Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Joi 7 decembrie 2023 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Joi 7 decembrie 2023

Sfatulparintilor » Vibratia zilei » Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Joi 7 decembrie 2023
vibratia zilei 25 noiembrie 2024
Credit foto: pixabay.com

Acum ai fi putut face orice altceva sau ai fi putut fi pe alt site. Și, totuși, ești aici. Îți mulțumim. Bine ai venit! Cu prietenie, Sfatulparintilor.ro

Noile energii scalda planeta, ne introduc in noile dimensiuni si ni se transmit informatii noi pentru a naviga in calatoria noii vieti. Iata raspunsuri de la Michael Todd, lucrator de lumina si mesager din taramurile superioare.

Citeste AICI mesajele zilelor anterioare, de actualitate oricand!

Iata mesajul zilei pentru claritatea ta de la Michael Todd

Unii dintre voi refuzați să vă odihniți. Unii dintre voi sunteți chiar mândri de faptul că munciți mult mai mult decât alții, vi se pare că este un merit să muncești până la epuizare.

Când vi se spune „Oprește-te, mai ia o pauză, odihnește-te! Muncești prea mult!”, unii dintre voi răspundeți „Nu am nimic, mă simt foarte bine, n-am nevoie să mă odihnesc! Pentru mine stilul ăsta de viață funcționează”.

Da, funcționează pentru o perioadă limitată de timp. Dar un astfel de stil de viață nu poate fi susținut la nesfârșit, el te va costa scump. Încă nu știi asta, dar peste ceva timp vei vedea că va veni nota de plată.

Unii dintre voi munciți atât de mult ca să scăpați de mediul în care ați crescut, încât nu mai aveți timp de lucrurile/ persoanele care contează cu adevărat în prezent și care ar putea face diferența în ceea ce privește viitorul vostru.

Dumnezeu vă spune de ani de zile unora dintre voi: „Oprește-te! Închide telefonul, închide laptopul, întinde-te pe pat și pur și simplu odihnește-te!” și voi refuzați să faceți asta.

Voi ați fost învățați că trebuie să fiți productivi, să faceți tot timpul ceva, să nu leneviți, fiindcă numai așa puteți fi mai buni decât alții, numai așa puteți avansa în carieră.

Mai buni decât cine vreți să fiți voi? Fiecare aveți Darurile voastre, fiecare aveți Calea voastră. Cu cine vă comparați voi?

Și nu e vorba numai despre odihna corpului fizic, ci și de odihna minții. Unii dintre voi dormiți 8 ore pe noapte, aveți saltele scumpe și cearceafuri moi, dar vă treziți obosiți.

Odihna nu este un lux, este o necesitate. Și dacă nu înțelegeți asta și nu vă odihniți de bună voie, o să înțelegeți după ce va veni plata pentru faptul că nu v-ați permis să vă odihniți ani la rând.

Eu aud oameni care cred că odihna este un lux și spun lucruri de genul „O să mă odihnesc destul când voi fi mort”.

Poftim?! De unde ți-a venit această idee? Ce s-a întâmplat în trecutul tău, de-ai ajuns să gândești astfel?

Tu înțelegi că atunci când muncești fără încetare, când nu-ți permiți să te odihnești, lucrezi la a-ți săpa propria groapă, la a-ți săpa mormântul?

Ani la rând și eu am funcționat în acest fel, am muncit întruna, nu mi-am permis să mă odihnesc. Și știți de ce? Pentru că îmi extrăgeam valoarea din ceea ce ofeream, din ceea ce făceam pentru alții. Aveam senzația că dacă mă opresc din oferit, dacă nu fac tot timpul ceva pentru alții, nu valorez nimic.

Mi-a luat mult timp să înțeleg că valoarea mea este dată de ceea ce SUNT, nu de ceea ce DAU/ FAC pentru alții. Și apoi am învățat și să primesc. (Michael Todd)

Omenirea traverseaza vremuri fara precedent. Suntem in plin proces de schimbare prin care ne desprindem de o lume asa cum o stiam dintotdeauna si sub ochii nostri se cladeste o lume noua in care functionarea noastra va fi din spatiul si energia inimii si mai putin a mentalului. Daca traiesti in aceste vremuri pe Terra, inseamna ca sufletul tau a ales sa participe la acest unic fenomen prin care vibratia planetei creste si automat totul se transforma – actiuni, comportamente, tipare, ganduri, emotii. Toate trebuie sa fie de o vibratie mai inalta, compatibila cu cea a codurilor de lumina ce scalda Pamantul de cel putin 2 ani incoace. De ce multi am trait si traim crize existentiale profunde pe plan personal, profesional, de relatii, de identitate? De ce multi ne simtim rataciti, fara directie, in timp ce altii parcurg drumul cu usurinta? Acest articol zilnic isi propune sa aduca raspunsuri si ceva mai multa claritate – atat cat avem acces la acest moment.

Sursa: https://www.facebook.com/dan.mihaela.503

Data articol: 06/12/2023