Sigur ştiai că dinţişorii de lapte se schimbă când copiii ajung la vârsta şcolară. Dar, probabil nu ştiai că starea lor de sănătate influenţează în mod dramatic dentiţia permanentă. Alinierea greşită, adică dinţişorii suprapuşi sau, din contră, prea depărtaţi, cu strungăreaţă, sau cei inegali în lungime, sunt doar câteva consecinţe negative, urmare a cariilor apărute la dinţişorii de lapte. Cum se explică acest lucru? La rădăcina dinţilor de lapte se află déjà formaţi, sub formă de muguri, dinţii permanenţi. Tocmai de aceea, dacă dinţii temporari sunt afectaţi de carii, şi cei permanenţi pot avea de suferit.
Cariile dinţilor de lapte strică dantura permanentă
Locul dinţilor permanenţi este ţinut de dinţişorii de lapte. Dacă aceştia din urmă, mult mai scurţi şi mai fragili decât cei permanenţi sunt cariaţi, există riscul ca dinţii noi să se deterioreze şi ei. Mai mult decât atât există şi riscul ca ei să erupă mai devreme decât ar fi normal. Dacă apar mai devreme, se erodează mai rapid şi, în plus, cresc pe arcade insuficient dezvoltate. Aşa se explică o parte din cazurile de înghesuiri dentare, adică acel fenomen care constă în creşterea unor dinţişorii încălecaţi.
Şi bebeluşii au probleme dentare dureroase
Cariile de biberon sunt un tip aparte de afecţiune dentară. Ele sunt produse de lichidele îndulcite cu care sunt hrăniţi unii copii, precum ceaiurile, sucurile şi laptele praf, şi de folosirea suzetei care permite înmulţirea bacteriilor acide în gură. Riscul de formare a cariilor de biberon este şi mai mare dacă cei mici adorm cu suzeta în gură, spun medicii stomatologi. Spre deosebire de cariile adulţilor, care progresează lent, în ani de zile, cariile de biberon sunt foarte agresive. Ele pot fi déjà prezente la vârsta de doi ani şi pot distruge în totalitate coroanele dentare. Din cauza durerii, copiii pot refuza să mănânce şi pot avea probleme digestive.
Splălatul pe dinţi nu este suficient
Cei mici trebuie să deprindă regulile unei igiene dentare corecte de la vârste foarte mici. Spălatul pe dinţi se învaţă mai întâi în joacă, iar tu va trebui să-I asişti pe cel mic de fiecare dată pentru a evita accidentele: copilul poate înghiţi pasta sau se poate răni cu periuţa. În plus, studiile au demostrat că până la vârsta de 8 ani, copiii nu au suficientă îndemânare încât să se spele corect singuri. Dar, există şi soluţii prin care poţi completa efectul benefic al spălatului pe dinţi. Produsul Toothpaste Tablets® de la Secom®, sută la sută natural are efect bactericid, prevenind apariţia tartrului la copii, se administrează de două ori pe zi şi se mestecă până se dizolvă. Apoi se clăteşte cu apă. Efectele benefice ale tabeletelor Toothpaste Tablets® constau în reducerea formării plăcii dentare şi a cariilor, precum şi în faptul că reduc simptomatologia specifică gingivitei, adică inflamaţia şi sensibilitatea gingiilor, precum şi hemoragiile gingivale. Produsul este recomandat de Societatea Română de Pediatrie şi are gust de fructe, pe placul celor mici.
Mai multe detalii despre produsele Secom puteţi obţine accesând www.secom.ro
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?