Ghid complet de frumusete si ingrijire cand e vreme rece - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Ghid complet de frumusete si ingrijire cand e vreme rece

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Frumusețe și stil » Ghid complet de frumusete si ingrijire cand e vreme rece
Ghid complet de frumusete - sfatulparintilor.ro - pexels-john-tekeridis-3212179

Schimbarea de sezon aduce noutati nu doar in garderoba, ci si in rutina zilnica de ingrijire. Vantul aspru si frigul de afara iti dau peste cap echilibrul natural al pielii, care devine mai uscata, pierde din umezeala si se poate irita repede. Iata de ce tenul si corpul tau au nevoie de o atentie speciala in lunile reci, cand nu mai este indicat sa folosesti aceleasi produse cosmetice din timpul verii.

Nu in ultimul rand, temperaturile scazute iti afecteaza parul, subtiind-ul si imprimandu-i un aspect tern, lipsit de stralucire. Pentru toate aceste probleme, iti venim in ajutor cu un ghid complet de frumusete si ingrijire, astfel incat sa te poti bucura de toamna si sa arati spectaculos in acelasi timp.

Ghid complet de frumusete pentru ten suplu si radiant

1. Inlocuieste crema de fata

Pe masura ce vremea se schimba, cremele hidratante pe care le-ai folosit pe durata sezonului cald nu mai fac fata cerintelor pielii tale. Expunerea la frig afecteaza secretia de sebum, astfel incat tenul devine aspru si deshidratat. De aceea, e bine sa inlocuiesti crema de fata cu una mai hranitoare, intens hidratanta. Si crema de noapte e deosebit de importanta in aceasta perioada. Aplica un strat generos inainte de culcare si lasa tenul sa ii absoarba compusii emolienti in timp ce tu iti faci somnul de frumusete.

2. Foloseste masti hidratante

Ingredientele naturale, pe care le ai deja in camara, iti pot ajuta tenul sa iasa cu bine din incercarile anotimpului rece. Incepe de pe acum sa aplici masti homemade pentru hidratare si catifelare, ca sa te asiguri ca pielea ta are parte de toti nutrientii de care are nevoie. Iti recomandam in mod special mastile cu miere si avocado, dar si pe cele cu ulei de masline, pentru ca hranesc profund tenul si indeparteaza impuritatile.

3. Fa saptamanal tratamente de exfoliere

Dupa ce te-ai distrat toata vara la soare, band coctailuri pe plaja si dansand pana dimineata, e cazul sa-ti reimprospatezi tenul cu un tratament de exfoliere. Acesta e important pentru indepartarea celulelor moarte de piele si pentru recapatarea aspectului proaspat si stralucitor. Nu e obligatoriu sa mergi de fiecare data la un salon de cosmetica. Poti prepara acasa masti exfoliante folosind fructe cu seminte mici, cum sunt capsunile, zahar sau faina de ovaz. Ai grija sa limitezi totusi aceste tratamente la unul pe saptamana. Exfolierea zilnica nu este indicata, deoarece, chiar daca la inceput tenul va arata mai tanar, pe termen lung poate cauza iritatii, mancarimi sau inrosirea pielii.

Citeste si: Cu ce iti poti curata tenul. Cele mai eficiente metode naturale de ingrijire a pielii

4. Schimba gelul de curatare cu o lotiune cremoasa

Cand se face frig, ai nevoie de un produs de curatare pentru fata cu pH neutru si fara parabeni, pentru a mentine bariera naturala de protectie a pielii. Cum aceasta bariera e compusa din uleiuri si grasimi secretate de piele, evita gelurile care usuca tenul, concepute pentru ingrijirea pe timp de vara. O solutie potrivita sunt lotiunile emoliente de curatare.

5. Nu uita de cremele cu ecran solar

Pielea fetei e prima care ia contact cu frigul si cu razele ultraviolete atunci cand iesi din casa infasurata in haine calduroase. Poate ca nu vei mai sta la plaja, dar asta nu inseamna ca nu mai ai nevoie de protectie solara. Cu 30 de minute inainte de plecare, aplica o crema sau o lotiune cu factor de protectie (SPF) de minimum 15, care iti va tine tenul la adapost de soare. Ca sa impusti doi iepuri dintr-o lovitura, poti alege un produs care combina crema hidratanta si cea cu ecran solar.

6. Scapa de cearcane

Pentru ca acum trebuie sa-ti ascunzi decolteul sub palton, arma ta principala de seductie ramane privirea patrunzatoare. Ingrijeste-ti pielea de sub ochi cu ajutorul cremelor anticearcan sau aplica pe pleoape pliculete reci de ceai, de cateva ori pe zi, ca sa atenuezi efectele oboselii si ochii umflati.

7. Ai grija de buzele tale

Poarta mereu cu tine un balsam hidratant pentru buze. Vantul rece, urmat de expunerea la caldura atunci cand revii de afara iti vor usca buzele, care se pot crapa usor. Daca se intampla asta, in niciun caz nu le umezi cu varful limbii! Cauta in farmacii un balsam reparator, ca sa vindeci pielea crapata.

Citeste continuarea: 1 2 3

Data articol: 11/09/2022