Ce trebuie sa stii despre aspiratorul nazal - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Ce trebuie sa stii despre aspiratorul nazal

Sfatulparintilor » Bebeluși » Îngrijire bebelusi » Ce trebuie sa stii despre aspiratorul nazal
aspiratorul nazal

Cu siguranta ai auzit si tu despre aspiratorul nazal, fie ca esti proaspat parinte sau inca emotionat la gandul ca iti vei tine, in curand, in brate minunea. Batista bebelusului, cum a mai fost numit acest dispozitiv, este un aparat din ce in ce mai utilizat de catre parinti deoarece ajuta la ingrijirea bebelusului.

Un aspirator nazal este un aparat care extrage mucusul din narile bebelusului, ajutandu-l pe acesta sa respire mai usor. Trebuie inteles faptul ca un astfel de aparat nu este util doar in cazul in care ai acasa un puiut bolnavior sau racit, ci este folositor oricand, daca este sa luam in cosiderare faptul ca puiutii au nevoie de ajutor pentru orice activitate care tine de igiena.

Pentru ca bebelusii pot avea parte de secretii nazale abundende, indiferent de sezon sau de momentul zilei, trebuie sa stii ca acestea ii pot da stari de disconfort care-l vor impiedica sa manance sau sa doarma bine. Mai mult decat atat, puiutii pot avea parte de senzatii de voma din cauza cantitatii mari de secretii care pot ajunge pana in gat.

Pentru ca stim ca iti doresti ca puiul tau sa se simta bine si sa fie in siguranta si protejat, ti-am pregatit cateva sfaturi care sa te ajute sa alegi un aspirator nazal potrivit pentru nevoile voastre. Iata deci tipurile de aspirator nazal:

  1. Aspirator nazal cu pompita – acesta dispune de un tub subtire care se introduce in nara bebelusului si de o pompita care elibereaza presiune. Inainte de introducerea tubului in nasuc, parintele trebuie sa apese pompita pentru a elimina aerul din interiorul acesteia. Odata introdus capatul subtire si moale in nara bebelusului, se elibereaza presiunea de pe pompita astfel incat aspirarea secretiilor nazale sa fie usoara
  2. Aspirator naza electric – acesta functioneaza pe baza de baterii si dispune de un cap moale, din silicon, care se introduce in nara bebelusului si de o parte fixa care dispune de un buton care, odata activat, aspira mucusul. Exista cateva modele de aspiratoare nazale electrice care dispun de melodii dragute care ii vor distrage atentia bebelusului si il vor ajuta sa stea linistit pana cand tu il vei ajuta sa respire bine din nou
  3. Batista bebelusului – este un dispozitiv care se conecteaza la aspiratorul casnic si care dispune de un capat care se introduce in nara bebelusului. Puterea de aspirare a acestuia este mai mare decat in cazul altor dispozitive si, contrar asteptarilor, acesta nu deranjeaza bebelusul. Aparent o metoda neigienica, specialistii afirma faptul ca un aspirator casnic doar aspira aerul si nu sufla, motiv pentru care nu exista riscul contaminarii bebelusului cu bacterii.

La fel ca si in cazul multor altor articole pentru copii, si in cazul utilizarii aspiratorului nazal parerile sunt impartite. Unii parinti prefera utilizarea aspiratoarelor electrice, pe cand altii se declara multumiti de aspiratoarele manuale. In functie de stilul vostru de viata si de modul in care alegi sa il ingrijesti pe cel mic, oricare din cele doua variante poate reprezenta solutia ideala pentru ingrijirea micutului tau. Atata timp cat ai grija sa nu-l deranjezi pe bebe si nu-i provoci disconfort sau frica de acest aparat, poti alege oricare varianta deoarece specialistii in domeniu se asigura, de fiecare data, ca produsele nu-i dauneaza in niciun fel celui mic.

Imagine de Josef Pichler de la Pixabay

Data articol: 08/10/2019