Familie-Părinţi/Exclusiv: părinți vedete

Constantin Zamfirescu are sanse sa o scape pe fetita lui de tumora congenitala

04 iulie 2011, , Vizualizări: ...

Gogoase, mama lui Gogoase (din serialul «Trasnitii», difuzat de Prima TV), Zamzu (pentru cunoscuti), Constantin Zamfirescu (in buletin). Este una si aceeasi persoana. Dincolo de camera de filmat, Zamzu este un om normal, cu o familie numeroasa, cu mai multe sau mai putine probleme, cu niste copii la fel de cuminti si de poznasi in aceeasi masura ca orice alt copil. Fara “fite”, fara aere de vedeta. Fericit “posesor” de patru copii, Zamzu are o viata foarte agitata. Iar lucrul acesta chiar nu il deranjeaza, dimpotriva, din cum povesteste despre familia sa bogata, nu poti sa tragi alta concluzie decat ca lui Constantin Zamfirescu nu-i place linistea, ca se simte bine numai in mijlocul acelui dute-vino intalnit in casele celor cu copii. Un lucru mai putin stiut despre Zamzu si familia sa este acela ca, desi mezina Sara are o tumora congenitala, ei nu trateaza acest aspect ca pe un capat de lume, ci, dimpotriva, se poarta absolut normal, nu au izolat-o pe micuta, nu au inchis-o intr-un glob de cristal, ci o lasa sa isi traiasca copilaria la cote maxime, cu nazbatiile firesti ale varstei. Iar daca va ganditi ca intr-o astfel de situatie, familia capituleaza usor in fata grijilor, ei bine, “Zamfirestii” nu au cum sa faca acest lucru. Si asta pentru ca au incredere in Dumnezeu si pentru ca Sara nu le permite acest lucru, prin “dezinvoltura cu care trateaza ea situatia, cu puterea ei de a-si face prieteni oriunde”.

 

Cum e viata cu 3 copii? Cand ai parte de liniste?

Trebuia sa ma intrebi cum este viata cu 4, pentru ca pe “inventar” atatia sunt: trei ai mei si unul mostenit.  Dar in ograda mea acum sunt doar 3 dintre ei, fata mea cea mare, Luiza, este mutata in Marea Britanie cu mama ei si noua ei familie. Dar cand mai vine, foarte rar, am parte de toti si-s foarte mandru. Cat despre liniste, cred ca o voi avea in alta viata. M-am obisnuit cu rigorile unei familii “bogate” si sunt constient ca va venii vremea ca numarul membrilor sa creasca. Iubesc copiii si am sa-mi instruiesc urmasii sa ma faca bunic devreme.

 

Unde-s multi, puterea creste, dar si nazbatiile se inmultesc… Care e cel mai poznas?

Sefa cu trasnaile este Sara. David este cel mai bun discipol si reusesc impreuna sa intoarca casa pe dos. Vorbesc doar de ei doi, pentru ca ei sunt la vasta la care imaginatia este debordanta. Cel mare, Omar, este mai mult absent, fiind inchis in camera lui cu calculatorul. Deh, varsta critica, 16 ani.

 

Atunci cand sunt mai multi copii, automat ai pe cine sa dai vina pentru vreo boacana. Ai tai dau vina unul pe celaltalt? Sunt paraciosi?

Ai mei sunt specialisti in a arunca pisica moarta in ograda celuilalt. Daca Sara, sefa boacanelor, este prinsa incepe clasic:

            “- Da’ David… bla, bla, bla. David se apara:

            – Ba nu, Sara a zis, a facut, a dres…

            – Da’ David a zis sa fac asta…”

Si tot asa, discutia aluneca din para in para.

 

Cum i-ai dezvatat de dat vina unul pe altul?

Ca sa-I potolesc si sa-I fac sa recunoasca, nu dau dreptate niciunuia si le cer sa-mi spuna adevarul, ca altfel ma supar. Le reamintesc ca minciuna ma supara mai rau decat boacana facuta si dupa cateva secunde de liniste, privirea celui vinovat, de regula Sara, cade in pamant si mai mult pierit decat in soapta, recunoaste. Treaba cu adevarul, chiar greu de recunoscut, este mai buna decat o minciuna prinsa, care se lasa cu pedeapsa, a prins foarte bine si reusesc de fiecare data sa-i fac sa recunosca.

 

Cei mici sunt la varsta jocurilor, cel mare e la varsta critica a adolescentei, deci clar apar conflicte. Tu si sotia interveniti, sau ii lasati sa isi rezolve singuri treburile?

Cand apar conflicte, foarte rar, este firesc sa intervenim. Lucrurile revin insa repede la normal.

 

Ai avertizat-o pe Luiza de pericolele inerente adolescentei? Crezi ca e la varsta la care mami sau tati, ori amandoi, sa-i vorbeasca despre ce inseamna baietii, iesitul in gasca, petrecerile, sau alte lucruri de genul acesta?

Da, sigur. Atata timp cat pot vorbi cu ea pe Skype, o intreb de iubirile ei, de prieteni si prietenele ei, ca si cum i-as fi cel mai bun prieten, nu tata. Nu o chestionez, iar daca simt ca intru pe teritorii care nu-i fac placere, ma retrag pentru moment, urmand sa redeschid subiectul alta data, sub alta forma, mai usor digerabila. Am foarte mare incredere in discernamantul ei si in capacitatea ei de a alege. Pacat ca distanta face ca privirea in ochi sa fie doar digitata. Ochii spun multe.

 

Toti copiii vor la calculator sau la televizor. Cum rezolvi situatia atunci cand ai tai vor sa faca acelasi lucru in acelasi timp si nici unul nu cedeaza locul? Sau ai luat fiecaruia cate un calculator/televizor?

Totul e cu program. Nimic lasat la voia intamplarii. Suntem constienti de pericolele la care se expun prin privitul timp indelungat la un ecran. Citit povesti, joaca in aer liber, desen, plimbari in parc, ceva jocuri video si desene animate, pauza, orele de masa, somn, igiena, toate fac parte din programul zilelor de vacanta. Iar exemplele crunt de negative pe care le poti vedea pe YouTube, studiile despre parasirea copiilor in fata televizoarelor, calitatea programelor neadecvate lor, fac o buna instruire si ne dau destule lectii cu tinta de care tinem cont. Avem cate un tv in fiecare camera, dar accesul e sub program.

 

La TV si pe internet sunt o gramada de lucruri care pot influenta negativ un copil. Cum ii protejezi pe ai tai de asa ceva?

Am achizitionat, la cerea lui Omar, un joc in care personajul era foarte agresiv cu cei din jur. Am interzis jocul in casa cu riscul unui scandal cu cel mare. Personajul omora in stanga si-n dreapta, pe oricine, fara discernamant, fura, distrugea, intr-un cuvant tot ce era mai rau, iar informatia pe care o inocula in creierul burete al celor mici era extrem de periculoasa. Cu riscul pierderii unei sume de bani, am sistat acest joc, cat traiesc eu. E drept ca motivatiile lor erau de genul: “e doar un joc”, dar invatam sa traim, sa decidem, sa socializam din copilarie, adica in joaca, iar programe tv, canale de desene animate cu teme agresive, stiri de ora 17:00, astfel de jocuri, nu fac nimic altceva decat sa implementeze variante la tot ce e bun, variante la care destui copii scapati de sub control subscriu. Si la inceput o fac in joaca, dar cu timpul joaca devine realitate periculoasa.

 

Cum ii pedepsesti atunci cand fac vreo boacana?

Suficient de drastic. Nu un drastic dus la extem, cu batai si pedepse punitive, ci mai degraba solutii de moment, mai blande sau mai drastice, urmate de lectii la nivelul intelegerii lor. E drept ca atunci cand pofta de joaca depaseste limitele orei la care o fac si ma refer aici la ora de culcare, iar mama lor imi cere sprijinul, recurg in ultimul timp la a-i separa, desi fiecare “nu e de vina”, desi fiecare “nu vrea sa doarma singur”, dar trebuie sa o fac. Si se lasa linistea. Ii pun in tema ca daca persevereaza, ii altoiesc si subit ii ia somnul.

 

Cum ii stimulezi sa faca treaba?

O facem impreuna, laudandu-i ca el sau ea o fac cel mai bine. Smecheria tine foarte bine, pentru ca, stimulat de lauda si recunoasterea priceperii, copilul se mobilizeaza sa faca treaba si mai bine. Dar cand facem ceva impreuna, e cel mai bun mod de ai stimula. Adunam jucariile impreuna, gradinarim impreuna, gatim si mancam impreuna, strangem masa impreuna.

 

Cum arata o zi obisnuita intr-o familie cu 3 copii?

Trezirea la 7:00. Toaleta de dimineata, imbracarea si plecarea spre scoala lui David si gradinita Sarei. La ora 7:45 il las pe David in clasa, la 8:20 pe Sara la gradinita. Inapoi acasa, o cafea matinala cu Gabriela la care discutam planul zilei. Ceva treaba si cumparaturi, apoi cand imi e cheful mai mare, trebuie sa intrerup si sa plec inapoi dupa copii. Masa lor pe la 13:00, pauza de joaca 2-3 ore, apoi lectiile si temele pt a doua zi, timp in care Sara e cuprinsa de talentul la desen. Se pregateste pentru un concurs de desene pe asfalt, cu mai multe scoli si gradinite. Joaca lor de seara, masa de seara, baia si munca de convingere sa se culce. Asta e baza, detaliile sunt zilnice si nu putine si nici pe departe plictisitoare, dar mi-ar trebui mult timp sa scriu, iar voi nu aveti atata spatiu.

 

Copiii sunt si ei implicati in treburile casnice? Cum i-ai atras/convins sa faca treaba in casa?

Sara incearca sa gateasca cot la cot cu mama ei cand Gabriela ne face ceva bun. Si cu ajutorul ei chiar reuseste, ca la final e mandra ca o gaina care a facut un ou si umple toata casa de “Invitatii la degustare si petrecere”. David ordoneaza pantofii la intrare si e cel mai tipicar la impachetat tricouri si pantaloni.

 

Copiii tai vor sa-ti calce pe urme, sa apara la tv? Ce meserie vor sa aiba cand vor creste?

Nu stiu ce vrea sa devina David, dar stiu ca Sara e artista care mosteneste ceva. E dezinvolta, fara urma de inhibitie, danseaza oriunde aude muzica si e cocheta si feminina pana in maduva oaselor. E clar, la pubertate o sa ma toace de bani pentru cercei, bratari, inele si farduri. Cred ca lui David ii rezerv o cariera in sport. E piper. N-are stare si are o energie extraordinara. Daca va zic ca mananca aproape cat un adult!           

 

Ce activitati extrascolare au copiii tai si de ce le-ai ales?

Inca nu poate fi vorba. Cu Sara am alte planuri pe termen scurt legate de problema ei din nastere, iar David are inca nevoie sa-si cizeleze comunicarea. Merge la logoped. A fost un peltic de prima clasa.

 

Te-a intrebat vreunul dintre copii ce e sau cine e Dumnezeu? Ce le-ai spus?

Am discutat destul cu ei, pana la nivelul la care inteleg, dar voi avea destul timp sa le povestesc pe indelete de cel mai bun prieten al meu, IISUS.      

 

Stiu ca e un subiect delicat, dar povestea ta i-ar putea ajuta pe multi parinti aflati intr-o situatiesimilara. Fetita ta are o problema de sanatate, o tumora…

Tumora e congenitala. S-a nascut cu ea. E un Limfangiom, o hipertofiere a vaselor si ganglionilor limfatici din obrazul drept si buza superioara dreapta. Nu are tratament in tara. Doua mari somitati in materie si-au declinat competenta cu tehnica de la noi. Ii respect pentru ca nu au incercat sa faca din fetita mea un cobai pentru incercari. Drumurile de pana acum duc catre renumita clinica din Viena, AKH, ori centrul ANADOLU din Turcia. ?

 

Atunci cand ii este copilul bolnav, orice parinte simte ca i seprabuseste cerul in cap. Ce anume va intareste, ce anume va face sa nu o luati, pur si simplu, razna de atatea griji?

De intarit ne intareste chiar Sara, cu dezinvoltura cu care trateaza ea situatia, cu puterea ei de a-si face prieteni oriunde, oricand si cu credinta ca fiecare anomalie a starii de sanatate are un remediu si ca nu suntem singuri. DUMNEZEU ne-a creat dupa chipul si asemanarea LUI.  EL nu era, nu este si nu va fi bolnav si cred ca nu va lasa lucrurile asa. Dar mai e nevoie aici si de multi bani, iar accesarea formularului E122 este singura si cea mai mare sansa sa ajung cu Sara unde trebuie. Am primit ceva sperante zilele trecute, pe care sper sa le concretizez in vacanta asta. DOAMNE AJUTA!

 

Doamne ajuta!

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (4)

  1. claudia79 spune:

    imi place actorul Constantin Zamfirescu este super omul

  2. asminasmin spune:

    FRUMOS ARTICOL

  3. sims spune:

    emotionant articol

  4. 27ralu spune:

    Saraca fetita.Doamne ajuta sa se faca bine si sa fie sanatoasa.

Comenteaza

Meniu