trimite viață indiferent că este bucurie, tristețe, liniște sau conflict. Prin acceptarea acestor experiențe vei deveni o persoană mai puternică.
Talent
Fluturele numărul 3 este plin de detalii și nu poate fi trecut cu vederea. Eșți o persoană care observă totul, logică și ordonată. Dacă îți place ceva, nu te vei da în lături de la nimic pentru a-l obține. Tocmai de aceea, simți nevoia de a le explică și altora cum să facă lucrurile așa cum trebuie și chiar te enervezi dacă rezultatele obținute nu sunt cele așteptate de ține.
Poți deveni un om care exagerează cu muncă și aici este zona pe care ar trebuie să te concentrezi. Încearcă să aduci puțînă moderație în viață ta. Încearcă că uneori să-ți liniștești mintea și să încerci să te calmezi atât în raport cu ține însuți cât și cu ceilalți. Relaxează-te, plimbă-te prin parc și contemplează ceea ce se află în jurul tău. Nu totul este perfect și nici nu ar trebui să fie.
Citeste continuarea: 1 2
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?