Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Marti 17 iunie 2025 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 15 ani pentru voi

Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Marti 17 iunie 2025

Sfatulparintilor » Vibratia zilei » Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Marti 17 iunie 2025
vibratia zilei 28 octombrie 2025
Autor: Redacția Sfatulparintilor.ro

Noile energii scalda planeta, ne introduc in noile dimensiuni si ni se transmit informatii noi pentru a naviga in calatoria noii vieti. Iata raspunsuri de la lucratori de lumina si mesager din taramurile superioare, in traducerea Mihaelei Dan.

Citeste AICI mesajele zilelor anterioare, de actualitate oricand!

Iata mesajul zilei pentru claritatea ta

Nu trebuie să fii exact la fel tot timpul. Și dacă o învățătură vă cere asta, nu este o învățătură benefică pentru voi. Sunt unele învățături care vă spun că trebuie să fiți mereu într-o stare de vibrație înaltă, pentru că altfel veți bloca manifestarea unor lucruri pe care le doriți în viața voastră.

Eu consider că a fi în aliniere cu Divinitatea înseamnă a acționa în orice moment cu cea mai mare integritate de care sunt capabil. Dacă eu simt furie în acel moment, a funcționa în integritate înseamnă a accepta faptul că simt furie și a-mi permite să simt ceea ce simt.

Dacă tu îmi spui că eu trebuie să simt doar Iubire 24 de ore din 24, pentru ca Dumnezeu să-mi dea ce vreau/ să mă ajute să manifest ce-mi doresc, înseamnă că îmi spui că eu nu trebuie să recunosc ceea ce simt, atunci când simt emoții de vibrație joasă – înseamnă că-mi ceri să nu funcționez în integritate. Dacă se întâmplă ceva și simt furie, în conformitate cu învățătura ta, eu ar trebui să-mi spun: „Nu-mi pot permite să simt furie, fiindcă risc să nu mai manifest sufletul meu pereche. Încerc de atâta vreme să-mi manifest sufletul pereche, simt că sunt aproape de a reuși, o simt prin toți porii, dar dacă acum îmi permit să simt furie, sufletul meu pereche o să fie deturnat și o să ajungă la vecinul. Și tipul ăla chiar nu merită minunea de femeie care este sufletul meu pereche”.

„Trebuie să fiu iubitor tot timpul ca fiu iluminat”.

Dacă vreți să știți, oamenii cu adevărat evoluați din punct de vedere spiritual sunt cei mai liberi/ autentici oameni. Ei își permit să fie ei înșiși în fiecare moment. Și dacă nu cunoști vibrația iluminării sau dacă habar nu ai ce înseamnă de fapt adevărata spiritualitate, o să ți se pară că sunt niște ciudați, pentru că au comportamente care ți se par contradictorii.

Discuția voastră ar putea fi ceva de genul:

„Ce mai faci?”

„Încerc să fiu Iubire tot timpul.”

„De ce?”

Și voi ați gândi „Dumnezeule, omul ăsta nici nu și-a început Călătoria spirituală, dacă nu înțelege de ce încerc să fiu Iubire tot timpul!”. (Matt Kahn)

Omenirea traverseaza vremuri fara precedent. Suntem in plin proces de schimbare prin care ne desprindem de o lume asa cum o stiam dintotdeauna si sub ochii nostri se cladeste o lume noua in care functionarea noastra va fi din spatiul si energia inimii si mai putin a mentalului. Daca traiesti in aceste vremuri pe Terra, inseamna ca sufletul tau a ales sa participe la acest unic fenomen prin care vibratia planetei creste si automat totul se transforma – actiuni, comportamente, tipare, ganduri, emotii. Toate trebuie sa fie de o vibratie mai inalta, compatibila cu cea a codurilor de lumina ce scalda Pamantul de cel putin 2 ani incoace. De ce multi am trait si traim crize existentiale profunde pe plan personal, profesional, de relatii, de identitate? De ce multi ne simtim rataciti, fara directie, in timp ce altii parcurg drumul cu usurinta? Acest articol zilnic isi propune sa aduca raspunsuri si ceva mai multa claritate – atat cat avem acces la acest moment.

Sursa: https://www.facebook.com/dan.mihaela.503

Data articol: 16/06/2025