Când trăiești toată viața într-o ceață deasă, nu îți dai seama că există și alt gen de viață, că poate fi și altfel. Ți se pare „normală” viața pe care o duci și ți se pare că tot ceea ce există este ceea ce vezi (deși nu vezi mare lucru).
Când te trezești din punct de vedere spiritual, când începi să ascensionezi, practic, tu crești vibrațional – pornești de la un nivel redus de vibrație/ c
O să vorbim astăzi despre ce înseamnă să te trezești, să crești vibrațional și să treci dintr-o Dimensiune în alta.
Vrei să vezi cât de spiritual ești, cât de priceput ești în a-ți menține echilibrul energetic/ emoțional?
„A accepta ceea ce este” nu înseamnă a accepta să rămâi în situații în care ești tratat iar și iar într-un mod lipsit de respect/ abuziv, în care sănătatea ta fizică, emoțională și psihică este în pericol.
Cei mai mulți oamenii aflați în situații dificile/ dureroase vor o soluție minune care să rezolve totul dintr-odată, nu vor un proces în care să facă pași mărunți până la rezolvarea definitivă.
Unii oameni sunt în relații în care nu mai este locul lor de mult/ care au expirat de mult, dar rămân în acele relații spunându-și că „acceptă ceea ce este” și că astfel sunt spirituali.
Mulți oameni aflați pe calea spirituală înțeleg într-un mod greșit noțiunea de „acceptare”.
Unul dintre lucrurile care ne împiedică să facem schimbări este acela că nu vrem să să pierdem „investițiile” pe care le-am făcut.
Atunci când avem un nivel înalt de Conștiință, putem VEDEA că totul în viața noastră a fost perfect aranjat (de sufletul nostru), ca să ne învățăm lecțiile și să evoluăm.
Indiferent câte griji îți faci cu privire la ceea ce se va întâmpla în continuare, ceea ce se va întâmpla va fi exact ceea ce este nevoie să se întâmple, pentru ca umanitatea să evolueze.
Motivul pentru care o mulțime de oameni nu fac nimic concret pentru a schimba lumea în bine este acela că ei petrec foarte mult timp pe rețelele de socializare, unde se plâng ce rea e lumea sau povestind ce le-a făcut X sau Y sau plângându-se că nu mai poți să ai încredere în nimeni, etc.
Când au o stare proastă, când sunt tulburați/ copleșiți de diverse emoții de vibrație joasă, o mulțime de oameni intră pe rețelele de socializare, căutând alinare/ vindecare sau pur și simplu pentru a-și vărsa acolo amarul.
Tu ești centrul câmpului tău energetic, iar cei din jur sunt ca niște cercuri concentrice în jurul nucleului.
Unii oameni îmi spun că nu reușesc să se iubească pe ei înșiși, că nu mai au energie să se iubească pe ei înșiși, pentru că viața lor este extrem de dificilă.
Sunt situații în care discuțiile spirituale nu ajută; a trata unele probleme analizând din punct de vedere spiritual chestiunea nu-i ajută cu nimic pe cei în cauză.
Dacă vrei să faci ceva ca să schimbi în bine această lume, ajută-i (în orice mod poți) pe cei din jur, oferă cuiva o șansă, oferă-i o oportunitate.
Vă întreb ceva, în legătură cu oamenii care ies în stradă și țipă și-i judecă pe alții și-i acuză de tot felul de lucruri și protestează la modul vehement/ violent: câți dintre ei credeți că oferă resurse/ oportunități (adică ajutor de orice fel) vecinilor/ cunoscuților lor care sunt dezavantajați din acest punct de vedere?
Dacă tu consideri că toți suntem UNA, că toți suntem egali, nu poți avea probleme cu alte rase. Dacă tu întâlnești un om care arată altfel decât tine, care are o piele de o altă culoare decât a ta, ce te face să crezi că el e diferit de tine? Nu este. Este tot un om, ca și tine.
O să vă vorbesc astăzi despre modul în care puteți acționa atunci când aveți de-a face cu nedreptăți/ persecuție/ rasism/ terorism, etc (și este doar o posibilă variantă, este perspectiva mea cu privire la acest subiect).