Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Vineri 19 aprilie 2024 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Vineri 19 aprilie 2024

Sfatulparintilor » Vibratia zilei » Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Vineri 19 aprilie 2024
vibratia zilei 19 aprilie 2024

Noile energii scalda planeta, ne introduc in noile dimensiuni si ni se transmit informatii noi pentru a naviga in calatoria noii vieti. Iata raspunsuri de la lucratori de lumina si mesageri din taramurile superioare, in traducerea Mihaelei Dan.

Citeste AICI mesajele zilelor anterioare, de actualitate oricand!

Iata mesajul zilei pentru claritatea ta

Ghidarea divină nu o să vă ceară să vă integrați în mulțime, ghidarea divină o să vă ceară întotdeauna să faceți altceva decât face restul lumii.

A urma ghidarea divină nu este floare la ureche, asta nu o să vă facă o persoană populară în comunitate; a urma ghidarea divină înseamnă să faci lucruri care îi șochează/ irită/ revoltă/ înfurie pe ceilalți.

Unii oamenii sunt atât de narcisiști, încât au pretenția ca dacă urmează ghidarea divină să fie recompensați de Dumnezeu, au pretenția ca totul să se aranjeze perfect în viața lor și lucrurile să fie cât se poate de bune din toate punctele de vedere, doar fiindcă ei binevoiesc să-l asculte pe Dumnezeu. Ei consideră că dacă urmează ghidarea divină, Dumnezeu trebuie să le confirme asta prin a face în așa fel, încât totul să meargă perfect în viața lor.

De fapt, lucrurile merg așa: tu alegi să urmezi necondiționat ghidarea divină și accepți ca lucrurile să se întâmple așa cum vrea Dumnezeu, indiferent cât de inconfortabil/ neplăcut va fi pentru tine. Tu alegi să urmezi ghidarea divină și accepți „Facă-se Voia Ta!”, indiferent care este Voia lui Dumnezeu. Și dacă după ce ai urmat ghidarea divină totul se prăbușește în jurul tău, accepți acest lucru, pentru că știi că asta este decizia lui Dumnezeu, că El a rânduit ca totul să se prăbușească în jurul tău, fiindcă are un Plan pe care mintea ta umană nu-l înțelege.

„Am urmat ghidarea divină și uite ce mi s-a întâmplat! Nu e corect!”

Dumnezeu nu este obligat să-ți dea ție explicații pentru ceea ce face, așa că ține-ți gura și urmează ghidarea divină!

Aici nu e vorba de confortul tău (egoului tău), de stabilitatea/ siguranța ta (a egoului tău), aici e vorba de Planul lui Dumnezeu, de ceva mult mai înalt decât aspectul tău uman! Faptul că tu te afli pe moment într-o situație inconfortabilă nu are importanță; ori ai credință deplină în Dumnezeu, ori nu ai!

Dacă tu ai nevoie de explicații de la Dumnezeu înseamnă că nu meriți ca El să lucreze prin tine. Nu mai veni cu pretenția ca Dumnezeu să-ți dea ție explicații logice pentru modul în care orchestrează tot ce se întâmplă în Univers, nu mai veni cu pretenția ca Dumnezeu să-ți dea ție o viață de vis pentru că ai binevoit să urmezi ghidarea divină, fiindcă nu așa funcționează lucrurile! Nu îi spui tu (egoul tău) lui Dumnezeu ce să facă, nu decizi tu (egoul tău) ce e drept și ce nu e drept, ai înțeles? Nu îndrăzni să vii cu texte de genul „Am urmat ghidarea divină și nu sunt mulțumit de rezultat, nu-mi place ce se întâmplă în viața mea”!

Când o să-ți vii în fire și o să înțelegi cum merg lucrurile când e vorba de a urma ghidarea divină, Dumnezeu o să discute cu tine. Până atunci, lui Dumnezeu nu-i pasă de crizele tale de isterie.

Atât timp cât vei ridica vocea la Dumnezeu, El n-o să dea doi bani pe crizele tale. Când te vei smeri, când vei capitula și îi vei spune „Doamne, nu mai știu ce să fac, sunt în impas. Am nevoie de ajutorul tău, te rog. Am nevoie de toată Grația divină pe care consideri potrivit să mi-o trimiți!”, Dumnezeu o să te inunde cu Grația sa. (Caroline Myss)

Omenirea traverseaza vremuri fara precedent. Suntem in plin proces de schimbare prin care ne desprindem de o lume asa cum o stiam dintotdeauna si sub ochii nostri se cladeste o lume noua in care functionarea noastra va fi din spatiul si energia inimii si mai putin a mentalului. Daca traiesti in aceste vremuri pe Terra, inseamna ca sufletul tau a ales sa participe la acest unic fenomen prin care vibratia planetei creste si automat totul se transforma – actiuni, comportamente, tipare, ganduri, emotii. Toate trebuie sa fie de o vibratie mai inalta, compatibila cu cea a codurilor de lumina ce scalda Pamantul de cel putin 2 ani incoace. De ce multi am trait si traim crize existentiale profunde pe plan personal, profesional, de relatii, de identitate? De ce multi ne simtim rataciti, fara directie, in timp ce altii parcurg drumul cu usurinta? Acest articol zilnic isi propune sa aduca raspunsuri si ceva mai multa claritate – atat cat avem acces la acest moment.

Sursa: https://www.facebook.com/dan.mihaela.503

Data articol: 18/04/2024