Sunt necesari ochelarii de soare pentru copii? - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Sunt necesari ochelarii de soare pentru copii?

Sfatulparintilor » Bebeluși » Îngrijire bebelusi » Sunt necesari ochelarii de soare pentru copii?

Daca pentru tine ochelarii de soare sunt necesari vara, cu atat mai necesari sunt copilasului tau. Pentru copii exista lotiuni speciale pentru protectia solara, exista palarioare speciale cu boruri larigi, deci exista in magazine si ochelari de soare speciali pentru cei mici (si nu ne referim aici doar la forma si marime).

 

Fie ca te plimbi prin parc impreuna cu micutul si el sta linistit in carucior, fie ca se joaca cu formele de nisip undeva pe plaja, ochelarii de soare reprezinta o necesitate mai ales in timpul zilelor caniculare.

 

 

Cum sa alegi ochelarii de soare potriviti pentru copilul tau

In primul rand, ochelarii de soare cu protectie UV ar trebui purtati pe tot parcursul anului, nu doar in zilele de vara cu soare. Deoarece indicele de radiatii periculoase este tot mai ridicat, iata de ce trebuie sa tii cont atunci cand achizitionezi o pereche de ochelari de soare pentru piciul tau:

– Gradul de protectie UV nu are nicio legatura cu culoarea lentilelor. Cel mai bine ar fi sa intrebi un oftalmolog despre ce lentile blocheaza razele UV in proportie de 100% si sa le alegi pe acelea pentru copilasul tau. Lentilele de ochelari de soare, in special cele pentru copii, vin intr-o gama variata, dar alegerea unei culori tine mai mult de preferintele personale. Gandeste-te la ce ai alege tu, ce culoare ar prefera micutul tau si cadeti la intelegere

– Lumina reflectata de apa si de nisip este atat de piternica incat poate provoca arsuri la nivelul ochilor. Mai ales atunci cand alegi ca destinatie de vacanta malul marii, trebuie sa ceri sfatul unui optician in alegerea ochelarilor de soare pentru cel mic

– Ochelarii alesi trebuie sa fie conceputi special pentru copii si sa ofere protectie 100% UVA si UVB

– De asemenea, daca cel mic se afla inca la stadiu de bebe, ai grija ca ochelarii pe care ii achizitionezi sa nu contina parti metalice sau ascultite in care micutul s-ar putea rani

– Este de preferat ca lentilele ochelarilor sa aiba lentile polarizate (care sa fie avizate de medicii oftalmologi)

– Copilasii sunt mai agitati si au mereu chef de joaca, de aceea este indicat ca ochelarii lor de soare sa aiba un sistem de prindere care sa le protejeze si vederea lateralala. Daca ai un bebe, iti recomandam sa achizitionezi ochelari cu banda elastica pentru o prindere optima

–  Totodata, ochelarii micutului tau ar trebui sa fie rezistenti la socuri si sa „supravietuiasca” la eventualele accidente (scapat pe jos, aruncat, lovit).

 

 

In concluzie, daca perechea de ochelari de soare pe care vrei sa o cumperi pentru ingerasul tau indeplineste toate conditiile de mai sus, este sigura si poate fi achizitionata. Ochelarii de soare sunt necesari pentru copii pentru ca ochii lor nu pot filtra razele ultraviolete la fel de bine ca ai tai. Completeaza perechea de ochelari cu o palarioara cu boruri largi si bucura-te de vara impreuna cu piciul tau!

 

Data articol: 15/06/2014