Diversificarea alimentatiei bebelusului este o etapa importanta in dezvoltarea lui armonioasa. Daca puiul tau a trecut deja la alimentatia solida, cu siguranta stii ce mancaruri poti sa-i dai fara probleme si care sunt interzise deocamdata. Cat priveste laptele de vaca, expertii recomanda sa asteptam introducerea lui in meniu pana cand micutul implineste varsta de un anisor. Motivele sunt multiple, incepand de la raportul de nutrienti gasiti in laptele de vaca si pana la impactul pe care il poate acesta avea asupra sistemului digestiv fragil al bebelusului.
Iata ce trebuie sa stii despre laptele de vaca, potrivit specialistilor de la Baby Center.
De ce nu e bine sa-i dau micutului lapte de vaca prea devreme?
Bebelusii nu pot digera laptele de vaca la fel de bine ca pe cel matern sau laptele praf. Astfel, laptele de vaca are concentratii ridicate de proteine si minerale, care pot afecta rinichii nedezvoltati ai micutului. In plus, acest lapte nu are cantitatile necesare de fier, vitamina C si de alti nutrienti de care bebelusii au nevoie in aceasta etapa de crestere. De asemenea, laptele de vaca nu are tipurile de grasime potrivite pentru micuti.
Care sunt beneficiile laptelui de vaca pentru puiul meu?
Totusi, odata ce bebelusul tau este pregatit sa digere laptele de vaca, acesta poate deveni o parte importanta din dieta sa. Laptele de vaca este o sursa bogata de calciu, care ajuta la dezvoltarea oaselor si dintilor, regleaza procesul de coagulare a sangelui, dar si controlul asupra muschilor. Totodata, este una dintre putinele surse de vitamina D, ce ajuta organismul sa absoarba mai bine calciul. Asa se face ca laptele de vaca este crucial pentru dezvoltarea sistemului osos.
Nu in ultimul rand, laptele ii asigura bebelusului proteinele necesare pentru o crestere armonioasa, precum si carbohidratii de care are nevoie ca sa fie energic cat e ziua de lunga. Studiile de specialitate au scos la iveala ca, daca micutii beneficiaza de suficient calciu de timpuriu, vor avea mai tarziu in viata un risc mai scazut de hipertensiune arteriala, accident cerebral, cancer de colon si fracturi de sold.
Cat lapte de vaca ar trebui sa-i dau bebelusului?
Specialistii sustin ca o cantitate de lapte de doua cani – doua cani si jumatate pe zi este suficienta pentru ca micutul sa beneficieze de un aport optim de calciu si vitamina D. Insa nu trebuie sa-i dai bebelusului mai mult de trei cani de lapte de vaca zilnic, pentru ca altfel nu va mai putea manca si altceva. Daca totusi ii este sete in continuare, ii poti da putina apa.
Pot sa-i dau micutului lapte de vaca degresat?
Nu e o idee buna sa faci asta inca. Expertii recomanda sa ii dai lapte integral, mai ales in jurul varstei de un an. La aceasta varsta, copiii au nevoie de un continut mai ridicat de grasimi pentru a-si mentine ritmul de crestere si pentru ca organismul lor sa absoarba vitaminele A si D. Odata ce puiul tau implineste doi anisori, poti decide sa-i dai lapte degresat, atat timp cat creste intr-un ritm normal.
Citeste continuarea: 1 2
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?