Familie-Părinţi/Actualitate

Un alt efect al încălzirii globale: Muşcături de căpuşe. Află cum să te fereşti

18 aprilie 2012, , Vizualizări: ...
sfatulparintilor.ro - Cum sa te feresti de muscaturile de capuse

Numărul persoanelor cu muşcături de căpuşe este în continuă creştere. Fenomenul este, se pare, un alt efect devastator al încălzirii globale. Muşcăturile de căpuşe sunt cu atât mai periculoase cu cât pot transmite boli grave precum boala Lyme.

Iar statisticile dovedesc că această boală face victime tot mai multe de la an la an. În Statele Unite s-au înregistrează între 30.000 şi 40.000 de cazuri, faţă de 15.000 în 1990. În România s-au identificat în ultimii 10 ani 8.000 de persoane afectate de boala Lyme. Anul trecut au fost confirmate 861 de cazuri, dublu faţă de 2010. Judeţele “fruntaşe la acest capitol sunt Sibiu (360 de cazuri înregistrate în 2011), Harghita (71) şi Iaşi (49).

Experţii consideră că încălzirea şi precipitaţiile variabile joacă un rol în răspândirea şi intensitatea zoonozelor – infecţii transmisibile de la animal la om sau de la om la animal, vinovate de circa 75% din toate bolile emergente. Aceste boli sunt transmise de insecte – căpuşe sau ţânţari. Pentru că insectele au sânge rece, ele sunt foarte sensibile la condiţiile exterioare. Câteva grade sau câţiva litri de ploaie în plus le pot influenţa semnificativ capacitatea de supravieţuire, reproducere şi transmitere a unui parazit. Iernile blânde duc şi ele la înrăutăţirea situaţiei: la temperaturi mai ridicate, căpuşele ies mai devreme şi tot mai devreme îşi atacă victimele. Căpuşele migrează şi geografic, ajungând să se instaleze în regiuni în care nu existau înainte.

 

Muşcăturile de căpuşe şi boala Lyme

Se spune că muşcăturile de căpuşe pot duce la paralizie sau orbire. Din cauză că muşcătura de căpuşă nu este dureroasă, boala Lyme este greu de depistat la timp.

Boala Lyme sau “boala cu 1000 de feţe” poate copia simptomele a peste 200 de afecţiuni şi afectează pielea, încheieturile, sistemul nervos şi organele.

Primul simptom al infecţiei este un eritem circular numit migratoriu. El se manifestă la aproximativ 80% dintre persoanele infectate şi debutează în zona muşcăturii de capuşă, într-un interval de la 3 la 30 de zile de la infestare. Dimensiunea acestuia poate creşte până la 30 de cm şi poate căpăta aspect de “ochi de bou”. La unele persoane pot apărea mai multe eriteme în mai multe zone.

Printre alte simptome se mai numără: oboseală, frisoane, febră, cefalee, crampe musculare.

Netratată, infecţia poate determina simtome precum: diminuare a tonului muşchilor feţei, cefalee severe, rigiditatea cefei din cauza meningitei, puseuri de durere, insomnie, ameţeli şi palpitaţi din cauza aritmiilor, dureri articulare.

Deşi pacienţii răspund la tratament, în timp vor apărea sechele: artrită intermitentă, durere articulară severă, tumefacţii, în special în zona genunchilor, probleme neurologice cronice.

 

 

Cum să te fereşti de muşcăturile de căpuşe

Odată cu încălzirea vremii, ieşirile la iarbă verde vor fi la ordinea zilei. Medicii recomandă să nu purtaţi haine subţiri în zonele împădurite umede. Mai mult, ar fi bine să evitaţi deplasarea în zone cu tufişuri umede sau pe sub arbori unde riscul de a găsi colonii de căpuşe este sporit. Atenţie mare la copii! Ei sunt cei mai expuşi din cauza locurilor de joacă şi nici nu realizează că au fost muşcaţi, întrucât căpuşele secretă înainte o substanţă anestezică şi nu simţi înţepătura.

Căpuşele se pot găsi atât  în grădina casei, în parcuri publice, terenurile de sport, pe iarbă sau gazon, pe pomii din livadă sau în padure şi pe animale de casă (câini şi pisici).

Locurile favorite sunt pădurile umede, iar dacă afară este cald şi uscat căpuşele se ascund în pământ sau sub vegetaţie.

Căpuşa adultă poate fi văzută cu ochiul liber şi trebuie scoasă imediat, iar nimfele (puii de căpuşă) arată ca un punct negru cât un vârf de ac. Ţineti minte data la care căpuşa a fost scoasă de pe corp pentru a urmări apariţia oricăror simptome: roşeaţa, umflarea pielii în jurul muşcăturii precum şi a semnelor tipice ale infectiei Lyme apar imediat sau după câteva săptămâni.

 

Mai multe sfaturi găseşti aici.

Cuvinte cheie: , ,

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (18)

  1. mamaluiluca spune:

    Vai..Iasi-ul e in top.. 😐

  2. 27ralu spune:

    Stiam ca muscatura de capusa e foarte periculoasa,ptr ca o prietena de-a mamei mele a fot muscata acum in vara,si a facut complicatii.nici acum nu si-a revenit.

  3. ramy29 spune:

    Am vazut mai multe reportaje despre muscatura de capusa , asa este , complicatiile sunt foarte grave . Sotul actritei Magda Catona , actorul S.Catona a fost muscat de capusa si are probleme foarte grave de sanatate .

  4. liliandrei spune:

    asa mici si fac ravagii,groaznic,nici nu stii de ce sa te mai feresti
    am vazut ca sunt cartele pentru a tine la distanta capusa…si cica sunt si eficiente

  5. oanap85 spune:

    ce cartele liliandrei?
    groaznic intradevar,mie frica sa scot copiii in curte:(((((((

  6. lorela02 spune:

    la Cluj erau anul trecut in parcurile de copii, am sesizat primaria si au deratizat.. sa speram ca nu revin, desi ma indoiesc. Despre ce cartele ziceai, liliandrei?

  7. riana spune:

    mi-e frica sa mai las copii pe afara…:((

  8. at_iulia spune:

    sunt groaznice muscaturile de capuse :(, si ma gandesc ca o sa iesim la iarba verde de 1 mai trebuie sa fim foarte atenti !!!

  9. celina74 spune:

    si mie mi-e frica de ele , o sa evit contactul cu iarba

  10. mari spune:

    doamne ,cite se mai pot intimpla,erau si cind eram eu copil,dar parca nu erau asa periculoase

  11. marianaion spune:

    cred ca se exagereaza, intotdeauna au fost capuse si nu s-a facut atata caz

  12. cei5pitici spune:

    Infricosator! Iar judetul Sibiu este fruntas….

  13. aliceb77 spune:

    dap, iar autoritatile nu fac mai nimic…..
    aveti mare grija sa feriti copiii de ele, pot fi extrem de periculoase

  14. dodolin spune:

    incalzire globala e peste tot caini vagabonzi nu prea au toate tarile haa nu capusa e pericolu ci caini si pisicile fara stapan,de acolo trebui facut ceva.

  15. cami_marga spune:

    sunt foarte periculoasecapusele. mi-e si frica sa ies cu fetita in parc. dar nici in casa nu o pot tine.

  16. cristachem10 spune:

    pe caldura asta numai de stat in casa nu e…

  17. ludovica spune:

    sunt foarte urate si periculoase

  18. anuta22 spune:

    cand stateam la tara,ma muscat de foarte multe ori capusle,ca mergeam cu vascile la pasunat,dar din fericire nu am avut nici o rpoblema

Comenteaza

Meniu