Tot ceea ce experimentezi reprezintă o pregătire pentru viața ta în 5D. Toate obstacolele, dificultățile, provocările, momentele de criză te ajută să evoluezi
Nu te poți aștepta ca viața ta să se schimbe dacă nu faci tu însuți niște schimbări.
Atât de mulți dintre noi ne agățăm de vechi prieteni, deși am depășit cu mult nivelul lor de vibrație și simțim clar că nu mai avem nimic în comun cu ei…
Ca să treci de la un nivel de Conștiință 4D la un nivel de Conștiință 5D este necesar să ai deplină încredere în ghidarea pe care o primești, să capitulezi și să faci saltul de credință/ „saltul în gol”, atunci când ești ghidat să îl faci.
Atunci când îți faci mereu griji pentru cei din jur, fie ei persoane apropiate sau mai puțin apropiate, când ești îngrijorat pentru că au ales să facă un anumit lucru cu care tu nu ești de acord sau care tu consideri că este periculos, dacă ești îngrijorat de faptul că unii dintre cei cunoscuți nu vor ascensiona, etc, atunci tu funcționezi de la un nivel redus de vibrație. Tu funcționezi în tiparul Salvatorului.
Oamenii cu adevărat treji din punct de vedere spiritual sunt cei care își asumă puterea personală, care-și asumă responsabilitatea pentru ceea ce simt și pentru viața lor, care nu-și proiectează emoțiile asupra celor din jur și care nu așteaptă să fie salvați de alții.
Când privim ceea ce se întâmplă acum pe Pământ de la un nivel mai înalt de vibrație/ Conștiință putem deosebi patru grupuri mari de oameni:
Folosiți-vă timpul cu înțelepciune, investiți-vă timpul în persoane/ activități/ relații care vă ajută să vă cunoașteți mai bine pe voi înșivă, să învățați, să evoluați, pentru a ajunge la excelență în domeniul vostru!
Ca să atingi Măiestria într-un domeniu este nevoie de timp și de multă muncă; pentru a ajunge la un nivel mai înalt de evoluție spirituală este de asemenea nevoie de timp și de multă muncă pe care o faci cu tine însuți.
Atât de mulți oameni de pe Pământ se simt mai degrabă victime decât ființe energetice conștiente de puterea lor personală…
Toți oamenii care trăiesc pe Pământ, indiferent cât de evoluați ar fi, mai au de făcut curățări energetice și veți beneficia în continuare de valuri de energii de vibrație înaltă care să vă ajute la curățarea energiilor de vibrație joasă din interiorul vostru.
Voi nu ați venit pe Pământ ca să găsiți învățăturile perfecte care să vă spună ce să faceți, ce să nu faceți, ce să mâncați, ce să nu mâncați, etc.
Este posibil să constatați uneori că diverse lucruri/ metode/ practici nu mai rezonează cu voi, deși în trecut acele lucruri v-au făcut o mare plăcere sau acea practică spirituală v-a ajutat foarte mult.
Este în regulă să vă îndepărtați de unii oameni, dacă simțiți că asta este potrivit pentru voi.
Aveți răbdare cu voi înșivă, având convingerea deplină că vă îndreptați în direcția cea bună și continuați să curgeți cu fluxul, fiindcă așa avansați cel mai rapid pe Calea voastră.
Emoțiile voastre devin din ce în ce mai mai intense și mai puternice, iar asta se întâmplă pentru că sunteți ajutați să evoluați.
Când începi să lucrezi cu tine însuți, când crești ca nivel de Conștiință, este ceva natural să ai niște standarde mai înalte și în privința relațiilor.
În ultima perioadă, pentru mulți dintre noi, marea provocare a fost următoarea: Poți să te vezi pe tine însuți ca parte a unui Întreg, a umanității și ca atare, să nu încerci să-ți impui opiniile/ adevărul în fața celor care au opinii/ adevăruri complet diferite de alte tale?
Dacă nu știi cum să experimentezi de unul singur pacea și fericirea autentică, e imposibil să le trăiești într-o relație cu o altă persoană.
Atunci când te pui în serviciul Binelui comun nu-ți evalua „eficiența” după criterii care țin de numărul de like-uri, de vizualizări, de urmăritori, popularitate, etc, pentru că tu ai și un impact la nivel energetic, care nu poate fi văzut cu ochii fizici și nu poate fi măsurat cu unitățile de măsură obișnuite.