Din ce in ce mai multi parinti spun ca nu mai reusesc sa se mai inteleaga cu copiii lor, nu mai stiu ce sa faca, cum sa procedeze ca sa evite zilnic situatiile tensionate, nervii, tonul ridicat, frustrarea, sentimentul ca sunt depasiti de situatie, ca ceva nu fac bine si teama ca nu sunt parinti buni.
In articolul de astazi nu va voi vorbi despre tehnici de parenting, despre modalitati de a comunica corect si eficient cu copilul tau sau despre metode de a corecta un comportament nedorit.
As dori sa va supun atentiei anumite aspecte care tin de o perspectiva mai ampla asupra fenomenului numit modern, “parenting” , adica arta de a creste copii fericiti.
Personal, consider ca in vremurile pe care le traim acum, e nevoie de o cu totul alta optica asupra vietii, in general, nu doar asupra modului in care comunicam cu ceilalti. Spun asta deoarece de multe ori am auzit ca vina pentru lipsa de intelegere dintre parinti si copii este aruncata asupra unei posibile comunicari ineficiente, asupra alegerii necorespunzatoare a canalului de comunicare preferat de copil si asa mai departe.
In functie de nivelul fiecaruia de deschidere ( va amintesc ca acum, pe Pamant, convietuiesc oameni cu nivele de constiinta diferite), cu unele aspecte e posibil sa nu rezonati deloc, dati-va voie doar sa cititi o alta parere si apoi, in timp, o verificati personal.
Copiii nu sunt proprietatea noastra
Societatea, istoria, exemplul parintilor nostri ne-au facut sa credem ca, copiii nostri sunt proprietatea noastra. Macar o data ati auzit de minunata expresie romaneasca : ”eu te-am facut, eu te omor”…
Noi nu stim sa ne uitam la copiii nostri ca la copiii lui Dumnezeu, ai Universului, nu ii putem vedea ca pe niste creatori puternici ce sunt, la fel ca noi, de altfel.
Numai pentru ca am ajuns pe Pamant inaintea lor, nu inseamna ca le suntem in vreun fel superiori. (In perioada aceasta chiar as indrazni sa spun ca … e invers). Suntem doar mai experimentati in ale fizicalitatii, am invatat deja sa ne descurcam in dimensiunea aceasta mai grosiera.
Uneori ne consideram pe noi, parintii, Dumnezeul lor, uitand ca ni s-a dat doar onoarea de a avea grija de ei si de a-i indruma, sprijini, ghida in hatisurile dimensiunii a treia.
Copiii isi aleg familia care le-ar putea pune la dispozitie tot ce au ei nevoie pentru implinirea misiunii lor personale. Si uneori asta poate sa insemne saracie, lipsuri, violenta, abuzuri, etc.
Dar intotdeauna ei au ghizi personali, ingeri, Sine Inalt, liber arbitru, au tot ce le trebuie ca sa-si indeplineasca ce si-au propus, copiii nostri nu sunt neajutorati si nu ne au doar pe noi pentru a le oferi ce le trebuie. Aveti incredere ca sunt si ei vegheati.
Citeste continuarea: 1 2