Invataturi, rugaciune si profetii de la preotul calugar Arsenie Boca

25 aprilie 2016, , Vizualizări: ...
parintele-arsenie-boca

La mormantul parintelui Arsenie Boca de la manastirea Prislop ajungi doar daca esti pregatit, spun calugarii locului. Iar invatamintele si vorbele sale pentru duh iti ajung la minte si suflet, le intelegi si le aplici atunci cand viata iti ofera suficiente provocari incat sa le simti sensul cu adevarat.

Parintele Arsenie Boca ne-a lasat o mostenire ce ne poate ajuta pe calea vietii si a sufletului, daca reusim sa ii intelegem cu adevarat cuvintele. In randurile cartii “Familia si copii nascuti in lanturi”, parintele ne transmite urmatoarele sfaturi de viata:

„Nu uita ca esti o caramida duhovniceasca din marea cladire a Bisericii lui Hristos. Ramai cuminte in acest zid socotindu-te legat de celelalte caramizi cu mortarul iubirii.”

„Pana la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru ca Dumnezeu este pretutindeni si de aceea El e mai aproape de tine decat sufletul si trupul tau, numai sa stii si sa afli aceasta apropiere prin credinta si rugaciunie”

„Cand Mantuitorul porunceste iubirea de vrajmasi, El n-o face ca sa te ingenuncheze in fata celui rau, ci ca sa te elibereze de raul din tine si in felul acesta sa-l limiteze.”

„Nu exista vrajmas mai mare pentru om decat omul insusi si de nimic nu trebuie sa se teama omul ca de el insusi. Cine isi stapaneste simtamintele, acela isi petrece viata in pace.

Nu e un biruitor mai mare pe pamant, decat acela care se biruieste pe sine insusi si domneste asupra patimilor sale.”

 

 

 

Rugaciune de dimineata scrisa de parintele Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.

 

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.

 

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant.

 

Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.

 

Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre.

 

Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci prin viata Ta. Lumina si Bucuria noastra, slava Tie! Amin.

 

(primita de la Gheorghe Moraru si Maica Eftimia Ciungan, manastirea Hurezu; sursa: www.crestinortodox.ro).

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Cuvinte cheie: ,

Loading...
Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comenteaza

Nume (obligatoriu)

Mail (nu va fi facut public) (obligatoriu)

Website

Meniu