Dimensiunea a treia (3D) inseamna dualitate, “bun”/”rau”, “corect”/ ”incorect”, inseamna separare, inseamna a-i judeca pe altii.
Noi, cei care suntem treji din punct de vedere spiritual in acest moment, suntem pionerii in acest proces de Ascensiune
Cred ca este necesar sa intelegem foarte clar ce inseamna sa accesezi o anumită Dimensiune si ce inseamna sa te stabilizezi/ ancorezi in acea Dimensiune.
Noi, cei treji spiritual, incepem sa ne adunam acum – si ne „adunam” cel mai des prin intermediul internetului, fiindca daca ne raportam la populatia Pamantului, deocamdata sunt putini cei care s-au trezit spiritual si si-au inceput procesul Ascensiunii.
Pe masura ce cresteti ca nivel vibrational veti constata ca apar schimbari importante: nu mai credeti ce credeati inainte, nu mai faceti ce faceati inainte, nu va mai simtiti atrasi de persoanele care formau anturajul vostru.
Atunci cand crestem in vibratie ne asumam suvernitatea personala: stim clar cu ce rezonam si cu ce nu rezonam, ce are sens si ce nu (mai) are sens pentru noi, ce vrem si ce nu (mai) vrem, stim ce credem si ce nu (mai) credem, facem „curatenie” in credintele pe care le aveam si cu care am functionat decenii la rand – credintele familiei noastre, ale societatii noastre, ale religiei in care am fost crescuti, credinte ale paradigmei 3D.
Sinele tau Superior vrea sa iti amintesti ca este necesar sa te lasi condus de Iubire, nu de frica.
Sinele Superior urmareste intotdeauna Binele nostru cel mai Inalt, insa vocea lui este uneori acoperita de vocea egului nostru.
Atunci cand cresti vibrational tu urci la un alt nivel de constiinta si devii o alta Versiune a ta, care functioneaza altfel decat Versiunea anterioara si face alte alegeri decat facea Versiunea ta anterioara.
Incep prin a va reaminti de rolul pe care noi, Cei care aratam Calea, il avem aici, pe Pamant. Acest rol presupune sa simtim din ce in ce mai intens energiile, ceea ce ne va permite sa experimentam o stare mai profunda de Iubire decat cea pe care am experimentat-o pana acum.
Pe masura ce cresti vibrational constientizezi ca nu are niciun sens sa intri in discutii in contradictoriu cu alti oameni, incercand sa-ti argumentezi adevarul, sa le explici de ce crezi ceea ce crezi sau incercand sa-i convingi ca tu ai dreptate si ei nu au, ca adevarul tau e “mai bun”/ e “cel corect”.
Când mamele sunt însărcinate, celulele bebelușului migrează în sângele lor și apoi se învârt înapoi în bebeluș, se numește „microchimerism fetal-maternal”.
Cand te trezesti spiritual o sa-ti sara in ochi tot ceea ce nu este benefic pentru tine in viata ta la acel moment.
Știai că sufletul copilului tău te-a ales pe tine, înainte de a se naște, pentru a-i fi Mamă?
Este important sa va exercitati discernamantul in ceea ce priveste persoanele/ grupurile de care va apropiati, in cautare de tovarasi pe calea spirituala.
Nu insistati in a discuta despre experientele voastre „ciudate” cu persoane care sunt inca adormite, care nu pot intelege despre ce vorbiti si care nu vor face altceva decat sa va descurajeze, sa va faca sa va indoiti de voi insiva si de ceea ce experimentati, sa va faca sa va ganditi ca ati luat-o razna.
O temă a lunii august se referă la faptul că LUMINA VA FI FOARTE PUTERNICĂ ȘI VA PRODUCE FRICȚIUNI/ CONFLICTE UNEORI.
O temă a lunii august este FURIA CA O LIMITĂ ÎN RELAȚII. Și e vorba de relațiile cu oamenii sau în relația cu lumea largă.
O temă a lunii august se referă la O NESIGURANȚĂ ÎN ALEGERILE PE CARE LE FACEM.
O temă a lunii august se referă la A PERMITE SCHIMBAREA, la A AJUNGE LA UN NIVEL MAI ÎNALT AL ACCEPTĂRII.