NOU! Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Luni 14 iunie - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

NOU! Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Luni 14 iunie

Sfatulparintilor » Vibratia zilei » NOU! Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Luni 14 iunie
vibratia zilei 2 martie 2024

Ce legatura e intre vibrația fiecaruia si destramarea unor relații in aceasta perioada a noilor energii planetare? De ce se despart atat de mulți oameni in ultima vreme sau relații de o viata pur si simplu se dezintegreaza? Iată răspunsul lui Lorie Ladd în traducerea Mihaelei Dan.

Citeste AICI mesajele zilelor anterioare, de actualitate oricand!

Mesajul lui Lorie Ladd:

Unul dintre motivele pentru care în această perioadă se rup relații (de orice tip) este acela că oamenii au niveluri de vibrație diferite. 
Una dintre consecințele evoluției spirituale este acela că pierdem oameni din viața noastră. Și unii nu vor să experimenteze așa ceva, ei nu vor să piardă oameni dragi/ apropiați.Totul este energie, totul este vibrație. Tu ești energie, toți ceilalți sunt energie. Când interacționezi cu un alt om are loc o interacțiune energetică. Când înțelegi asta nu mai iei lucrurile la modul personal, pentru că știi că modul în care se comportă acel om ține de nivelul său de vibrație, de energiile care sunt în interiorul lui, nu de tine.  Pe măsură ce crești vibrațional, și interacțiunile cu cei din jur se vor schimba. Vei constata că sunt oameni cu care rezonai în trecut, dar nu mai rezonezi acum, că sunt relații în care te simțeai bine în trecut și în care nu mai poți rămâne acum. Și uneori o să-ți spui „Stai puțin, cum se poate întâmpla asta? Ăsta este cel mai bun prieten al meu/ partenerul meu/ partenera mea, suntem împreună de atâta timp, ne-am potrivit atâta timp, nu se poate să nu ne mai potrivim!”. Nu e vorba de doi oameni, e vorba despre două energii care au niveluri diferite de vibrație acum! E un joc al energiilor. Și când înțelegi asta nu mai iei lucrurile la modul personal, pentru că știi că nivelul de vibrație al unui om, „semnătura sa energetică”, va dicta realitatea în care trăiește acel om, va dicta care sunt „lentilele” cu care privește lumea acel om. Și e complicat când doi oameni trăiesc în două realități diferite…

Tu privești lumea prin niște lentile care sunt unice, nimeni altcineva nu mai are exact aceleași lentile ca ale tale.

Și nu poți umbla de colo-colo având pretenția ca toți ceilalți să vadă lumea exact așa cum o vezi tu, pentru că ceilalți au alt gen de lentile decât ale tale. Nu poți să consideri că cine nu vede lumea așa cum o vezi tu e „nebun”/ „prost”; nu ești tu deținătorul adevărului absolut. Sunt miliarde de oameni pe planetă și mulți dintre ei nu vor vedea niciodată lumea/ realitatea așa cum o vezi tu.
Și pentru că alții văd lumea/ realitatea altfel decât o vedem noi, creăm o divizare/ separare, când, de fapt, este ceva natural ca alți oameni să aibă alte păreri decât noi. Fiecare vede o lume/ realitate diferită, în funcție de nivelul său de vibrație; de ce nu putem să acceptăm acest lucru? De ce nu putem să respectăm dreptul fiecăruia de a avea propriul adevăr, care este cel aferent nivelului său de vibrație?Cum putem să ne așteptăm ca toți oamenii să aibă exact aceeași părere cu privire la un anumit subiect, când pe planeta aceasta sunt oameni cu niveluri foarte diferite de vibrație? De ce încercăm să-i forțăm pe alții să adopte adevărul nostru (aferent nivelului nostru de vibrație), când acei oameni se află la un nivel foarte diferit de vibrație?

De ce nu putem accepta faptul că acei oameni nu sunt pregătiți să audă/ înțeleagă adevărul nostru, pentru că încă nu au ajuns la cel nivel de vibrație?

Pe de altă parte, atunci când tu te forțezi să „încapi”/ „te înghesui” în realitatea altuia, care are o vibrație diferită de a ta, ca să nu „pierzi” acel om,  te simți sufocat. Te negi pe tine însuți, îți negi adevărul, îți negi rezonanța. 
Noi am fost programați să respectăm regulile societății, să rămânem în turmă, să facem ce ni se spune că „trebuie” să facem și așa am învățat de mici să ne ignorăm propria rezonanță, ca să ne integrăm. Și acum ne trezim, începem să descoperim cine suntem noi cu adevărat și ieșim din „cutiile” în care am stat înghesuiți. Acum suntem atenți la ceea ce simțim, la ceea ce dorim, la ceea ce gândim. Și apoi începem să ne rostim adevărul și ca efect, suntem atacați/ marginalizați/ ironizați/ izolați de cei din jur, pentru că nu mai vedem lucrurile cu lentilele cu care le văd ceilalți.

E ciudat ca după atâția ani trăiți în conformitate cu regulile societății 3D, să începem să învățăm de la zero cum să fim noi înșine.

Învățăm să ne rostim adevărul, învățăm să avem încredere în ghidarea noastră interioară…

La început, când te trezești spiritual și începi să evoluezi, ești foarte confuz, pentru că descoperi că tot ceea ce ai crezut înainte era o minciună, dar nu mai știi care este adevărul tău, nu mai știi ce să crezi. Este nevoie să înveți să recunoști ceea ce este adevărat pentru tine și ce nu, să înveți să recunoști când ghidarea ta interioară îți spune „Da” și când îți spune „Nu”.Devii tot mai mult o ființă energetică, simți tot mai mult energiile din jur, îți monitorizezi gândurile, cuvintele, alegerile.E ca și cum ai fi într-o sală de cinema și sunt nenumărate ecrane pe care rulează câte un film și nu mai știi la care dintre ele să te uiți, te simți zăpăcit/ copleșit de toate acele lucruri care se întâmplă simultan. Și încetul cu încetul înveți cum să-ți descoperi propriile adevăruri și să te ancorezi în inima ta, menținându-te la un nivel înalt de vibrație. Iar când începi să-ți rostești adevărul vor fi oameni apropiați care îți vor reproșa „Cum poți să faci asta?”/ „Cum poți să spui așa ceva?” și unele relații vor dispărea din viața ta și apoi vei întâlni alți oameni ca tine, care îți vor da un fel de siguranță cu privire la faptul că nu ai luat-o razna. (Lorie Ladd)

Sursa : https://www.facebook.com/dan.mihaela.503

Data articol: 13/06/2021