La prima vedere te tentează să crezi că vorbim de unul sau același lucru. O viață fericită = o viață împlinită. Ei bine, ca de fiecare dată, viața reală demonstrează că nu există echivalențe universal aplicabile. Și nici aceasta nu face excepție. Experiențele pot avea legătură între ele – omul fericit poate concluziona că are și o viață împlinită – dar o viață fericită nu e automat același lucru cu o viață împlinită.
Haideți să vedem ce anume ne face, de pildă, fericiți dar nu împliniți. Care sunt lucrurile care aduc doar fericire? Sentimentul de bine (adică să poți declara că îți este bine), sentimentul că duci o viață ușoară, o stare bună de sănătate, capacitatea de a putea cumpăra lucrurile de care crezi că ai nevoie, îndeplinirea obiectivelor personale stabilite pe termen scurt.
Dar ce ne face să ne simțim împliniți și nu neapărat fericiți? Visul la viața noastră viitoare, urmărirea obiectivelor personale pe termen lung, sentimentul că avem timp să ne gândim la lucrurile care contează, cititul sau învățatul de plăcere, poziționarea relațiilor sociale înaintea vieții profesionale dar și o viață profesională care ne reprezintă, o viață sexuală considerată mulțumitoare, un sentiment de control al propriei vieți sau gradul potrivit de mulțumire față de propria persoană.
Ce pare să prezică îmbinarea – rară dar posibilă – a ambelor? Perceperea propriei vieți ca fiind mai degrabă o înșiruire de evenimente pozitive, lipsa plictiselii, sentimentul de integrare (relații satisfăcătoare cu ceilalți), sentimentul că ceilalți ne apreciază.
