Daca micutul tau pare palid si slabit, sunt sanse sa aiba o anemie cauzata de carenta de fier (anemie feripriva). Aceste doua simptome sunt, de altfel, cele mai des intalnite semne ale anemiei.
Alte simptome includ ritmul cardiac alert (batai rapide ale inimii), iritabilitatea, pierderea apetitului si o limba umflata si dureroasa. Un copil cu anemie feripriva s-ar putea totusi sa nu prezinte toate simptomele.
Potrivit statisticilor facute la nivel mondial, aproximativ 7% dintre copiii cu varsta de un an sunt anemici.
Ce este anemia feripriva si ce anume o cauzeaza?
Indiferent de tipul ei, anemia se instaleaza cand celulele rosii din sange nu transporta suficient oxigen catre tesuturile din corp. In cazul anemiei feriprive, vorbim de o deficienta de fier, care perturba producerea de hemoglobina, interferand in procesul de oxigenare a sangelui.
Astfel, organismul uman are nevoie de fier pentru a produce hemoglobina, pigmentul rosu purtator de oxigen din sange. Daca micutul tau nu primeste destul fier, va avea mai putine celule rosii de sange, iar cele pe care le va avea vor fi mai mici, prin urmare tesuturile vor primi mai putin oxigen decat au nevoie.
Copiii sunt vulnerabili la anemie in special in perioadele de crestere rapida, cand au nevoie de mai mult fier. Dar anemia provocata de carenta de fier nu apare peste noapte, ci este cauzata de o lipsa acuta, ce se dezvolta in timp. Deficienta de fier poate aparea din mai multe motive, care includ lipsa fierului din alimentatie, pierderi constante de sange (din tractul intestinal, de exemplu), precum si o absorbtie slaba a fierului in organism.
Cat de periculoasa e anemia?
Anemia feripriva poate fi periculoasa pentru sanatatea micutului tau. Pe langa simptomele amintite, un copil anemic poate suferi probleme mentale si fizice permanente. Deficienta de fier face copiii mai susceptibili la infectii si la otravirea cu plumb.
Chiar si o deficienta de fier care nu este destul de grava pentru a cauza anemia poate provoca probleme, precum dificultati de concentrare si de atentie sau lipsa agerimii.
Factori de risc
Exista mai multi factori care pot influenta aparitia anemiei feriprive.
– Varsta: Copiii sunt mai sensibili si predispusi la anemie incepand de la varsta de 9 luni si pana la 2 anisori.
– Alimentatia: De asemenea, micutii care nu primesc destul fier in alimentatie pe masura ce cresc au un risc mai mare de a deveni anemici. Pentru a contracara acest lucru, asigura-te ca puiul tau are o dieta echilibrata, care include din belsug alimente bogate in fier.
– Laptele de vaca: Tranzitia catre laptele de vaca trebuie facuta la momentul potrivit, adica nu inainte ca bebelusul sa implineasca un anisor. Sigur ca laptele aduce nutrienti importanti in dieta micutului tau, dar are un continut scazut de fier, intervenind chiar in absorbtia de fier a organismului. Daca micutul tau bea mult lapte, exista riscul sa devina anemic si pentru ca, avand burtica plina, va refuza alte alimente, poate chiar pe cele bogate in fier, de care are atata nevoie.
– Intoleranta la lactoza: Tototdata, copiii care au intoleranta la produsele lactate, iar aceasta nu a fost diagnosticata, ar putea face anemie. Motivul: un copil alergic care bea lapte poate avea sangerari intestinale, ce pot duce la anemie.
Citeste continuarea: 1 2
Aceste 3 ZODII îți vor oferi întotdeauna o a DOUA SANȘĂ
Luna DECEMBRIE 2024 ne aduce două Luni noi și o Luna plină. În ce energii terminăm anul 2024
Acatistul de multumire – Slava lui Dumnezeu pentru toate