Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Luni 30 octombrie 2023 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Luni 30 octombrie 2023

Sfatulparintilor » Vibratia zilei » Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Luni 30 octombrie 2023
vibratia zilei 30 noiembrie 2024

Noile energii scalda planeta, ne introduc in noile dimensiuni si ni se transmit informatii noi pentru a naviga in calatoria noii vieti. Iata raspunsuri de la Caroline Myss, lucrator de lumina si mesager din taramurile superioare.

Citeste AICI mesajele zilelor anterioare, de actualitate oricand!

Iata mesajul zilei pentru claritatea ta de la Caroline Myss

Oamenii vin pe Pământ sub contract (un contract sacru, încheiat la nivel de suflet), dar nu-și mai amintesc asta și nu știu cât de puternici pot deveni dacă sunt dispuși să capituleze în fața Voinței divine, în loc să-și urmeze propria voința (adică voința minții lor umane).

Contractele sacre te duc mereu într-o zonă de mister, pentru că ele presupun să faci anumite lucruri, deși nu știi de ce le faci. Este vorba despre a urma necondiționat ghidarea divină, a face ce ești ghidat să faci, chiar dacă uneori nu are nicio logică pentru mintea ta umană, chiar dacă nu ai nicio idee de ce este necesar să faci acel lucru.

Dacă ar fi să explici, nu ai putea spune de ce faci acel lucru, nu ai putea spune de ce ești ghidat să mergi într-un anumit loc, nu știi de ce simți să stai în preajma unei anumite persoane; știi doar că asta simți că ești ghidat să faci și o faci, nu stai la discuții.

Contractele la nivel de suflet te aduc iar și iar la întrebarea: „Ești dispus să capitulezi în fața Voii/ ghidării divine, chiar dacă nu ai nicio idee care va fi rezultatul final?”.

Un exemplu: gândește-te la relația ta cu o persoană pe care o iubești; și este valabil și dacă te gândești la relația cu o persoană de care îți este frică. Acestea sunt tipurile de persoane pe care îți dorești cel mai mult să le controlezi, fiindcă sunt cele care pot să îți dea peste cap viața.

Aceste două persoane vor scoate la iveală aspectul tău manipulator, vor scoate la iveală cele mai întunecate aspecte ale tale.

Aceste două persoane au un contract la nivel de suflet cu tine, ele te ajută să conștientizezi cât de nesigur ești, câtă frică ai în interiorul tău, cât de neputincios te simți.

Tu poți să te agăți de persoana pe care o iubești și să faci orice ca să o ții lângă tine, respectiv poți să îi opui rezistență persoanei de care îți este frică.

O altă variantă ar fi să îi spui Divinității: „Las în mânile tale această relație. Nu știu cât timp va fi această persoană în viața mea, dar atât timp cât este în viața mea o să învăț ce am de învățat din interacțiunea cu ea. Poate că ea va fi în viața mea până la final, poate nu, dar voi învăța tot ce pot din această experiență pe care o am cu ea și până când experiența se va încheia – fie că asta se va întâmpla mâine sau la finalul vieții mele -, o să am încredere că durata relației mele cu această persoană și provocările pe care le prezintă această relație au un rost, sunt orchestrate divin, țin de Voia ta”.

Nu știu mulți oameni care sunt dispuși să aleagă cea de a doua variantă. (Caroline Myss)

Omenirea traverseaza vremuri fara precedent. Suntem in plin proces de schimbare prin care ne desprindem de o lume asa cum o stiam dintotdeauna si sub ochii nostri se cladeste o lume noua in care functionarea noastra va fi din spatiul si energia inimii si mai putin a mentalului. Daca traiesti in aceste vremuri pe Terra, inseamna ca sufletul tau a ales sa participe la acest unic fenomen prin care vibratia planetei creste si automat totul se transforma – actiuni, comportamente, tipare, ganduri, emotii. Toate trebuie sa fie de o vibratie mai inalta, compatibila cu cea a codurilor de lumina ce scalda Pamantul de cel putin 2 ani incoace. De ce multi am trait si traim crize existentiale profunde pe plan personal, profesional, de relatii, de identitate? De ce multi ne simtim rataciti, fara directie, in timp ce altii parcurg drumul cu usurinta? Acest articol zilnic isi propune sa aduca raspunsuri si ceva mai multa claritate – atat cat avem acces la acest moment.

Sursa: https://www.facebook.com/dan.mihaela.503

Data articol: 29/10/2023