Desi de mai multi ani numarul casatoriilor se afla pe un trend descendent, cercetatorii sugereaza ca mariajul si mentinerea lui sunt cele mai bune lucruri pe care le poti face pentru tine. Asa cum un studiu recent din New York Times a concluzionat: „casatoria ii face pe oameni mai fericiti si mai satisfacuti de vietile lor comparativ cu cei care aleg sa ramana singuri – in special in perioadele mai stresante, precum criza varstei mijlocii”.
Insa iata 9 lucruri pe care ar trebui sa le stii inainte de nunta.
-
Daca nu te casatoresti inainte de 23 de ani sunt sanse mai mici sa divortezi
Un studiu realizat de catre Universitatea din Pennsylvania a descoperit ca americanii care coabiteaza sau se casatoresc la 18 ani au o rata de 60% de divort. Insa persoanele care asteapta pana la 23 de ani pentru a-si pune pirostriile au o rata a divortului de 30%.
„Motivul pentru care persoanele care se casatoresc de foarte tineri ajung la divort este legat de faptul ca nu sunt suficient de maturi pentru a alege partenerul ce mai potrivit”, se scrie in raport.
-
Etapa „de indragosteala” dureaza cam un an
Faza lunii de miere cu ale sale „dragoste pasionala”, „atractie intensa”, „extaz” si „idealizarea partenerului” nu dureaza pentru totdeauna. Potrivit unui studiu realizat in 2005 de catre Universitatea din Pavia, Italia, aceasta perioada dureaza aproximativ 1 an.
-
Intr-un final iti dai seama ca nu esti o singura persoana
Odata ce locuiti impreuna realizati ca aveti prioritati diferite si perspective diferite, ca, de exemplu, ce inseamna sau nu dezordine. „Oamenii trebuie sa realizeze ca <<suntem doua persoane diferite. Esti diferit/a fata de cum credeam eu ca esti sau as fi vrut sa fii. Avem idei, sentimente si interese diferite>>”, spune terapeutul de cuplu, Ellyn Bader. Aceasta faza poate fi stresanta insa este necesara, pana la urma asta este evolutia.
-
Daca esti incantat/a de vestile bune legate de jumatatea ta aveti o relatie de cuplu mai buna
Mai multe studii au demonstrat ca membrii cuplurilor care celebreaza in mod activ vestile bune au o relatie de cuplu foarte buna.
Spre exemplu, sotia vine acasa si ii spune sotului ei despre realizarea ei. Un raspuns activ de bucurie ar putea fi plin de entuziasm „Este grozav iubito. Stiam ca poti face asta, pentru ca ai muncit atat de mult”. Un raspuns pasiv, ar fi „O veste buna”, urmat de un zambet simplu. Sunt insa si oameni care vad partea goala a paharului, ca de exemplu: „Asta inseamna ca vei sta si mai multe ore la birou? Esti sigura ca te vei descurca?” sau chiar mai rau, pur si simplu sa ignori vestea buna a partenerului „O, da? Ei bine nu o sa crezi ce mi s-a intamplat azi in drum spre casa”.
-
Doi oameni pot fi compatibili sau incompatibili pe mai multe niveluri
In anii 1950-1960 psihologul canadian Eric Berne a introdus modelul starilor eu-lui pentru intelegerea identitatii unei persoane. El a descoperit ca fiecare om are 3 statusuri ale ego-ului care opereaza in acelasi timp:
– Parintele: Ce ai fost invatat?
– Copilul: Ce ai simtit?
– Adultul: Ce ai invatat?
Cand te afli intr-o relatie, te bazezi pe fiecare dintre acele niveluri:
– Parintele: Avem valori si credinte simliare despre lume?
– Copilul: Ne distram impreuna? Poti fi spontan? Crezi ca jumatatea ta este sexy? Iti place sa calatoriti impreuna?
– Adultul: Crede fiecare persoana ca celalalt este minunat? Sunteti buni sa rezolvati probleme impreuna?
In vreme ce este ideal sa existe simetrie in toate cele trei niveluri, oamenii, adesea, reusesc sa le echilibreze cumva.
Citeste continuarea: 1 2