Noii parinti au indoieli cu privire la orice aspect referitor la bebelus. Avem nevoie de liniste deplina cand doarme micutul? Pot sa ma uit la televizor cand alaptez bebelusul? Ar trebui sa-i pun muzica? Suzeta e o idee buna? Cand pot face dus? Ce ar trebui sa fac in privinta vizitatorilor? Nu exista reguli clare si rapide pentru asemenea probleme – raspunsurile depind de tine, de familia ra si de bebelus.
Trebuie sa pastrez liniste deplina?
Mai ales atunci cand sunt la primul copil, parintii au mare grija ca in casa sa nu fie deloc zgomot, in special in intervalele cand doarme bebelusul, dar acest aspect nu este unul vital. Cei mai multi nou-nascuti pot dormi in ciuda zgomotului, in vreme ce unii nu pot adormi fara zgomot „alb“, in special cel provocat de aparatele electrocasnice, cum ar fi masina de spalat sau foenul. Pentru a-ti face viata mai usoara, ajuta-ti copilul sa deosebeasca intre zi si noapte. Poti face acest lucru permitand lumina puternica, zgomotele mai intense si joaca pentru orele de zi, facand astfel ca trezirea pe timpul noptii sa se intample mai rar.
Pot sa ma uit la televizor cat il hranesc?
Multe proaspete mamici se mai uita la televizor in timpul noptii, cand alapteaza. Nu e nicio problema sa te uiti la un film sau sa stai pe internet. Cand bebelusul va creste, aceste lucruri il vor distrage, probabil, de la alaptat, insa, acum, poti face astfel de activitati. Totusi, in miez de noapte, e indicat sa nu dai volumul la maximum si sa pastrezi lumina stinsa. In acest fel, vei accentua in mintea micutului diferenta dintre zi si noapte.
Citeste si: Esti parinte? Iata 7 presiuni puse de cei din jur pe care trebuie sa le ignori
Ar trebui sa-i pun muzica?
Muzica poate calma si poate fi extrem de placuta pentru sugari. Atat timp cat bebelusul nu pare deranjat de ea, pune-i muzica. Totusi, nu te astepta la o reactie exagerata din partea lui – bebelusul tau ar putea deveni pasionat de muzica, dar, deocamdata, muzica e doar pentru tine.
Ce fac cu suzeta?
In vreme ce unii renunta la suzeta, in speranta ca micutul va gasi alte cai pentru a se calma, exista dovezi clare ca suzetele reduc riscul de aparitie a sindromului mortii subite la sugari. Totusi, specialistii sustin ca ar trebui sa astepti pana la varsta de o luna inainte de a-i da tetina. Daca vei face acest lucru, alege un model care are un varf moale si este pe masura lui. De asemenea, indicat este sa ii dai suzeta intre mese si dupa acestea.
Nu rata nici: Probleme de crestere la bebelusi si solutiile lor. Ce sunt puseele de crestere care sperie parintii
Cand pot face dus daca sunt singura cu micutul?
In cazul in care esti singura cu bebelusul dar vrei sa faci un dus, e in regula sa il pui pe micut in patut si sa mergi in camera de baie. Unele mame pun bebelusii intr-un mergator sau intr-un scaun destinat lor, plasandu-l chiar in baie sau asteapta pana ce micutul a adormit.
Ce ar trebui sa fac in privinta vizitatorilor?
In primele voastre zile acasa, prea multi vizitatori ar fi coplesitori. Roaga-ti sotul si familia sa te ajute in aceasta privinta si sa reduca numarul vizitatorilor pe cat posibil.
Autor: Alexandra NEDELCU
foto: Depositphotos.com
Urari de Craciun. 100 de mesaje de Craciun pentru iubit/iubita, familie si prieteni
HOROSCOPUL CRACIUNULUI 2024. Cum iti este CRACIUNUL in functie de ZODIE?
Ce inseamna cand versi cafeaua