Familie-Părinţi/Exclusiv: părinți vedete

Anca Ţurcaşiu: „Noi nu ne mai ascultăm copiii”

30 martie 2012, , Vizualizări: ...
anca turcasiu

Anca Ţurcaşiu nu mai are nevoie de nici o prezentare. O ştie toată lumea. Este cântăreaţă, actriţă, prezentator TV, profesoară de canto şi actorie. Dacă vreţi să o vedeţi live, o puteţi face marţi, 3 aprilie, la Teatrul Mic, unde joacă alături de Anca Sigartău, Radu Gheorghe, Mihai Bisericanu şi mulţi alţii în piesa Interpretul, de Tristan Bernard, în traducerea lui Radu Beligan.

Urma să mă întâlnesc cu Anca după o lecţie de canto cu copiii de la Grupa Mare de la Grădiniţa Kids Club. Îi pregăteşte de spectacol. Am ajuns mai devreme şi m-a invitat înăuntru. Erau vreo 10 copii, fetiţe şi băieţi, care o priveau ca pe o zână. „Eşti frumoasă când zâmbeşti!”, i-a spus o fetiţă. Şi-au făcut programul, iar Anca era încântată de reprezentaţia micuţilor. Avea şi de ce. Doar luaseră lecţii de la un adevărat profesionist.

Ne-am aşezat apoi într-un colţ şi am început să depănăm amintiri. Despre Radu, fiul ei, în vârstă de 13 ani, împliniţi la 1 martie. Vă invit să citiţi un interviu de suflet, deschis şi sincer.

 

 

– Eşti, de-acum, mamă de preadolescent. Cum e Radu, ca preadolescent?

Nu pot să spun că e foarte mult diferit, pentru că el a fost de mic un copil care nu a fost legat de mine, de fusta mea cum se spune în popor. Nu i-a plăcut să stea în braţe, nu i-a plăcut să fie dădăcit şi alintat. Pupat, niciodată! Extrem de profund şi de sensibil, de altfel, nu rece, dar, de ficare dată când îi cântam, când îl legănam sau îl luam în braţe, el îmi respingea atingerile de genul acesta. Am suferit foarte mult, pentru că şi eu, şi soţul meu suntem extrem de tandri, tactili, simţim nevoia atingerilor, ne îmbrăţisăm toată ziua prin casă, fără vreun motiv anume. Mi se pare extraordinar să te poţi îmbrăţişa cu cineva. Am suferit, dar mi-am dat seama că până la urmă aşa e el şi trebuie să mă obişnuiesc.

Aşa că, perioada aceasta de preadolescenţă în care copilul devine rebel, dispare, nu mai discută cu tine nu mă afectează foarte tare. Ea există, dar eu sunt obişnuită cu el de-o viaţă aşa.

 

 

– Înţeleg din ce-mi spui că este şi foarte descurcăreţ…

Da, chiar am câteva exemple aşa vii în minte. Avea 2 ani şi jumătate şi se plictisea pe plajă. Hotelul nostru era destul de departe de locul unde făceam plajă şi destul de întortocheat drumul şi pleca de la plajă, pur şi simplu, spre hotel. Şi îl găsea fără probleme. Noi îl urmăream din spate să vedem unde se duce.

Este foarte descurcăreţ. La 7 ani a plecat prima oară singur în America. Bine cu însoţitor de bord că nu aveai cum altfel, însă acesta nu face nimic, decât să-l mute dintr-un avion într-altul. Asta în condiţiile în care el a fost 24 de ore pe drum până la Sacramente. Şi s-a descurcat. E şi vorbitor de limbă engleză. De când s-a născut tatăl lui i-a vorbit în engleză, iar eu în română. Gândeşte în engleză, de multe ori traduce în limba română ca să vorbească româneşte.

 

 

– Cum l-ai descrie pe Radu?

Este matur, foarte calculat, vede foarte bine lucrurile. Nu suportă să fie nedrepăţit. Caută dreptatea în orice. Caută adevărul, ce e corect şi ce nu. Şi vede foarte bine diferenţele, limitele.

 

 

– Face lucrurile acestea instinctiv sau i-aţi insuflat voi…

– Nu, le face instinctiv. Judecă lucrurile foarte mult şi ne dă nişte soluţii la nişte probleme de rămânem şi noi uimiţi. „Dar de ce nu vă duceţi din seara asta acolo şi mai faceţi 7 drumuri!”, de exemplu, şi ne dăm seama apoi că are dreptate copilul.

 

 

– L-aţi implicat în discuţiile de familie?

– Da. Am făcut o dată un joc interesant, mi s-a părut mie. Avea vreo 6 ani. Fiecare dintre noi trei ia o foaie de hârtie şi un pix şi scrie două rubrici. Radu scrie Mama / Tata, eu scriu Radu / Cristi, Cristi scrie Radu / Anca. Şi în dreptul fiecărui nume trebuia să scriem 10 însuşiri. Cum îi vede fiecare pe ceilalţi doi. După care citim şi discutăm. Pentru că e una cum te simţi tu şi alta cum te văd ceilalti. Îmi aduc şi acum aminte că prima caracteristică a mea pe lista lui Radu a fost „Jucăuşă!”. Şi pe mine mă emoţionează numai când mă gândesc la lucrul asta pentru că eu, de când s-a născut copilul, în afară de faptul că mi-am petrecut destul de puţin timp în preajma lui faţă de cât mi-aş fi dorit (pentru că eu eram cea care plecam în turnee, eu eram cea care pleca în America câte-o lună). Întotdeauna m-am jucat cu el. Ne-am prostit, ne-am tăvălit prin iarbă, toate prostiile le-am făcut. Şi azi continuu să mă joc cu el. E adevărat că mai sunt unele momente în care simte nevoia să mă pedepsească pentru anii în care am lipsit, pentru nişte seri în care poate a vrut să adoarmă cu mine, cu o atitudine de genul „n-am nevoie de tine!”. Când mă duceam spre el, mă respingea. M-a respins multă vreme. Şi iar am suferit şi am tăcut şi am încercat. Am citit multe cărţi. Am stat, am descoperit ce să fac, cum să fac. Familia noastră, în ultimii ani ne-am schimbat foarte mult. Ne-am destresat, ne-am liniştit. Pentru că eram ca nişte arcuri. Şi s-a liniştit şi copilul. Câinele e singurul care nu s-a liniştit (râde). A venit aşa, o pace, peste noi.

 

 

– Cum tu ai lipsit mult de-acasă, prin prisma meseriei tale, tatăl s-a implicat în creşterea lui Radu…

– Da. L-am întrebat odată, pe Radu, când avea 4 ani – o întrebare stupidă, am realizat după aceea cât de stupidă rău erau – „Dacă nu eram eu mama ta, cine ţi-ar fi plăcut să fie, vecina, tanti Miţa s.a.m.d. Şi el a răspuns TATA. Pentru el Tata era cea mai apropiată Mamă. Tata i-a schimbat scutecele, tata l-a spălat până la 2 ani. Eu plecam seara la 9, si mă întorceam dimineaţa la 4. Tata îi făcea băiţă, tata îi făcea masaje, îi schimba scutece. Eu n-am ştiut să-i fac baie. La 2 ani l-am dat cu capul de moţul de la cadă. Mi-a scăpat ca un peşte din mână pentru că nu ştiam. Asta mi-a fost meseria.  Şi am lipsit din viaţa lui Radu mai mult decât mi-aş fi dorit.

Tata a fost în familia noastră egal cu mine, dacă nu mai mult. Tata e acolo pentru tot ce înseamnă copil. Şi sunt rari bărbaţii aceştia din păcate. Am întâlnit multe femei care spun „A, dar el nu schimbă scutece…”, „A, dar el nu se mânjeşte de…”. Şi atunci tac, şi nu spun nimic pentru că mi-e ruşine să spun câte a făcut soţul meu, ca ele să nu se simtă prost.

 

 

– Şi acum cum sunt lucrurile?

– În ultima vreme am petrecut mai mult timp cu el. Chiar cere să adoarmă cu mine. Vrea să recupereze. Am început să vorbesc mult mai mult cu el, am început să îl ascult mult mai mult. Noi nu mai ascultăm copiii. Noi nu mai ascultăm ce vor, ce simt, ce-i doare. Nu-i ascultăm. Gândim noi peste ei şi vrem să facă ce vrem noi să facă copilul.

Fără Negaţie! Exclude negaţia şi în viaţa de zi cu zi! Exclude orice este negativ! Ascultă-l ce vrea. Vrea să asculte muzică şi să se dea cu fundul de pământ. Îi face plăcere. Foarte bine, lasă-l să facă asta. Intră şi tu în jocul lui, dansează cu el şi va râde cu gura până la urechi. Şi-apoi va face ce vei vrea tu. Dar dacă-i spui e prea tare sau o să te loveşti, s-a terminat. Din păcate nu mai avem timp să stăm cu ei. Aici văd eu o mare problemă în sistemul de azi. Oamenii au nevoie de bani pentru că nu pot altfel supravieţui decent de la o lună la alta. Îşi lasă copiii cu bone, la grădiniţe până la ore târzii. Oamenii muncesc de dimineaţă până noapte şi nu au cum să stea cu copiii. Dar nu este sănătos pentru relaţia părinte-copil. Nu e firesc. Şi ei cresc cu nişte frustrări, temeri şi probleme nespuse şi neînţelese. Dar, uite, că nu se poate altfel. Este o mare greşeală pe care am făcut-o şi eu. Dar tatăl i-a fost tot timpul alături.

 

– Cum reacţiona Radu când i se spunea NU sau i se refuza ceva?

– Radu n-a reacţionat ca alţi copii. Nici vorbă să fie temperamental. Se ducea la el în cameră şi îşi vedea de treaba lui. Dacă îi spuneam că n-ai voie la televizor, el zicea DA. Şi-acum îi spun. E ora 11, mâine te trezeşti la 6, închide televizorul. Îmi răspunde calm: DA, imediat, în două minute. El nu zice NU. Bineînţeles că trebuie să mă mai duc peste vreo 10 minute.

 

 

– Are Radu vreo înclinaţie către partea artistică?

Nu prea. A făcut pian vreo 6 ani. Acum face baschet. Oricum a făcut toate sporturile pământului la nivel de performanţă. Are un talent nativ către sporturi. De exemplu, anul ăsta s-a duc cu placa la munte. Şi e foarte greu să te dai cu placa, mult mai greu decât cu schiurile. Ai picioarele legate, n-ai beţe. Ni s-a spus că trebuie să ia profesor. A luat profesor doar două zile. Şi a treia zi a mers fără probleme.

Până acum nu a spus gata, îmi place asta şi mă ţin numai de asta. Încă verifică, testează. A avut o perioadă în care a scris, prin clasa a IV-a, a avut o perioadă în care a făcut cu plăcere pian şi cânta. I-a trecut. A avut o perioadă în care făcea înot de plăcere, tot aşa, la nivel de concurs. A trecut şi aia. Eu n-am forţat lucrurile. Soţul meu e mai ferm, eu am fost mai moale. Nu regret. Aşa sunt eu şi aşa o să rămân toată viaţa.

 

 

– E foarte la modă printre copii să aibă telefon mobil. Tu când i-ai luat primul telefon mobil?

– Eu i-am luat telefon lui Radu abia în clasa a V-a. Până atunci nu-şi avea rostul. Îl duceam la şcoala, îl luam de la şcoală. Nu mergea nicăieri. Din clasa a V-a merge singur la şcoală. La Lazăr, cu mijloacele de transport în comun. Şi vrea singur. A vrut de prima oară să nu mai fie dus, să nu mai fie luat. La început s-a mai şi rătăcit. Acum merge la antrenamente la baschet undeva în partea cealaltă a oraşului. Cu metroul, schimbă, tramvaie. Le ştie pe toate, pe dinafară. La început s-a rătăcit. Şi am zis că are nevoie de telefon. Iar acum mă sună şi mă întreabă. Pot să mă duc acolo. Sau sunt acolo. Aşa l-am obişnuit, să ştiu în permanenţă unde este, ce face. E foarte important să creezi o astfel de legătură şi să ştii de el.

 

 

Vă cere sfatul când are vreo problemă?

– Noi discutăm foarte mult în familie.Fiecare îşi spune părerea. Aşa am învăţat să facem cu toţii în familie. Să spunem ce simţim, să spunem ce ne doare, să spunem ce părere avem despre orice în jur, să nu ţinem în noi. L-am învăţat şi pe el. Să spună ce-l doare, ce nu-i convine, ce nu-i place. Pentru că poate nu ne dăm seama câteodată, iar el se închide în el, se frustrează, tace şi suferă şi are o atitudine nepotrivită pentru că se simte nedreptăţit. Iar el spune: „Nu mi se pare normal să-mi interziceţi asta pentru că eu nu mă consider vinovat”. El se apără. Am insistat să facă asta toată viaţa. Să nu tacă. Să nu primească umilinţe. Eu am tăcut foarte mulţi ani şi am plâns ascunsă sub masă. NU, am învăţat să spun frumos. „M-ai deranjat, m-ai jignit. Poate nu ţi-ai dat seama, dar m-ai jignit. Te rog să nu mai faci asta că mă doare!”. Şi el a învăţat să facă la fel. E foarte important. Pentru că altfel te comporţi ca atare, cu atitudine negativă.

 

 

Ca orice copil de vârsta lui, îmi imaginez că să pe Facebook, messenger…

– NU. Nu le are cu Facebook sau messenger. A fost la început nebunia după care s-a oprit. Nu comunică foarte mult, nici la telefon, nu e genul care să scrie mesaje. Preferă, dacă are timp liber, şi dacă e aici în Bucureşti (noi mai avem o casă şi la Paradisul Verde şi acolo nu stă în casă, se duce cu bicicletele, aleargă, construieşte, vinde limonadă, face împreună cu ceilalţi copii multe lucruri frumoase care nu implică un computer), să se uite la televizor (serialul lui preferat este „Doi bărbaţi şi jumătate”), se joacă pe computer diverse jocuri.

 

 

– I-aţi explicat despre pericolele on-line-ului?

– Ooo, ştie mult mai multe decât i-am explica noi. De exemplu, am început să-i vorbim despre acele prăjiturele cu care se vine prin licee şi au în ele ceva droguri. Şi devin dependenţi copiii, pentru ca apoi să cumpere. Şi el ne-a spus. „Da, ştiu, se cheamă brownies, bineînţeles că ştiu”.

A fost receptiv şi a primit cu foarte multă maturitate. Ştie despre subiect. Chiar i se pare un pic ciudat că noi vrem să vorbim cu el lucruri pe care el le ştie deja. Copiii au o informare mult mai mare decât credem noi că o au.

 

 

– Şi despre sex aţi vorbit. Când crezi că e vârsta potrivită pentru asta?

– Totul porneşte de când sunt mici, de foarte mici. Că e băieţel, că e fetiţă, cu desene. Mi s-a părut foarte normal şi firesc. Nu i-am ascuns, cu berze cu de-astea.

 

 

– Care au fost boacănele făcute de fiul tău?

– Sunt multe, pe unele nici măcar nu le pot spune. La 5 ani a condus o maşină, o maşină de cărat bagaje. S-a dat şoferul jos ca să vorbească cu cineva şi el a luat maşina. Alerga şoferul după el. Peripeţii grave: aruncat chei prin fântâni. A închis câinele într-o cutie. Sistemul de pedepse a variat de-a lungul anilor. Acum e mare, nu mai este cazul. Acum înţelege. Spune „îmi pare rău”.

Îmi mai aduc aminte, avea vreo 4 ani, şi eram în Maramureş. Şi am primit cadou un ou pictat manual. I-am explicat că e foarte greu de făcut, că ţin mult la acel ou şi te rog să ai grijă de el. Pe vremea aia când făcea ceva îl trimiteam la el în cameră. A venit într-o zi cu oul spart. Acel ou. Şi cu mâna întinsă îmi spunea „Să mă duc sus, mă duc sus. Trebuie să mă duc sus, nu-i aşa!”.

 

 

– Aţi fost genul de părinţi care şi-au cocoloşit copilul sau l-au lăsat să facă greşeli, să înveţe importanţa pragului de sus?

– Eu am avut tendinţa să fac asta. Soţul meu l-a lăsat de fiecare dată să se lovească. Şi chiar l-a împins la libertate. Mulţi ne-au acuzat că l-am lăsat în atâta libertate. A stat singur cu lunile în America.

 

 

– Crezi că prietenia cu copilul îţi subminează autoritatea?

– NU. Soţul meu şi Radu au o relaţie de prietenie foarte solidă. Şi totuşi este ferm cu el. Iar Radu îl ascultă. Eu pot să spun şi de 20 de ori un lucru, fără efect. E adevărat, şi eu am permis să se întâmple asta.

 

 

Adriana Văduva

redactor-şef www.sfatulparintilor.ro

 

 

Credit foto: Zoltan Lorencz

 

Mai multe interviuri cu vedete părinţi aici.

Cuvinte cheie: , ,

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (6)

  1. alinutza88 spune:

    o familie reusita. FELICITARI!

  2. ananaghi spune:

    o admir foarte mult ca femeie,dar si ca artist!se vede ca e un om cu capul pe umeri

  3. angyciobanu spune:

    Numai cuvinte de lauda pentru Anca!

  4. ramy29 spune:

    Anca Turcasiu este vedeta care a stiut sa se afirme fara scandaluri , are talent …mereu e zambitoare .Ce repede trec anii…Radu baietelul ei are 13 ani . Multumesc Sfatul Parintilor pentru acest interviu !

  5. ceauscc spune:

    nu cred ca dc esti vedeta scapi si de probelmele oamenilor de rand …cele pe care le orice familie mormala;))

  6. adelin_a spune:

    ma bucur ca tot o persoana modesta a ramas in contiuare, probabil ca si de asta o indragesc asa de mult!

Comenteaza

Meniu