Stim cu totii ca educatia pentru sanatate este un capitol important in cresterea armonioasa a copiilor. Si mai stim ca cei mici sunt atrasi de dulciuri precum albinele de polen iar parintii nu reusesc mereu sa stapaneasca invazia atractiilor dulci din comert, deseori capituland in fata lor.
Bomboanele, inghetata, gemul (mai ales cel din comert) sunt tot atatea surse de zahar ce trebuie ocolite. Medicii pediatrii recomanda ca parintii sa evite si sucurile acidulate, bauturile dulci, dar si produsele conservate sau imbutelitate. La orice cumparati ar trebui sa va uitati pe eticheta pentru a fi siguri ca respectivul produs nu are un continut ridicat de zahar.
Educatie pentru sanatate #1: Unde se ascunde zaharul rau
Zaharul si-a construit o reputatie proasta din cauza faptului ca are o contributie majora la cresterea riscului de obezitate. Pentru ca nivelul de insulina este cand mare, cand prea mic, se genereaza senzatia de foame, iar copiii au tendinta de a manca prea mult. Iar de aici se ajunge la obezitate. Lucrurile nu se opresc insa aici. Pe fondul obezitatii, apar probleme la pancreas, din cauza suprasolicitarii acestuia, dar si cu diabetul, pentru ca se ajunge la o rezistenta la insulina. Desi nu s-a descoperit inca o legatura directa intre consumul de zahar si aparitia diabetului, totusi, indirect, se pare ca zaharul influenteaza debutul acestei boli. Se mai pune, de asemenea, pe fondul consumului de zahar aparitia bolilor cardiovasculare si a deficitului de calciu. In plus, este bine stiut faptul ca zaharul contribuie din plin la aparitia cariilor.
Educatie pentru sanatate #2: Unde se gaseste zaharul bun
Zaharul este un carbohidrat natural. Desi este acuzat de multa lume pentru efectele devastatoare, are si parti bune. El se gaseste in mod natural in fructe, cereale (nu cele indulcite din comert!) si legume. Aceste alimente sunt sanatoase si ofera vitamine si minerale. Zaharul natural le confera dulceata pe care copiii o adora.
Zaharul ii confera copilului energia de care are nevoie pentru a alerga, a se juca etc. Zaharul care nu se foloseste se transforma in glicogen si se depoziteaza in ficat si muschi, pentru a putea fi rapid transformat in energie. Insa cand aceste depozite sunt pline, se transforma in grasime. Tocmai de aceea este indicat sa ocoliti dulciurile rafinate si sa le oferiti copiilor in schimb fructe pentru a-si lua de acolo ceea ce corpul lor are nevoie. Exista un risc foarte mic ca mancand fructe si legume, copilul sa nu poata consuma zaharul din ele si sa se ajunga la transformarea lui in depozite de grasime.
Daca medicul nu v-a prescris sa evitati total zaharul rafinat, nu este nici un pericol daca din cand in cand (cat mai rar posibil) ii dati copilului o prajitura sau un pahar de suc. Insa nu trebuie sa faceti din asta o obisnuinta. Oferiti-i in schimb portocale, piersici, mere, pere, care va satisface nevoia copilului de „ceva dulce”, dar ii va oferi si vitaminele si mineralele de care are nevoie pentru o crestere sanatoasa si armonioasa.
Horoscop sezonul Săgetător noiembrie-decembrie 2024. Ce caută sufletul nostru?
3 ZODII CHINEZEȘTI care atrag SUCCESUL financiar în săptămâna 18-24 noiembrie