Scapa de migrenele de Sarbatori - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Scapa de migrenele de Sarbatori

Durerile de cap din perioada Sarbatorilor de iarna, fie ca vrem sau nu, ajung sa afecteze viata multora dintre noi. Pentru unii dintre noi ele reprezinta tensiunea acumulata din cauza cumparaturilor de sfarsit de an, relatiilor si intalnirilor cu rudele. Pentru altii este o provocare sa faca fata vremii reci de afara si a noptilor lungi de iarna. Indiferent ce iti cauzeaza neplacere, avem cateva solutii pentru tine care te vor ajuta sa previi migrenele specifice Sarbatorilor de iarna:

 

1. Cunoaste-ti inamicii: Daca esti o persoana care sufera de migrene, trebuie sa cunosti factorii care duc la declansarea unei crize. Vinul rosu, carnea procesata, branzeturile vechi, nucilesunt numai cateva alimente care sunt trecute pe lista interzisa. Multe mancaruri si bauturi sunt cunoscute ca fiind declansatoare de cumplite dureri de cap (medicul tau te poate ajuta sa descoperi ce poti sa eviti) si parca niciodata nu sunt mai la indemana ca in acest sezon al petrecerilor si intalnirilor intre prieteni. De cate ori esti tentat sa ciugulesti din cele interzise, intreaba-te : „cat de fericite vor mai fi Sarbatorile mele daca mi le voi petrece din durere in durere, fiind incapabil sa ma bucur de ele?” si astfel va fi mai usor sa stai departe de tentatii.

 

2. Evita excesul de alcool: Indiferent daca suferi de felul tau de migrene sau nu, excesul de alcool e o modalitate sigura de a-ti procura fara mare efort o sacaitoare durere de cap. O idee buna este de a consuma cat mai putin alcool, sa te mentii hidratat si sa eviti amestecul mai multor bauturi alcoolice. Sau mai bine, toasteaza cu un pahar de suc de portocale.

 

3. Incearca sa iti mentii rutina zilnica: In timpul Sarbatorilor, totul se desfasoara cu rapiditate si totul pare intors pe dos fata de rutina obisnuita. Programul nostru obisnuit este impanat cu petreceri, alergaturi dupa cadouri, prepararea mancarii de Sarbatori, decorarea casei. Toate acestea pot exercita o presiune asupra corpului tau si de aceea, incearca sa fii intelegator cu el. Fa tot posibilul sa mananci la intervale regulate de timp, sa iti continui exercitiile fizice (sau sa faci mai multe!) si sa te odihnesti bine. Corpul tau iti va fi recunoscator!

 

4. Este bine sa spui NU:. coplesit de evenimentele la care trebuie sa participi si esti stresat ca trebuie sa ii multumesti pe toti? Simti ca toate astea te innebunesc? Ai inceput sa iti doresti ca Sarbatorile sa treca cat mai repede? Nu esti singurul care simte asta. Si, din moment ce nu o sa poti sa te ascunzi sub o piatra pana anul viitor, e timpul sa stabilesti niste reguli si limite. Daca de exemplu socrii tai vor veni si anul asta in vizita la tine, fa-ti timp si pentru tine sa respiri, in loc sa te simti responsabil sa le tii companie mereu. In felul acesta, in loc sa te simti vinovat, vei realiza ca atunci cand sunteti impreuna va veti putea bucura mai mult unii de altii.

 

5. Fa-ti timp sa te bucuri de ce iti place in timpul Sarbatorilor de iarna: Exista vreun ritual de Sarbatori care te bucura foarte mult? Aprinsul lumanarilor, decorarea casei sau poate cantecele de Craciun puse in surdina in serile de iarna? Sau poate ca ai o mancare preferata pe care ti-o facea mama ta in copilarie… Este important sa pastrezi traditiile care conteaza pentru tine. Si ceea ce este imbucurator este faptul ca mentinandu-te intr-o zona cu trairi pozitive, sunt sanse minime ca stressul sa te poata atinge. Chiar este greu sa ai o durere de cap daca fredonezi: ” O, brad frumos!”

 

6. Ofera-ti un cadou. Esti pe ultima suta de metri cu cumparaturile pentru cei dragi, alergand prin mall-uri si cautand ultimele oferte avantajoase de pe internet? In mod cert, inima ta a luat-o la galop nebuneste si s-ar putea sa te regasesti dupa aceasta experienta extenuata si anxioasa – surse sigure pentru durerile de cap. Este cazul sa iei masuri si sa iti oferi un cadou: incearca un masaj, un tratament cosmetic… chiar si o noua coafura te va ajuta sa iti schimbi starea de spirit si sa te simti proaspata. Un mod foarte eficient si deloc scump de a te relaxa poate sa fie si degustarea unei cesti cu ceaiul preferat, cafea decofeinizata (incearca sa stai departe de cofeina!) sau o plimbare in natura.

 

7. Mediteaza intr-un loc linistit. Daca esti ca majoritatea oamenilor, de cand te scoli dimineata, mintea ta incepe sa lucreze si sa faca planuri pentru ce ai de facut in ziua respectiva. Astfel ajungi sa simti o presiune pe umeri in mijlocul zilei, iar seara sa te trezesti cu o splendida durere de cap care sa te doboare. Este vital ca dimineata (sau oricand simti ca nivelul stressului este mare) sa iti aloci 10 minute pentru meditatie si reechilibrare. Sa stai tu cu tine insuti, sa inspiri adanc, sa iti golesti mintea de ganduri si sa lasi deoparte lista cu lucrurile de facut pentru 10 minute. Cand vei deschide ochii, te vei simti ca un nou nascut iar sistemul tau nervos iti va multumi.

 

8. Nu te implica in conflicte. Exista cineva in familia ta caruia ii place sa se contrazica, sa se certe cu ceilalti sau sa bea prea mult iscand conflicte? Incearca sa te tii cat mai departe de aceste situatii. Creaza-ti mantre si repeta-ti: ” Respira adanc de trei ori” sau ” Nu o sa ma implic, nu o sa ma afecteze„. Daca acestea nu functioneaza, fa-ti un plan de rezerva. Daca ai toxicitate in jurul tau, nu uita ca ai puterea sa pleci departe de ea!

 

9. Adu-ti aminte de cei dragi. Multi dintre noi devin tristi in perioada Sarbatorilor gandindu-se la cei dragi care au plecat dintre noi si alaturi de care petreceam candva in aceasta perioada a anului. S-ar putea sa nu realizam ca ne afundam si mai rau in stari emotionale care ne dau peste cap. In loc sa faci loc tristetii in viata ta, mai bine onoreaza memoria celor dragi si fa ceva ce stii ca le facea placere: recreeaza o reteta de-a mamei, fa o prajitura de-a ei si nu te sfii sa versi o lacrima daca asa simti atunci. In mod cert, aprinzand o lumanare sau scriind o scrisoare celor dragi plecati dintre noi sunt moduri bune de a le onora memoria.

 

10. Viziteaza un doctor. Daca te simti rau, Sarbatorile pot fi un moment nepotrivit de a consulta un doctor. Doctorul tau de familie poate fi in vacanta sau poti fi prins in atatea activitati incat nu te gandesti sa iti aloci timp pentru starile tale proaste. Nu uita, durerile de cap pot fi intr-adevar serioase si nu le trata cu ideea „lasa ca or sa imi treaca”. Daca durerile devin insuportabile, du-te la un medic si nu te neglija niciodata!

Data articol: 25/12/2011